Cand era mai tanara, mai slaba, mai frumoasa si fara tratament o luau unul si altul si ii dadeau in schimb cate un inel de plastic, un sirag de margele ieftine, bratari colorate si alte bijuuri de doi bani. Ea se bucura si le punea pe toate pe ea, ca pe niste trofee. Acum, cand e mai batrana, mai grasa si stigmatizata de anii de tratament a exclamat uimita si incantata ceva atat de poetic incat merita tinut minte: "et tout ça d'un seul homme? c'est beau l'amour....".
Si cand a vazut-o pe J, femeie frumoasa la vreo 55 de ani, s-a lipit de perete ca traznita si cu un ras sincer si puternic, rasul ei de se aude la doua etaje distanta: "voilà la vieillle Blanche-Neige!"

Si noi, nevrozatii, cand ii vedem spunem cu un aer de falsa empatie "vai ce nebuni sunt astia, aici nu e locul meu".