marţi, aprilie 22, 2008
24 de carti IV
De trei ori pe zi: dimineata, foarte devreme, la amiaza si seara, pe la 6. Se ridica un praf teribil si se cutremura casa cand trecea rata (la cutremure, oamenii se precipitau inti sa vada daca nu cumva trece un camion, asa de instabil e pamantul acolo). Cu rotile mari si tucurii facea sa sara pietrele de pe drumul neasfaltat. Auzeai rata de la o posta, gafaitul ei de masinoi vechi si obosit era inconfundabil. Dintr-o tabla subtire neglijent vopsita in galben, cu geamuri prafuite pe dinafara si murdare pe dinauntru si cu scaune scorojite de fundurile unor generatii intregi de calatori, rata care venea "din oras" se oprea la o aruncatura de bat de casa lu mamaie.
E una dintre cele mai puternice amintiri ale mele, sosirea ratei. Vara era o caldura si un praf in sat ca rata, in viteza ei, facea ca in cateva minute sa se umple tot ce tineai afara de un praf uscat si cu discret miros de balega. Inainte sa treaca rata, mamaie strangea rufele de pe sarma.
Se punea praful asta pe copaci, toate frunzele aveau aceeasi culoare terna, pe gard, pe bordurile albe ale podetului, pe bancuta de la poarta, pe masa de sub vie, pe obrajii nostrii, in gene si in par. Dupa fiecare plecare a ratei trebuia sa maturi, sa stergi, sa scuturi...
Mamaie, mica de statura, se suia discret pe o piatra din spatele gardului de i se vedeau numai ochii si nasul (ca sa-i pedepseasca indiscretia, ulucii de la poarta o zgariau sistematic pe nas), si se uita la oameni. Comenta ca pentru ea, studia cu privirea ei agera, inregistra imagini si cuvinte auzite din zbor si, daca cineva o prindea ca spioneaza saluta amabila persoana uimita sa se vada spionata.
Eu, mica, ma uitam printre gard. Odata cu deschiderea usilor, un univers izbucnea afara din masinoi: glasuri de toate felurile, strigate de ajutor ("tine geanta aia, nu vezi ca e grea", "stai bre ca ma dai jos"), bucuria regasirii ("aoleu ziceam ca nu mai ajung, mor di sieti", "ce faci mai aici, tu n-ai triaba acasa"), barbatii cu camasile transpirate si prafuite, manecile suflecate, femei tarand copii de mana sau sacose mari cu cumparaturi, babe cu papornite goale si Nea Nelu, soferul, inconjurat de burta lui celebra (si care i-a adus si moartea, de altfel).
Cu zgaltaituri, rata regurgita oamenii si spatiul care pentru aproape o ora fusese microclimatul lor comun ramanea pustiu si incins de caldura lor si a verii.
Nea Nelu venea tintit la noi la poarta si mamaie, de dupa gard, se grabea sa il invite "sa ia un paharel". Taia repede un pepene pantecos, o lubenita zemoasa si dulce, cu miezul scartaitor, rece, proaspat scoasa din pivnita si punea un paharel de vin care aburea paharul. Apoi ne asezam la taclale si mamaie incepea sa il traga de limba.
Nu aflam niciodata secrete de stat, fapte nemaipomenite sau intrigi nestiute dar lu mamaie ii era suficient. Parca il si vad pe Nea Nelu, cu mustata lui uriasa, cum sorbea cu pofta din felia de pepene si din paharul de vin, ma intreba ce fac parintii mei (de parca eu aveam habar) si cu cine seman (si spre disperarea lu mamaie ziceam ca seman mai mult cu mama:-)).
Ea, care nu parasea niciodata universul sigur al casei, ea, care a crescut in mijlocul padurii, cu pusca sub perna, cu spaima in san si cu un tata bland dar mai mult absent, ea care a facut din poarta casei garantul securitatii si al intimitatii, ea care nu se putea si nu se poate delimita de curtea ei, de gainile ei, de ceaunul ei, de copiii ei, primea stiri din afara prin Nea Nelu, crainic neconventional si un pic betiv care ii mai astampara astfel curiozitatea fara sa fie obligata sa sufere angoasa de separare ce nu a parasit-o niciodata.
Acum, cand inteleg multe din lucrurile care imi erau de ninteles si cand m-am impacat, simbolic, cu multe lucruri din viata, asa imi este o pofta de o mamaliga din aia vartoasa, facuta la ceaun, cu malai galben galben, un pic rugos la pipait si la gust si de un bors aromat cu frunze de visin. Ca sa nu mai zic de ostropelul de pui cu dafin si usturoi in care intingeam dumicatii de mamaliga. Si apoi somn in pernele de puf si asternuturile scrobite...Abia astept sa vina vara :-)
E una dintre cele mai puternice amintiri ale mele, sosirea ratei. Vara era o caldura si un praf in sat ca rata, in viteza ei, facea ca in cateva minute sa se umple tot ce tineai afara de un praf uscat si cu discret miros de balega. Inainte sa treaca rata, mamaie strangea rufele de pe sarma.
Se punea praful asta pe copaci, toate frunzele aveau aceeasi culoare terna, pe gard, pe bordurile albe ale podetului, pe bancuta de la poarta, pe masa de sub vie, pe obrajii nostrii, in gene si in par. Dupa fiecare plecare a ratei trebuia sa maturi, sa stergi, sa scuturi...
Mamaie, mica de statura, se suia discret pe o piatra din spatele gardului de i se vedeau numai ochii si nasul (ca sa-i pedepseasca indiscretia, ulucii de la poarta o zgariau sistematic pe nas), si se uita la oameni. Comenta ca pentru ea, studia cu privirea ei agera, inregistra imagini si cuvinte auzite din zbor si, daca cineva o prindea ca spioneaza saluta amabila persoana uimita sa se vada spionata.
Eu, mica, ma uitam printre gard. Odata cu deschiderea usilor, un univers izbucnea afara din masinoi: glasuri de toate felurile, strigate de ajutor ("tine geanta aia, nu vezi ca e grea", "stai bre ca ma dai jos"), bucuria regasirii ("aoleu ziceam ca nu mai ajung, mor di sieti", "ce faci mai aici, tu n-ai triaba acasa"), barbatii cu camasile transpirate si prafuite, manecile suflecate, femei tarand copii de mana sau sacose mari cu cumparaturi, babe cu papornite goale si Nea Nelu, soferul, inconjurat de burta lui celebra (si care i-a adus si moartea, de altfel).
Cu zgaltaituri, rata regurgita oamenii si spatiul care pentru aproape o ora fusese microclimatul lor comun ramanea pustiu si incins de caldura lor si a verii.
Nea Nelu venea tintit la noi la poarta si mamaie, de dupa gard, se grabea sa il invite "sa ia un paharel". Taia repede un pepene pantecos, o lubenita zemoasa si dulce, cu miezul scartaitor, rece, proaspat scoasa din pivnita si punea un paharel de vin care aburea paharul. Apoi ne asezam la taclale si mamaie incepea sa il traga de limba.
Nu aflam niciodata secrete de stat, fapte nemaipomenite sau intrigi nestiute dar lu mamaie ii era suficient. Parca il si vad pe Nea Nelu, cu mustata lui uriasa, cum sorbea cu pofta din felia de pepene si din paharul de vin, ma intreba ce fac parintii mei (de parca eu aveam habar) si cu cine seman (si spre disperarea lu mamaie ziceam ca seman mai mult cu mama:-)).
Ea, care nu parasea niciodata universul sigur al casei, ea, care a crescut in mijlocul padurii, cu pusca sub perna, cu spaima in san si cu un tata bland dar mai mult absent, ea care a facut din poarta casei garantul securitatii si al intimitatii, ea care nu se putea si nu se poate delimita de curtea ei, de gainile ei, de ceaunul ei, de copiii ei, primea stiri din afara prin Nea Nelu, crainic neconventional si un pic betiv care ii mai astampara astfel curiozitatea fara sa fie obligata sa sufere angoasa de separare ce nu a parasit-o niciodata.
Acum, cand inteleg multe din lucrurile care imi erau de ninteles si cand m-am impacat, simbolic, cu multe lucruri din viata, asa imi este o pofta de o mamaliga din aia vartoasa, facuta la ceaun, cu malai galben galben, un pic rugos la pipait si la gust si de un bors aromat cu frunze de visin. Ca sa nu mai zic de ostropelul de pui cu dafin si usturoi in care intingeam dumicatii de mamaliga. Si apoi somn in pernele de puf si asternuturile scrobite...Abia astept sa vina vara :-)
4 Comentarii:
si acum tot mica esti :). gardurile sunt mult mai mari iar ostropelul e doar o figura de stil. sunt putini cei care au in sange mirosul vremurilor nu demult apuse. o sa ne lipseasca tuturor copilaria de la tara cu gaste, lanuri, hore...
koma, ciudat ca spui asta. Chiar dupa ce am publicat mi-am dat seama ca am incheiat blogul intr-o faza plenara de "fixation orale" :-))
cine a avut norocul sa o traiasca. foarte frumos postul:)
Multumesc gigx, stiam ca o sa fie pe placul tau :-)
Trimiteţi un comentariu
<< Acasa