Nu merit atata atentie din partea voastra dar uite ca desi scriu din an in Paste am 41 de comentarii, toate din partea unor prieteni care fac citibile si mult mai savuroase scrierile mele. Nu stiu daca Safta este o anume Safta pe care o stim noi de pe un anume forum insa ma bucur sa o intalnesc. Chiar daca nu raspundeam la comentarii le asteptam cu placerea si curiozitatea cu care astepti scrisori de la vechi prieteni. In Mahalaua lui Vlad se intampla lucrurile cele mai misterioase si mai inalte, la mine e mai prozaic dar ma bucur sa vad ca ne bucuram cam de acelasi public ales (bai, nu fac misto). Asta nu poate decat sa ma flateze.
In alta ordine de idei, avem net. Asa ca ar trebui sa fie mai usor de acum incolo cu comunicarea.

Vlad, nu stiam ca s-a retras de la Academie dar stiam ca il hartuieste Dinescu cu Securitatea. Cred si eu ca e suparat domnul Dinescu, trebuie sa isi gaseasca alt culcus ca doar a stat destul in casa altuia. Pentru mine B va fi mereu un mentor chiar daca din cauza departarii nu pot profita din plin de el.

Pe aici e un frig crancen, din masina pana in casa imi ingheata apa din celule. Dimeneata zici ca a nins asa e de plin de chiciura pe jos.

Acum am asa o mare suparare in suflet fiindca imi dau seama cat de puternice pot fi uneori prejudecatile. Si nu o sa scriu ceva lacrimogen despre negrii, e chiar neanderthalian sa mai fi rasist. Dar exista niste prejudecati de care se pare ca nu scapam no matter what: ideile pe care ni le-am facut despre ceilalti si la care nu vrem sa renuntam in ruptul capului. Si nu renuntam din motive foarte egoiste: ne e comod sa credem ce credem fie ca recunoastem fie ca nu.
O sa dau si eu exemplul unei prietene, ca vaz ca se poarta proiectia constienta.

E, despre tanti asta, prietena mea, unii oameni si-au facut o impresie de care tin cu dintii fara sa vada ca niciun element concret nu sustine cu putere impresia lor. Da-i in ma-sa ati zice. Nu e asa de simplu fiindca din pacate sunt oameni apropiati care ar trebui sa vada mai departe de varful nasului. Si defapt din cauza asta este atat de dureros, fiindca din momentul in care cineva crede in mod absolut si categoric ceva despre tine si nu iti mai da absolut nicio "sansa" atunci chiar nu mai are rost nicio forma de comunicare, impartasire si orice alta forma de tandrete. Unii raman cu parerea si altii cu durerea.
Sa va dau un exemplu concret: despre tanti asta unii oameni cred ca e extrem de angoasata, atat de angoasata incat nu mai traieste normal cand are un motiv, si cel mai mic, de a-si face griji. Si, in consecinta, cand tanti indrazneste sa se ingrijoreze acei oameni fac un scandal monstru din cauza ca in mintea lor proportiile angoasei sunt ata de mari incat nici ei nu le pot suporta. Exclus in conditiile astea un suport emotional, sprijin care de fiecare data este suficient sa diminueze ingrijorarea.

Doar ca scapa din vedere ceva: tanti nu se ingrijoreaza cand nu vine metroul sau cand nu sunt gata hartiile la timp. Tanti se ingrijoreaza in limita firescului atunci cand afla despre ea sau despre cei foarte dragi vesti cu adevarat grave, cum ar fi probabilitatea de a avea o boala foarte grava si incurabila (de altfel singurele tragedii in viata sunt boala grava si incurabila si moartea, restul se rezolva toate).

Lu' tanti nu ii e frica de injectii, de responsabilitati, de munca, de decizii mari, de lucrurile naturale din viata, de a da semnaturi pe chestii importante. Dovada o cunosc oamenii astia. Tanti se ingrijoreaza si se gandeste la chestiunea respectiva de cateva ori pe zi insa fara sa aiba noaptea insomnii, fara sa se smiorcaie toata ziua, fara sa stea cu nodul in gat. Dar tanti are nevoie de informatii care sa ii confere o imagine cat mai reala a situatiei. Si asta pe tanti o linisteste, o face sa evalueze corect realitatea. Evident ca e un fel de a diminua anxietatea dar TOTI avem dreptul la asta si atata vreme cat nu trece in patologic nimeni nu are vreun drept sa iti refuze mecanismul asta elementar si indispensabil de protectie. Si cand tanti spune ca e ok, ca ingrijorarea e in limite normale si ca priveste chiar cu optimism treaba asta nimeni nu o crede pentru ca nimeni stie mai bine ce e in sufletul ei.

Deci pe langa o ingrijorare fireasca pe care unii o percep in mod eronat ca pe o angoasa existentiala, tanti se alege si cu o harmalaie in jur care-i urla impotriva. Adica cu o durere mult mai mare in plus.

E comod sa credem despre cei dragi lucruri care ne convin. Fie ne scutesc pe noi de responsabilitate, fie ascund propriile noastre incapacitati si temeri fie ne feresc de tristetea realitatii. Pana la urma e si asta un mecanism de protectie. Si nu vorbesc cu condescendenta, vorbesc cu tristetea cuiva care a picat de multe ori in aceeasi plasa.

Doar ca poate sa doara si, la un moment dat, poate chiar sa devina insuportabil.