duminică, ianuarie 13, 2008
Completari la postul precedent
Initial ce urmeaza scrisesem ca un comentariu dar e cam mult si obositor de citit la comentarii asa ca o sa il public ca post.
Si simt nevoia sa pun un discalimer pentru ca suntem intotdeauna sensibili cand vine vorba de progenitura, e firesc: NU, nu am pretentia sa dau directive sau sfaturi, nu judec pe nimeni, nu acuz pe nimeni.
Sunt aproape in totalitate de acord cu opiniile lui Dolto, altfel nu as mai fi impartasit ce citesc eu in momentul asta.
Nu am inca copii dar, ca femeie, ma pregatesc inconstient si constient inca de cand eram mica. Toate fetele cred ca ma inteleg :-).
Pe mine mama si tata nu m-au crescut dupa principiile lui Dolto, despre care nu stiu daca au auzit sau nu.
Abia de catva timp am reusit sa ma impac cu ei (simbolic, ca suparati nu am fost niciodata), cu gandul ca au facut greseli, ca au facut in plus sau in minus. Si asta pentru stiu ca ce au facut au crezut ca fac bine. Insa mai ales impacarea simbolica a avut loc fiindca nu pretind niciunul dintre ei ca au facut tot posibilul, ca ei nu au gresit, ca tot ce au facut au facut numai pentru mine. Nu pretind sa ii inteleg, defapt nu prea imi cer nimic si asta m-a facut sa ii "iert" fara sa ii idealizez nicio clipa.
Nu exista parinte perfect, nici eu nu o sa fiu cea mai buna mama pentru simplul motiv ca uneori teama mea va fi mai mare decat dorinta de a ii vedea autonomi. E egoist, stiu. Dar cel putin sper sa reusesc sa fiu echitabila de cele mai multe ori.
De dragul tuturor acestor argumente imi permit sa scriu cateva dintre opiniile doamnei Dolto. Si, desigur, de dragul copiilor nascuti sau nenascuti.
Nu ca stie ce e bine sau rau voia sa spuna doamna Dolto ci ca el se naste cu capacitatea de a trai la modul absolut si parintii trebuie sa il invete ce inseamna relativul. Pentru bebe, mama e buna cand e langa el si rea cand pleaca la cumparaturi. In sensul asta vede in alb si negru.
Ce inseamna sa il inveti pe un copil ce e bine si ce e rau? Cine are garantia ca stie ce e bine si ce e rau? Probabil ca parintii pot sa isi invete copiii doar ce e periculos pentru ei, ce poate sa ii raneasca, ce inseamna responsabilitatea. Este tentant, foarte tentant de a spune "asta e rau, asta e bine". Pentru un parinte va fi intotdeauna rea gelozia intre frati sau cand arunca cu obiecte insa un copil nu trebuie culpabilizat fiindca are reactii si emotii negative, ele sunt omenesti, le avem si noi adultii. Cu cat se va simti mai vinovat din cauza asta cu cat va gasi moduri mai agresive (auto sau hetero) de a defula.
Dolto incita parintii sa vorbeasca cu copiii lor inca de la varsta de cateva zile, este singura diferenta intre un pui de om si un pui de animal: limbajul. Si nu o comunicare moralizatoare: esti rau daca faci aia esti bun daca faci aialalta ci o comunicare cu scopuri explicative: in fiecare moment petrecut impreuna copilul trebuie sa primeasca raspunsurile pe care le cauta instinctiv. Si copilul nu cauta sa stie daca ce face e pacat sau nu, daca e moral sau nu. Cauta sa isi explice lumea din jur, sa isi inteleaga reactiile.
Dolto isi dadea seama cat de greu este de acceptat acest mod de a gandi si asta pentru simplul fapt ca parintii, aproape in totalitate, vor sa faca ce e mai bun pentru copilul lor si angoasa de a creste un copil "rau" sau needucat precum si sentimentul de culpabilitate cu care se asociaza, ii face sa fie foarte reticenti in a-si insusi aceste mici-mari "trucuri" psihanalitice. Lumea o lua la misto ca vorbea cu bebelusii insa baiatul ei, la trei ani, lua singur metroul sa se duca la gradinita. Imi imaginez cat de oripilate or fi fost mamele care auzeau asta si le inteleg, si eu as muri de frica sa stiu ca la trei ani e bebele singur in metrou insa uitam ceva: nu i-a dat drumul pe usa si l-a trimis dintr-odata la gradi singur. Toate asta au venit in urma unui travaliu de "autonomizare" care vine din multa dragoste si mai ales mult respect pentru ceea ce inseamna un barbat sau o femeie in devenire. A reusit sa treaca peste teama ei, absolut freasca si pe care si-o recunoaste, de mama si a privit mai incolo, la adultul care nu e legat prin tot felul de sfori afective si dependente daunatoare si in felul asta e capabil la randul lui sa creasca oameni responsabili, autonomi, tandri.
Spunea, a propos de angoasa parentala, ca face parte din deliciul de a fi mama sau tata. Cine nu e ingrijorat in limite fiziologice si fara sa impiedice autonomia si libertatea de expresie a copilului nu cred ca are constiinta deplina a statutului sau de parinte.
Un mic citat din una dintre lucrarile ei:
"Suportam greu sa ne vedem copiii cum sufera, sa ii vedem riscand si cel mai mic rau. Am vrea sa se poarte ca si cum ar avea deja experienta [...]. Am vrea ca copiii sa fie mereu satisfacuti de traiul pe care l-am oferit si de modul viata pe care il au acasa, in sanul familiei. De indata ce exprima o suferinta, printr-unul din modalitatile la care au acces, in functie de varsta, plansete, tipete, gesturi, si noi nu stim cum sa il ajutam, conchidem ca sunt "rai". Aceste comportamente pe care nu le intelegem si nu ni le putem explica, pretindem din partea lor sa le camufleze. Copilului nu ii este foame, ar trebui sa se poarte ca si cum i-ar fi. Nu ii este somn, ar trebui sa faca ca si cum i-ar fi. Trebuie sa isi evcueze vezica si intestinele, de dragul "educatiei" cu mult inainte de a avea un sistem nervos functional. Ii impunem "bune obiceiuri" care nu sunt defapt decat niste violente impotriva liberatii lui, obiceiuri fara niciun interes moral cu atat mai mult cu cat copilul si le insuseste doar ca sa nu sufere represaliile adultilor in cazul in care nu ar fi compliant. Unele lucruri "nu il privesc ca e prea mic" dar altele ar trebui sa il intereseze. Ii spunem ca minciuna e un lucru teribil dar noi il mintim si il obligam sa ne minta ca sa ne faca placere prin tacerile lui, politeturile impuse si toate astea cu mult inainte de a atinge singur varsta dezvoltarii simtului social. Ii spunem ca e teribil sa furi dar ii impunem sa isi insuseasca felul nostru de a vorbi, de a gandi, de a actiona, fara a ii lasa libertatea de a se dezvolta dupa propria personalitate, dupa propriile aptitudini.[...] Ar trebui sa ne impartaseasca toate grijile lui cand noi ii spunem ca ale noastre nu il privesc desi aproape intotdeauna ar intelege (n.tr. are un punct de vedere foarte interesant despre inteligenta spontana a copilului).[...] Copilul nu se naste nici bun nici rau ci cu nevoia de a trai pe toate planurile: instinctual, afectiv, psihic si cu aspiratia, din toata fiinta lui, catre absolut."
Este doar o fraza dintr-o opera intreaga, nu cuprinde nici pe deaprte tot, nici nu sintetizeaza complet. Plus ca am tradus eu deci luati in considerare si acest aspect. Nu trebuie nicidecum inteles, cum poate am fi tentati, ca trebuie sa il lasi pe copil sa faca ce vrea "ca sa nu ii strici personalitatea", asa cum de multe ori a fost acuzata Dolto.E o interpretare simplista si cu radacini adanci in tocmai acea angoasa parentala despre care vorbeam mai sus. Nici nu a pretins ca detine adevarul absolut, doar s-a servit de experienta ei de psihanalist si de dorinta ei de mama de a creste oameni independenti si cat mai functionali pe toate planurile. E o maniera de a privi educatia copiilor si desigur ca ea, si multi alti psihi si parinti, o considera corecta si echitabila. Altfel nu ar mai fi promovat-o, normal.
Si simt nevoia sa pun un discalimer pentru ca suntem intotdeauna sensibili cand vine vorba de progenitura, e firesc: NU, nu am pretentia sa dau directive sau sfaturi, nu judec pe nimeni, nu acuz pe nimeni.
Sunt aproape in totalitate de acord cu opiniile lui Dolto, altfel nu as mai fi impartasit ce citesc eu in momentul asta.
Nu am inca copii dar, ca femeie, ma pregatesc inconstient si constient inca de cand eram mica. Toate fetele cred ca ma inteleg :-).
Pe mine mama si tata nu m-au crescut dupa principiile lui Dolto, despre care nu stiu daca au auzit sau nu.
Abia de catva timp am reusit sa ma impac cu ei (simbolic, ca suparati nu am fost niciodata), cu gandul ca au facut greseli, ca au facut in plus sau in minus. Si asta pentru stiu ca ce au facut au crezut ca fac bine. Insa mai ales impacarea simbolica a avut loc fiindca nu pretind niciunul dintre ei ca au facut tot posibilul, ca ei nu au gresit, ca tot ce au facut au facut numai pentru mine. Nu pretind sa ii inteleg, defapt nu prea imi cer nimic si asta m-a facut sa ii "iert" fara sa ii idealizez nicio clipa.
Nu exista parinte perfect, nici eu nu o sa fiu cea mai buna mama pentru simplul motiv ca uneori teama mea va fi mai mare decat dorinta de a ii vedea autonomi. E egoist, stiu. Dar cel putin sper sa reusesc sa fiu echitabila de cele mai multe ori.
De dragul tuturor acestor argumente imi permit sa scriu cateva dintre opiniile doamnei Dolto. Si, desigur, de dragul copiilor nascuti sau nenascuti.
Nu ca stie ce e bine sau rau voia sa spuna doamna Dolto ci ca el se naste cu capacitatea de a trai la modul absolut si parintii trebuie sa il invete ce inseamna relativul. Pentru bebe, mama e buna cand e langa el si rea cand pleaca la cumparaturi. In sensul asta vede in alb si negru.
Ce inseamna sa il inveti pe un copil ce e bine si ce e rau? Cine are garantia ca stie ce e bine si ce e rau? Probabil ca parintii pot sa isi invete copiii doar ce e periculos pentru ei, ce poate sa ii raneasca, ce inseamna responsabilitatea. Este tentant, foarte tentant de a spune "asta e rau, asta e bine". Pentru un parinte va fi intotdeauna rea gelozia intre frati sau cand arunca cu obiecte insa un copil nu trebuie culpabilizat fiindca are reactii si emotii negative, ele sunt omenesti, le avem si noi adultii. Cu cat se va simti mai vinovat din cauza asta cu cat va gasi moduri mai agresive (auto sau hetero) de a defula.
Dolto incita parintii sa vorbeasca cu copiii lor inca de la varsta de cateva zile, este singura diferenta intre un pui de om si un pui de animal: limbajul. Si nu o comunicare moralizatoare: esti rau daca faci aia esti bun daca faci aialalta ci o comunicare cu scopuri explicative: in fiecare moment petrecut impreuna copilul trebuie sa primeasca raspunsurile pe care le cauta instinctiv. Si copilul nu cauta sa stie daca ce face e pacat sau nu, daca e moral sau nu. Cauta sa isi explice lumea din jur, sa isi inteleaga reactiile.
Dolto isi dadea seama cat de greu este de acceptat acest mod de a gandi si asta pentru simplul fapt ca parintii, aproape in totalitate, vor sa faca ce e mai bun pentru copilul lor si angoasa de a creste un copil "rau" sau needucat precum si sentimentul de culpabilitate cu care se asociaza, ii face sa fie foarte reticenti in a-si insusi aceste mici-mari "trucuri" psihanalitice. Lumea o lua la misto ca vorbea cu bebelusii insa baiatul ei, la trei ani, lua singur metroul sa se duca la gradinita. Imi imaginez cat de oripilate or fi fost mamele care auzeau asta si le inteleg, si eu as muri de frica sa stiu ca la trei ani e bebele singur in metrou insa uitam ceva: nu i-a dat drumul pe usa si l-a trimis dintr-odata la gradi singur. Toate asta au venit in urma unui travaliu de "autonomizare" care vine din multa dragoste si mai ales mult respect pentru ceea ce inseamna un barbat sau o femeie in devenire. A reusit sa treaca peste teama ei, absolut freasca si pe care si-o recunoaste, de mama si a privit mai incolo, la adultul care nu e legat prin tot felul de sfori afective si dependente daunatoare si in felul asta e capabil la randul lui sa creasca oameni responsabili, autonomi, tandri.
Spunea, a propos de angoasa parentala, ca face parte din deliciul de a fi mama sau tata. Cine nu e ingrijorat in limite fiziologice si fara sa impiedice autonomia si libertatea de expresie a copilului nu cred ca are constiinta deplina a statutului sau de parinte.
Un mic citat din una dintre lucrarile ei:
"Suportam greu sa ne vedem copiii cum sufera, sa ii vedem riscand si cel mai mic rau. Am vrea sa se poarte ca si cum ar avea deja experienta [...]. Am vrea ca copiii sa fie mereu satisfacuti de traiul pe care l-am oferit si de modul viata pe care il au acasa, in sanul familiei. De indata ce exprima o suferinta, printr-unul din modalitatile la care au acces, in functie de varsta, plansete, tipete, gesturi, si noi nu stim cum sa il ajutam, conchidem ca sunt "rai". Aceste comportamente pe care nu le intelegem si nu ni le putem explica, pretindem din partea lor sa le camufleze. Copilului nu ii este foame, ar trebui sa se poarte ca si cum i-ar fi. Nu ii este somn, ar trebui sa faca ca si cum i-ar fi. Trebuie sa isi evcueze vezica si intestinele, de dragul "educatiei" cu mult inainte de a avea un sistem nervos functional. Ii impunem "bune obiceiuri" care nu sunt defapt decat niste violente impotriva liberatii lui, obiceiuri fara niciun interes moral cu atat mai mult cu cat copilul si le insuseste doar ca sa nu sufere represaliile adultilor in cazul in care nu ar fi compliant. Unele lucruri "nu il privesc ca e prea mic" dar altele ar trebui sa il intereseze. Ii spunem ca minciuna e un lucru teribil dar noi il mintim si il obligam sa ne minta ca sa ne faca placere prin tacerile lui, politeturile impuse si toate astea cu mult inainte de a atinge singur varsta dezvoltarii simtului social. Ii spunem ca e teribil sa furi dar ii impunem sa isi insuseasca felul nostru de a vorbi, de a gandi, de a actiona, fara a ii lasa libertatea de a se dezvolta dupa propria personalitate, dupa propriile aptitudini.[...] Ar trebui sa ne impartaseasca toate grijile lui cand noi ii spunem ca ale noastre nu il privesc desi aproape intotdeauna ar intelege (n.tr. are un punct de vedere foarte interesant despre inteligenta spontana a copilului).[...] Copilul nu se naste nici bun nici rau ci cu nevoia de a trai pe toate planurile: instinctual, afectiv, psihic si cu aspiratia, din toata fiinta lui, catre absolut."
Este doar o fraza dintr-o opera intreaga, nu cuprinde nici pe deaprte tot, nici nu sintetizeaza complet. Plus ca am tradus eu deci luati in considerare si acest aspect. Nu trebuie nicidecum inteles, cum poate am fi tentati, ca trebuie sa il lasi pe copil sa faca ce vrea "ca sa nu ii strici personalitatea", asa cum de multe ori a fost acuzata Dolto.E o interpretare simplista si cu radacini adanci in tocmai acea angoasa parentala despre care vorbeam mai sus. Nici nu a pretins ca detine adevarul absolut, doar s-a servit de experienta ei de psihanalist si de dorinta ei de mama de a creste oameni independenti si cat mai functionali pe toate planurile. E o maniera de a privi educatia copiilor si desigur ca ea, si multi alti psihi si parinti, o considera corecta si echitabila. Altfel nu ar mai fi promovat-o, normal.
5:33 PM
49 Comentarii:
simpatica doamna Dolto. multumiri de clarificari. io ingineru mis mai greu de prins ideea din prima daca nu-i cu adunari in ea...
slava domnului ca fimio-i mai destept ca mine, a zis si nevasta-mea asta...
Cistigind peerspectiva, vedem urmatoarele: Noi si copiii nostri avem un drum comun, asta tine vreo 20, 20 si'un pic de ani. Lulu, te afli poate la un capat al drumului, poate putin inainte de acel inceput. Eu ma aflu la capatul celalalt. Si vad cam acelasi lucru. I-am cumparat Prinzessei un bilet de avion ca sa vina sa o vedem cind implineste 20 de ani. Automat, i-am mai cumparat inca unul ca sa plece inapoi. Faptul ca aterizeaza la Heathrow nu e de natura sa ma linisteasca, dar nici sa nu ma lase sa dorm. Ea a plins dupa ce i-am spus la telefon ca BA tocmai mi-a scris ca i-au anulat zborul. Stress. A plecat pina la urma cu vreo trei ore mai devreme, seara mi-a dat telefon cind a ajuns acasa, era multumita. Nu asta ma nelinisteste. Si nici prietenul ei, nu cu adevarat. Daca ma gindesc bine, ceea ce ma nelinisteste este poate intrebarea daca am fost un tata bun. Un tata perfect nu am fost, asta e clar.
e tare buna stiinta, din fericire cred insa ca natura e mai puternica. parenting - o ai sau nu ai, si aceasta vine cu o intreaga cutuma a unei existente pana la momentul nasterii (procrearii) si mai vine si cu bagajul genetic dupa sine. 'fa asa, sau nu fa asa' inseamna limbaj, corect, dar rezumat doar la cuvinte (la metodologie) efectul nu se va vedea. un "fii cuminte" eficient vine si din atitudine, din credinta si vointa in a spune cuvintele alea, din dragoste, din tot pachetul. Adica tot de la mama natura. Cand ii vorbesti copilului desi are doar 1-6 luni, si cuvinte intregi si articulate bine, nu o faci numai pentru copil sa auda sunetul vocii, urechea sa inteleaga structura cuvintelor sa le deosebeasca unele de altele, sa vada miscarea buzelor, etc. ... e un exercitiu si pentru tine. Te acomodezi cu starea de tutore (parinte) si te ajuta sa ai mai multa autoritate / eficienta mai tarziu. E ca la muschi si oase, impreuna alcatuiesc un aparat.
parintii extraordinari sunt parintii care le vine asta din instinct. si vine... aproape la toata lumea, asta uitadu-ma in jur. si stiinta e buna: ne da motive de discutie si ne pregateste sa ne infruntam fricile:)
copilul nu cred ca reactioneaza intelectual la cuvinte si la regulile noastre, in sensul ca le percepe intelesul si reactioneaza animalic la intreg - si sa ne aducem aminte ca sunt lucruri carora le-am perceput semnificatia si le-am si asumat de abia tarziu, ceva ani dupa 20, si altele care si acum nixam.... Toate astea le spun din postul de observator, interesat vadit de subiect.
oricum am certitudinea, acum la 30 de ani ca stiu care e cea mai mare bucurie in viata: sa ai copii si sa-i ai langa tine.
Da, sa-i ai linga tine... perioada asta pare atit de grea, cel putin la inceput, si trece atit de repede...
Apoi, sigur ca nu de intelesul cuvintelor e vorba acolo. Si nu de ratiune. Este o alta comunicare, la un nivel mai profund, pentru care intelesul cuvintelor nu este nici pe departe lucrul cel mai important.
@M.S. Gigi X:
Dacă-i băiat, fără îndoială va deveni Gigi XI...
cu toate ca-s ultimul care are vreo greutate in subiectul asta, pentru ca n-am familie, copii si pe deasupra mi se par toate abordarile de crestere a copiilor din jurul meu gresite, o sa cutez a raspunde din simplul motiv ca fix azi, printr-o coincidenta bizara m-am gandit la acest subiect. anume, care e RETETA IDEALA A CRESTERII COPILULUI.
si mi-am zis ca nu exista asa ceva. fara sa fi citit nu stiu ce minti stralucitoare, mi-am zis si eu ca respectabila citata cum ca parintii pot in cel mai bun caz sa-i creasca pe copii dupa chipul lor, dupa reperele care le-au dobandit in decursul vietii. in plus, cred ca in general iese gresit daca vrei sa faci altceva, doar pe eternul motiv: NOI N`AM AVUT CONDITIA SA FACEM AIA, O S`O FACA ASTA MICU.
ps: nu stiu ce si cum au gresit parintii tai, dar rezultatul face toti banii. mi-ar fi placut sa greseasca si cu mine la fel :) (cu mine au gresit evident, altfel)
Cel mai bine ştie Mimi Nor cum trebuie crescut un copil. De remarcat şi vacile de lapte care-şi dau cu părerea pe pagina respectivă, care justifică întru totul bancurile misogine precum şi oroarea mea de maternitate (care tâmpeşte femeia şi-o transformă în femelă) şi de feminitatea comună.
@A., multumesc Cardinale:)
@koma, o nuanta importanta: copii nu repeta musai exact greselile parintilor sau opusul acestor. ci MODUL de a gresi.
mi-au placut raspunsurile de la postul indicat. subscriu d-lui A.:) oricum am remarcat ca nu era specificata varsta copilului, era asa suis generis.
*copiii
gigix, ce greseli vorbim aicea?! alunecat pe ghiata din gresala cum aluneca mama sau crezut in dumnezeu din gresala ca tata? mai materiale sau mai "intelectuale"?
greseli... ca n-am dat buna ziua cand am intrat in aprozar poate...
sti ( enervant tic verbal "sti?"), sti io unu ma uit la parintii mei si-i vad "gresind"... apoi ma uit la mine si ma vad gresind... si sper ca intr-o buna zi fimiu sa gresasca si el ca mine.
ceva similar unui post al nu stiu cui (Vlad cred, memoria imi joaca feste) in care spera sa-si vada nasucu si urechiusa in gara :) sper sa-mi vad greselile in copilul meu, asa cum le vad pe ale tatalui meu in mine, si-mi place.
pana la urma, as avea si de ales? Daca nu fac greselile parintilor mei... pe ale cui drac sa le fac?
iar acuma poti inlocui "greseli" cu "valori" si iese tot aia.
daca te uiti prea mult la soare iti pare bezna, si albu cu negru sunt tot un drac... bune, rele, bleah... acu merge o tuica fiarta (si peste cativa ani "merge o tuica fiarta fiule?", iar asta mi-e mie speranta "bagi o table ba fiule desteptule plecat in viata in cautarea adevarului? ia sa-ti lumineze taica calea la un zar!")
Mai devreme sau mai tirziu, copiii ne pun oglinda in fata sau, mai bine zis, sunt ei insisi oglinda noastra. Suna sarcastic, dar: Daca nu stim acum ce greseli facem crescindu-i, nici o grija, o sa aflam la momentul potrivit.
vorbim de strategii. daca lu' ta-so i-a fost frica sa faca nu stiu ce afacere, lu' fi-so ii va fi frica sa dea la master. daca mama-sa a alintat-o excesiv cand era mica, ea isi va mangaia pisica prea mult. (sunt exemple semi-aberante, exagerate pentru intelegerea fenomenului).
in Preda parca era: "copiii sunt un vis despre noi insine care se indeparteaza(/desprind) treptat de catre noi" (inexact)
O,da, mai devreme sau mai tarziu copiii ne pun oglinda in fata. Si as adauga ca succesele lor nu sunt neaparat si din meritul nostru dar ca esecurile lor ne includ obligatoriu.
La urma urmei, oricat ne-ar placea sa credem altfel, singura decizie pe care o iei pentru toata viata este aceea de a face copii. Tot restul este supus modificarii.
Viata, inclusiv a copiilor, este ea insasi o modificare intreaga, nu? :-) Cit despre decizia de a face copii -- eu nu prea cred in asta. Copiii mei nu au venit pe lume in urma decizii, au venit pur si simplu. I-a adus barza. Si ii iubim foarte tare.
Pinocchio, te contrazic. Totusi VOI ati hotarat ca ei sa vina pe lume, ei mititeii nu prea aveau mare lucru de spus cand erau in burtica. Si cred ca ii iubiti foarte mult. De altfel e singurul fel de iubire care niciodata nu o sa se modifice, probabil.
Luluţa, tipul ăsta de discurs (din ultima ta propoziţie de mai sus) - nu-l numesc psihiatrii "idealizare"?
Mi se pare revoltător cum se reped femeile în maternitate, pentru ca după 40 de ani să-ţi filozofeze că "copiii - cine-i are, să-i trăiască, cine nu, să nu-şi dorească". Mersi, bine că te-ai trezit abia acum! N-o fi cam târziu?
În altă ordine de idei, eu, de exemplu, aş fi preferat să nu exist. Să te gândeşti şi la asta, ca să n-ajungi să-i spui viitoarei creaturi precum lui Cioran maică-sa (soţie de preot!): "Dacă ştiam, te-aş fi avortat."
Egoismul celor care visează la parentalitate deoarece nu-şi găsesc nimic altceva care să-i umple (indiferent de argumentele înalt-morale şi emoţionale aduse de ei) mi se pare revoltător!
A, mie mi se pare revoltator sa judeci pe cineva pentru ca nu vrea copii la fel cum mi se pare revoltator sa judeci pe cineva pentru ca vrea. Dorinta ta de a nu exista o banuiesc de moftureala intelectuala :-). Si pe mama lui Cioran de o prostie si o rautate crasa, ma scuzati. E usor sa arunci cu noroi in copii daca nu ai bunul simt sa iti asumi greselile pe care le-ai facut. Cine vrea copii nu ii vrea pentru ca "nu are altceva la care sa se gandeasca" ci pentru ca ARE altceva la care sa se gandeasca .
Hai bre A, cum s-a fie femea cu copi femela si cum iai zis tu? Nene, da cite femeei a-i avut tu? Ieu zic c-a nici o femee nui femee daca nu vrea saiba copi, shi pina nu face copi. Nu pe bune, cum ie aia feminitatea fara posiblitataetea dea avea copi? Ieu cind vad o gagica sa-u tziganga nu conteaza, dacami place, primu lucru l-a care m-a gindecs e "mama, asta as vrea sa fie mama unui copil deal meu." Adica sai fac un copil. Chiear daca, de obicei, nui fac. Dar ashea m-a gandecs, si atuncea veatzai mai usuara shi ma-i frumuasa.
Hauliu Safto, s-or mai fi vazut tiganci lezbiene prin mahalalele Bucurestiului (Doamne apara si pazeste), da' sa le mai faca si copii la alte femei, dracu' a mai vazut?!
Apoi, imi vine uite'asa un gând: Safta, etimologic, trebuie sa fie ruda cu safteaua, care-i oricum de origine orientala, si atunci inseamna ca numele asta e tot una cu Virginia, doar pe alta limba. Si atunci, vezi mai sus, ciudate nabadai mai ai, Safto, nu degeaba zice lumea ca esti nebuna.
Lulu: Ma pui pe ginduri. Cind ei existau acolo, in burtica, singura alternativa era aia a mamei lui Cioran, nu? Ai si n-ai dreptate: Da, pe atunci, imi aduc aminte, mai luam in considerare si varianta asta, deci daca ei au venit pe lume, atunci a fost in mod logic alegerea noastra. Pe de alta parte, nu, acum nu ma mai pot gindi la asa ceva fara fiori de groaza. Este o datorie, daca ei exista, sa ii aduci cu bine pe lume si sa ii cresti. Cu riscul de a deveni patetic: este un dar care nu se refuza.
@Luluţa:
"Si pe mama lui Cioran de o prostie si o rautate crasa, ma scuzati."
Luluţa, Luluţa, cum le mai trânteşti tu, trecând surâzând, cu pas feminin, uşor, peste lucrurile grave... Exclamaţia mamei lui Cioran, când am citit-o (povestită de Cioran însuşi), mi-a îngheţat inima şi mi-a pus un nod în gât: era în tinereţe, pe la 20 de ani; Cioran fusese chinuit o săptămână întreagă de insomnie şi venind într-o zi acasă s-a aruncat pe pat răbufnind printre lacrimi: "Nu mai suport!". Mama, mişcată de suferinţa fiului, a exclamat impresionată: "Dacă ştiam [cum te vei chinui - n. A.], te-aş fi avortat." Este atât de grea de conţinut replica asta, încât şi acum, scriind-o, a trebuit să fac o pauză şi să mă plimb prin cameră ca să mă liniştesc. Să te gândeşti la asta! Îmi cer eu scuze mamei lui Cioran, în numele tău.
@Pinocchio:
Neavând nici un talent, nepricepându-mă să fac nimic bine, fiind doar un amator de treabă în orice am încercat, am decis că singurul lucru bun pe care sunt capabil să-l fac este să nu mai transmit această povară mai departe şi să refuz darul. După cum spuneam şi în Mahala, înainte de a o părăsi, mediocritatea nu trebuie încurajată. Nici multiplicată.
@Safta N.:
E clar atunci că avem gusturi complet opuse în materie de femei. Spunea Julius Evola în "Metafizica sexului" (o carte slabă şi îmbibată de un misoginism care i se iartă însă autorului, având în vedere cât o fi suferit din cauza hemiplegiei) că femeile fascinează (în sensul etimologic al cuvântului) până devin mame, după care îşi pierd strălucirea. Mă regăsesc în sentimentul acesta.
A., mi-au stat pe linmba ceva replici mai acide unpic, in fine, le-am sters, fapt consumat.
Mah, si tu zici ca daca o cioara ie mai mediocra decat o alta cioara, sau un soarec decat al soarec si o rama decat alta rama, in ceea ce face, isi gaseste mai greu hrane, zboara mai anapoda, ie mai proasta ca vecinele, nu merita a se reproduce? mah, io te banui de nazist...
nazist de scena.
A., reiau teoria dupa care copiii ne pun oglinda in fata. Si nu o fac pentru ca vor ei, ci pentru ca asta e firea lucrurilor. Drept care, mi se pare mie, felul asta al tau de a te certa cu copilu' (sau ma rog, cu ideea de copil, femeie, parentalitate) este ca si cum ai sta in fata unei oglinzi si te-ai certa cu imaginea pe care o vezi acolo. Hm.
Dasta io a-m jdami de femeei, shi tu nai nici una.
@Safta N.:
M-ai şti?...
În altă ordine de idei, s-ar zice că fiecare blog cu dorelu' lui... Semnăturo, eu n-am spus că mediocrii trebuie lichidaţi, eu spun doar că pentru a evita ca şi din mine să iasă vreo Semnătură, prefer să mă abţin. Umanitatea nu va pierde nimic; dimpotrivă, va câştiga.
În şi mai altă ordine de idei, sperăm că 336 e bine dimpreună cu ai săi, că nu l-am mai prea văzut p'-acia. Care suntem îgrijora-ţi.
Ete na, inca unu care face mishto de cum scriu eu. Ce crez ca esht primu? Mahomet nici nu stiia s-a scrie, esht ma-i tare ca shi el?
Dar asta nu conteaza, inportant e c-a multe lume e nefericita finca nu prea shtie cum e cu femeeile. Shi ma-i ales la romani a-m vazt asta. CUm potz s-a iubesht o femee, da sai zici: femee, duar pina aici, te iubecs, da nutz fac copi. Sun shi eu curios.
IN plus, draga A, copi sunt de la Dumnezeu. Chiear crez ca potz sa hotarasht tu care cum vine? Tu iubeshtetz femeea, sau femeeile (da sincer nu cred c-a e cazu ca sigur nu a fost ma-i multe), shi lasa natura sa hotaracsa restu.
Ie duar un sfat, potz sal ascultz s-au nu.
Safto, mie imi place cel mai tare ca scrii cu sh, asta e autentic rau. In rest, oi fi tu nebuna, dar nebunii si copiii spun intotdeauna adevarul, nu?
ba. e misto sa va dati in stamba p'aci... da' deja la cantat pe mai multe voci, roluri, dedublari, alea-alea... exagerati. care din voi e Safta N.?
A.oleu, vaci de lapte, nene?
Gigix, Safta e Vlad. Restul e istorie.
B.: Si tu cine esti?
[cu repros]: Ntz, tz, tz...
si daca te-ar chiema Cronos, mai draga A., si tot ar trebui sa intalnesti o femeie ca sa ieasa ceva din tine. si nici atunci nu-i sigur.
intelegi, gandul asta, ma linisteste si pe mine...
continuarea ti-o propun pe ssemnatura@yahoo.com, daca ai chef ca eu nu am - pe blog nu mai postez pe subiectul asta.
Aide semnaturo nu te supara pe blogul meu din cauza lui A....
A, ba te rog sa nu te simti obligat sa ceri scuze in numele meu. In continuare sustin ce am spus.
nu ma, nu ma supar ca vacaru pe sat. io-i zisei numa lu A ca daca vrea schimb de laude sa ni le dam in particuler... sti, vorba aia sa nu facem pipi in piscina in care ne scaldam.
ps. oricum nu mai raspund ca plec intr-o prastie de delegatie... ma iubeste unii de vor numa sa ma vada plecat...
apropos ca-mi amintii faza, fimio crede ca io lucru la fabrica de "ciocolata cu lapte" :) i-am dat o data cand l-am luat pe la mine la servici si a tras concluzia logica ca io acolo il fabric :)
Lulu, scri tare frumos si cred ca mata, dincolo de interesul profesional, te pregatesti putin! :)
Dolto e prima din lista obligatorie pentru orice parinte care vrea sa sparga tiparul lui "eu te-am facut, eu te omor" sau "te-am crescut sa imi dai o cana cu apa".
De fapt eu iti scriu pentru ca e pentru prima data - in viata reala sau virtuala - cand mai dau peste cineva care gandeste ca mine: nu iti apartin succesele copilulu, dar sigur ai bucatica ta de responsabilitate in esecurile lui!
Multumesc! :)
Daiai bine sai shi fata
Cati da o cana cu apa
Shi te duce pin la gruapa.
Mare a fost Dona Dumitru Siminica nene. Shi ce m-a ma-i rid cin vad ca pe unde m-a duc, lumea zice ca nus ieu, c-a e alcineva. Chiear ashea de fals sunt eu?
Da, puate ca m-a prostecs nitzel cu scrisu, shi recunosc c-a e ca s-a nu s-e vada greselele adevarate pe care l-e fac hahaha.
Deci dak vretz sa stitz cine e safta, e pretenu lu cretzu de la htpp:/cretzumanelistu.wordpres.com/
Da ieu zic c-a e lucruri ma-i inportante decit persuana me-a, de exemplu cu-m vad ieu aicea c-a nu v-a place ca femeeile s-a faca copi.
Cine iubeste si lasa, Dumnezeu sa-i dea pedeapsA...
@Safta Nebunescu:
Îmi cer scuze faţă de Vlad şi Safta, fiecăruia îi eram dator cu un număr de răspunsuri (lui Vlad de o lună, chiar) dar varii griji şi porcării le transformă într-un proiect îndepărtat. Doar una aruncată la repezeală, la botu' calului: nu cred că feminitatea este ciuntită în absenţa maternităţii, nu cred nici că este în vreun fel sporită de aceasta. Şi nici nu cred că toate femeile îşi doresc copii (sau altfel sunt degenerate), am cunoscut câteva cu totul remarcabile care nu se simţeau deloc mişcate de gândul procreerii. Aş mai vrea eu să-ţi spun multe, dar nu-s în dispoziţia necesară acum.
Pe de altă parte, e dezamăgitor să văd că Luluţa nu a sesizat sfâşierea din sufletul mamei lui Cioran, care, retrospectiv, se declara gata să-şi asume un păcat mortal (avortul) dacă asta l-ar fi scutit pe fiul ei de suferinţele atroce care l-au bântuit şi făcut să scrie aşa cum ştim (ştim?). Aşa încât o întreb şi eu pe Luluţa: à quoi bon avoir quitté Coasta Boacii?
Draga A.lex, daca tot esti foarte ocupat si "cu griji", nu vrei tu sa-ti rezolvi mai intai problemele si dupa aia sa putem sa comentam ca in vremurile bune? Ca am impresia ca esti foarte trist din cauza ca oamenii (si mai ales Lulu) nu te-au inteles si nu au apreciat-o pe mama lu' Cioran si mi-e teama sa nu ajungi la comentarii mult mai "suparate". Deal? Nu de alta, da' si noi suntem cu treaba si n-are rost...
fara sa continui supararile nimanui, imi permit acum sa observ, dupa extra-explicatiile d-lui A., ca mama-sa lu' Cioran era si ea o mare filozoafa (deh "ciot, trunchi, etc."). Cum sa-i zica asa ceva baietului sau? In loc sa-i arda una dupe ceafa blagosloveste asa si sa-l ia la 3/10 cu "da' tu cand te insori, da' mai freci mult buba cu scoala aia. fa drq o meserie si lasa tampeniile sa te vad om la casa". asa trebuia sa fi facut! si daca ar fi terminat cu apoteoticul (mai sus mentionat chiar, si anti-filozofic, clar!) "eu te-am facut, eu te omor!"... pfuu! purfect era.
E adevarat c-a ecxista femeei care nusi dorex copi. Pri-ntre miiile de femeei pe care lea-m avut (nu c-a bunicamiu care a avut ZECI da miii), a-m cunoscut shi vreo doa din asta. Nici una nu erea tziganca, ambele erea gagici, una rominca, una englezuaica. Dada, englezuaica, ehee, poveste veke. Ieu leam iubit ca pe tuate, shi pe amindooa leam convins sash doreacsa copi cu mine.
Acuma, cred c-a o s-a va cert, finca mam enervat. Ieu nus decit pe sfert tzigan, da tot nui fac pe tzigani CIOROI, sau CIORANI, cum i facetz voi. Shi dea, e adevarat c-a mamele tziganilor zice fuarte, fuarte des, arzatear focu c-a ma-i bine faceam avort luatear gainile, da NICI UNA nu a-r face ashea ceva, asta spre de osebire de GAGICI, care nu zice nimic shi face cite dooj de avorturi. Asha c-a CIORANII shi mamele lor e ma-i bune, zic ieu.
Auleu Safto, ce puii mei, te iubesht cu fomei, fa?
:))
SCuzatz, e o comfuzie care sentinpla adesea. Deshi mi s-e zice Safta nebuna, sint defapt barbat. Ca shi Dona Dumitru Siminica, shi iel erea barbat.
A dreq maala.
Dreck Spatz...
Da, ca dak facetz mishto chiear partetz mai deshteptz, ce s-a spun.
Dovad-a!
A, imi sustin in continuare parerea: "mai bine te-as fi avortat (nn daca stiam ca vei suferi atat-m-am prins de sensul frazei, draga A)" nu inseamna "da, te inteleg, mi se rupe sufletul pentru tine da tot copilul meu esti" ci inseamna "da, sunt de acord ca singura ta mangaiere e moartea, o meriti pentru ca suferi atat".
Pe de alta parte imi pare sincer rau de ce am zis de biata femeie, probabil ca nici ea nu mai stia ce sa faca si nu si-a dat seama de tragedia pe care o pot produce cuvintele ei.
Nu ma pot abtinea, iata si dovada:
http://flashface.ctapt.de/
Load Face din dreapta.
Jos, in casuta Search Condition tastati saftanebuna, apoi click search
Apare stanga sus ‚saftanebuna’, click pe ea si Load din dreapta.
PS
Safta, stii ca te iubecs todeauna! Chiar, cretzu unde ie, ia nascut nevasta?
PPS
Cre’ ca sunt de acord cu A., chit ca...
Trimiteţi un comentariu
<< Acasa