Ca sa o zic pe aia dreapta, sufar de paranoia strainului. Si in plus in capul meu se amesteca tastaturile astfel incat randurile astea le scriu foarte greoi, mi-e rusine de mine dar asta e alta treaba.
Sambata noaptea pe la 12 se auzea de afara vacarm: claxoane, urlaturi, zbieraturi, frane bruste si placute de frana care scartaiau. Eu eram culcata deja, cu usile bine inchise si storurile trase. Ma uit eu de dupe perdea si vaz doua masini care faceau ture, pline ochi de tineri francezi cu probabil putin sange in alcool. Mai ai naibii se invarteau numai in rondul din fata casei si faceau o galagie ceva de speriat, complet atipic pentru un loc linistit cum are reputatia de a fi satul in care stam.
De aici nu mi-a luat mult pana sa fie "fandacsia gata". Am facut eu un calcul mic si mi-am dat seama ca sunt intr-o tara in care, din cand in cand, se mai ard masini, ca eu am lasat masina afara fiindca e mai simplu asa, ca avem numar romanesc, ca am lasat afisul ala cu coruptia la Consiliul Europei pe luneta masinii ca sa il citeasca si Fluture. In capul meu era clar. Niste tineri neonazisti vor sa omoare roamnasii care s-au aciuiat la ei in sat.
Acestea fiind datele, mi-am facut un mic plan de actiune. Am zis ca mai intai o sa astept in spatele perdelelor ca sa vad cand scot sticlele cu motorina. Daca cumva nu vor sa incendieze masina doar nu o sa chem Politia si sa ma fac de ras ca am intrat in panica pentru nimic. Apoi sun repede la Urgente si astept in camera incuiata cu cheia. Daca reusesc sa sparga usa am is ca sar pe geam ca nu e foarte sus. Pentru asta am zis ca arunc intai salteaua, care e foarte misto si deja ma durea sufletul sa o stric in felul asta dar chiar ar fi fost util sa cad pe ceva mai moale. Apoi m-am gandit ca ar fi aiurea sa ma arunc pe geam numai in camesuta si am zis c apoate ar fi mai bine sa ma imbrac. Problema e ca scosesem hainele afara ca sa montez dulapul ori eu afara din camera nu mai ieseam. Apoi m-am gandit eu dar cum mama lor sa le las casa, dupe ce ne-am chinuit atata sa o ocupam. M-am gandit repede ce obiecte contondente aveam prin camera su nu am gasit decat o unghiera, un prelungitor si un aparat de tantari cu lichid natural. Deci nici nu puteam macar sa ii intoxic. Bine, si trilogia lui Pier Paolo Pasolini dar nu puteam sa ii tin sa se uite la ea pana la moarte. In timp ce faceam eu planurile de atac mi-am dat seama ca zgomotele se indeparteaza si la un moment dat nu se mai auzea nimic.


A doua zi am aflat ca a castigat Franta nustiuce meci de rugby...Acum nu sariti, daca v-ar fi sculat si pe voi cineva, de garda fiind cu o noapte inainte, pentru tot felul de ciudatenii, printre care si o putza rosie care nu se dadea doborata, poate ca si voua v-ar fi luat "fandacsia" razna.

E anormal de cald pentru perioada asta.
Am impresia ca traversez un oras brazdat de transee. Claxoanele, sirenele, zbieraturile, fetele mohorate-toate ma fac sa ma gandesc la un razboi.
Nu am vazut frunze pe jos, parca vad ca or sa se innegreasca deodata si or sa cada ca proastele in doua zile, cand o sa vina gerul brusc.
N-am vazut o strada sau un trotuar fara cicatricile lui Videanu.
Nu m-am intalnit deocamdata cu oameni care sa fie multumiti.
Am impresia ca am stat numai in fum de tigara si de esapament.
Iar mi-a parut rau ca tata nu e notar ca sa ma bage si pe mine in bisnis.
La facultate erau numai masini foarte straine si foarte lucioase, parcarile sunt neincapatore pentru ele.
Bancile din parc sunt si mai mici si mai prabusite. In schimb se pare ca intr-un an, zic eu, e gata piscina la care se lucreaza de vreo 7...
Bufetosul nu mai vinde cafea si ceai si grisine ci vinde machiato si capuccino con panna si pizza de pui.
Pentru 1 octombrie nu se mai imprastiau fluturasii de bun-venit in care povestile cu cartile de la biblioteca ce se termina in primele 3 zile te faceau sa stai la coada noaptea ca sa mai apuci (ma rog, cine era mai constiincios). Erau afise mari si frumos colorate cu "bine ati venit, bobocilor!".
Pe strazile din jur au parcat sute de masini, mai demult era o plimbare placuta pe acolo.
Acum e zgomot, mai demult era calm, se auzea chiar toaca de la bisericuta aia din curte.
E locul cel mai drag din amintirea mea din ultimii ani si se transforma atat de repede incat am impresia ca pierd episoade intregi dintr-un serial din care o sa ajung sa nu mai inteleg nimic.
Nu ca ar trebui sa ramana la fel, nu am eu pretentia ca stiu ce trebuie si ce nu treuie pentru un loc. Si pentru mine mi-e greu sa imi dau seama dapai pentru ditamai institutia.
A propos de institutie, am aflat azi ca exista "Institutul Revolutiei Romane". Ocupa o superba vila in centru si se ocupa Dumnezeu stie cu ce.
L. e azi de garda. La Colentina, rezidentii care sunt de garda nu primesc de mancare. Daca le cauti pe buctarese prin plase te minunezi ce gasesti. Defapt nici la Obregia nu te intreba nimeni daca vrei un blid de ciorba.
Am fost colega de serie cu unul dintre cei mai curajosi oameni pe care ii stiu. Poate, de altfel, si asta inseamna sa ai curaj: sa stai sa ii infrunti. Din pacate sau din fericire, depinde de unghiul din care privesti, nu valorez mare lucru nici la capitolul asta.
Am facut eu o socoteala: la chindia bisericeasca trebuie sa se fi mancat in jur de 3600 de sarmalute din alea cat degetul mic, facute de maici. Trebuie ca au fost tare bune.
Nu mi-a zambit nicio vanzatoare.
Notarul Visu si asociatii ia o carca de bani din bisnisu asta dar nu a avut bunul simt sa bage o mica parte in igienizarea apartamentului in care functioneaza: santuri pe jos, mocheta imputita, igrasie, duhoare de tigara. La el in birou miroase insa dulceag a deodorant de camera.
Din motive de timp am intrat la un coafor care era in drum si la care ma tundeam cand eram mai mica. Trei fomei stateau cracanate pe scaune, ma intrebau din priviri ce vreau. Am avut impresia ca cea mai potrivita intrebare, date fiind circumstantele, era "cat e scurtu".


Si eu povestesc din carti despre Bucurestiul art-nouveau si alte minunatii romanesti. Asta in timp ce copiii ramasi pe langa bunici se sinucid de singuratate.