sîmbătă, iulie 14, 2007
Campanie de ponegrire a lui Adam
Ma blocheaza intr-un fel de reverie sau nu, mai bine zis intr-un fel de absenta. In mintea mea se deruleaza imagini colorate, rapid, incoerent. Ca intr-un film dat pe fast-forward, vantul bate printre frunzele unor copaci frenetic, niste fire de iarba tremura cu sute de ciclii pe minut, o bubruza suie repede o tulpina verzuie, eu trec de cateva ori o mana nervoasa prin par, clipesc foarte des, vorbesc ceva neinteligibil apoi tac si de cateva ori imi plec capul intr-o parte. Merg repejor, ca in filmele mute. Rochia mi se lipeste de mine fiindca bate vantul si norii de pe cer trec iute, ca impinsi de o mana invizibila. Ma uit in sus si zambesc, fac din mana dreapta aparatoare pentru soare, ma stramb un pic din cauza luminii, genele de sus se unesc cu cele de jos in coltul ochiului si imi dau lacrimile dar e numai lumina de vina. Fiindca in imaginile astea sunt fericita. N-as putea spune de ce, poate fiindca e o dimineata de iunie. Dupa cum arata bujorii care infloresc uimitor de repede e sigur iunie. Nu stiu unde sunt, cred ca sunt in mai multe locuri deodata : vad si digul din micul orasel unde am crescut dar vad si miristea din mijlocul Baraganului. O lacusta mare si verde se suie pe un cocean de porumb. Daca porumbul a fost taiat inseamna ca e august, atunci. Sau poate ca in absentele mele nu are sens sa masor timpul cu unitatile omenesti, el este etern, circular, stratificat, gaurit si invaluitor. Daca am stii ca asa e cu adevarat timpul nu cred ca am suporta ideea nemuririi. Poate ca de aceea timpul oamenilor are nevoie de baiere. Sa fii nemuritor e o grea povara, nu o putem duce dintr-odata. Pe cerul traversat de nori grabiti vad ceasul lui Dali care luceste ieftin in soarele amiezii. Rad insolent la el si trec mai departe. Rad ca un soricel ,asa scurt si repede. Toata eternitatea din vis trece foarte repede findca sunt atatea lucruri de facut si viorile nu vor mai canta mult timp.
Pe pamant se vad umbrele de sus, un graur ciripeste maruntel si da din aripi ca un nebun, mananca buburuza de pe tulpina si se sperie de lacusta care sare de pe porumb. Eu pasesc prin iarba si sub greutatea talpilor mele firele se apleaca smerit. Nu stiu de ce nu am pantofi in picioare dar se vede bine vanataia de pe genunchi, nici pe asta nu stiu de unde o am. Pamantul devine mai moale si la un moment dat simt umezeala. E rece, un fior neplacut ma cuprinde si trec repede pe un petec de iarba mai uscata, mai incalzita de soare. Aici ma inteapa un pic in talpa un ciuline. Ce ciudat, de unde ciulini aici ? Parca stiam ca i-am prapadit pe toti. Daca ar fi fost aici mamaie m-ar fi pus sa-l culeg cu mana stanga si sa ii dau foc cu mana dreapta, zicand un descantec. Dar cum ea nu e aici nu fac asta si parca un pic mi-e frica de ghinion.
De cate ori stiu ca se schimba ritmul ma opresc fiindca nu vreau sa pierd nicio miime de secunda din ea, daca as putea as stoca-o in mine in cutiute filigranate, cu dopuri din pietre pretioase. Simbolistilor le placeau pietrele pretioase, nu ? Dar cum sa pastrezi o poarta catre eternitate ? Cum sa o faci sa nu se mai inchida niciodata, sa ramana mereu deschisa pentru ca tu sa te plimbi printre timpuri si locuri ca si cum ar fi toate alea tale ? Oare asta a pierdut Adam ? Si de unde stia Beethoven toate lucrurile astea ? De unde stie el cum sa ma fac ape mine, o simpla femeie aflata intr-o banala unitate de masurat timpul sa bat campiile Elizee ale copilariei mele si ale copilariei omenirii, ale viitorului meu si al copiilor mei, ale unei lumi care nu exista sau care exista undeva in alt strat al realitatii.
De la renuntarea lui Adam purtam in noi dorul de duca desi nu stim nici unde, nici cand, nici cum ne-om duce. Acum, cand viorile s-au oprit, mi-e atat de clar ca ce ma duce inainte in fiecare zi si asta fara ca eu sa imi dau seama, este tocmai acest dor de duca. In eternitate, in matca timpilor, in sanul lui Avraam, in memoria bunicilor si strabunicilor mei, in memoria nepotilor si stranepotilor mei. Pentru ca in fiecare zi sunt nemuritoare pana in clipa in care fac alta alegere.
Si atunci ma trezesc si ma duc la serviciu, prescriu tratamente ca sa aduc oamenii in realitatea noastra, ma intorc acasa, fac liste de cumparaturi, ma gandesc la scolile si micile probleme ale copiilor, ma gandesc la sanatatea parintilor, la colesterolul barbatului, la ce as fi vrut sa fac si nu am facut, la ce nu as fi vrut sa fac si am facut, ma culc si adorm.
1:07 PM
| 19 comentarii
