joi, noiembrie 15, 2007
Michelinul miselesc
“Anico, batute-ar sfantul
Cum iti bate fusta vantul”
(G. Toparceanu, “Povestiri de pe front” daca imi aduc bine aminte)
Mi-am amintit zilele trecute de o vacanta pe care am petrecut-o la mare la Mamaia, acum vreo o suta de ani. De fapt este vacanta pe care o tin cel mai bine minte dintre toate desi asta nu e mare lucru fiindca, copil fiind , am plecat in vacante cu parintii doar de vreo 3 ori. Deci nu am mare lucru de tinut minte.
Dar sa revenim. Adasar, vacanta asta o simt mereu proaspata. Imi amintesc niste detalii foarte precise desi cred ca nu aveam mai mult de 3-4 ani. Imi amintesc, de exemplu, ca intr-o seara am fost la un restaurant din Mamaia care avea terasa si o scena pe care se produceau « artisti ». Pe gardul care il inconjura erau pictate foarte kitch imagini idilice gen « O mie si una de nopti » : o turcoaica cu voal transparent peste buze care se uita sagalnic catre trecator, un imblanzitor de serpi, un covor zburator si nu mai stiu ce. Ca erau kitch acum, adult, imi dau seama. Atunci mi se pareau foarte frumoase. Stiu ca am stat la o masa aproape de scena, era multa lume, eu eram incantata, lumina o dadeau niste felinare de gradina (pe atunci nu era inca moda cu lumanarea romantica pe masa) si mancam piure de cartofi cu snitel pane. La un moment dat a intrat pe scena o tanti imbracata ca o turcoaica care a facut un dans din buric si un nene din public s-a dus de i-a bagat o suta de lei in chiloti. Jur pe rosu, asa s-a intamplat. Si stiu suma fiindca restul serii toata lumea din jur a comentat acest eveniment si mama a exclamat « ce magar ! i-a bagat o suta de lei in chiloti» . Apoi mi-am indreptat atentia catre masa de langa noi. Acolo erau doua cupluri. Imi amintesc ca unul dintre barbati avea mustata si un pic de chelie, asa, gen anii 80, avea un tricou in dungi alb si negru si era slabanog. Semana cu un tantar si fuma tacticos o tigara, probabil Kent din ala lung de se dadea spaga . Le povestea celorlalti despre cum a fost el odata la un restaurant si s-a intamplat un accident si s-a trezit cu tocanita in poala . Ceilalti radeau zgomotos si se amuzau si eu m-am gandit atunci ca e cea mai frumoasa seara din viata mea.
Plus ca snitelul era delicios, mama ce as manca acum un snitel adevarat , din pui adevarat, cu cartofi adevarati si nu OGM-uri si carnuri artificiale.
Au facut astia de la cantina spitalului un chestionar de satisfactie, ca cica sa stie si ei carevasazica daca consmatorul e multumit au ba. Ei bine,la cat sunt de inutil de politicosi francezii in anumite chestiuni, pe toti i-am auzit plangandu-se de una de alta despre mancare de la cantina dar cand fu vorba sa de o nota s-au gandit ca totusi sunt simpatice bucataresele, ca zambesc frumos, ca e curat si ca sunt conviinsi ca isi dau toata silinta. Deci ati inteles, tot ce pot sa le urez este sa le manance popoul bucatareselor (foarte simpatice de altfel) fiindca datorita lor o sa mananc la pranz aceeasi mancare insipida, incolora, inodora…
Am impresia ca astia de pe aici mananca orice fel de animal. Intr-o zi am avut la pranz carne de cangur. Que je mord aca nu, nici eu nu am crezut la inceput insa este 100% adevarat. Calul, mistretul, caprioara, prepelita sunt frecvente deci nici nu stiu macar de ce se mai mira ce fauna este sublima dar lipseste cu desavarsire. Cu aceste ingrediente in meniu ati spune ca ar trebui sa fie un ospat regesc. Ei bine, fac ce fac si reusesc sa le faca praf-pilaf si totul ia gustul eternului praz fiert sau fenouille (nush ce e ala, e un soi de ceapa mai lunguiata si mucilaginoasa).
Ba cica dau si specialitati. De o saptamana o tanti foarte simpatica incearca sa ma convinga sa mananc gura de bou. Deci nu limba, gura de bou. N-am mai cerut detalii dar ma tin tare, nu mananc gura nimanui.
Teoretic cu fructele nu prea ai cum sa o dai in bara. Si totusi ei reusesc sa gaseasca fructele cele mai mutante din supermarcheuri. Saptamana trecuta am avut trei zile leziuni pe limba de la un ananas foarte foarte acid si intr-o zi n-am reusit sa bag lingurita intr-un kiwi.
Cred ca daca ar fi vreo doua saptamani greva generala a magazinelor (lucru foarte posibil pe aci) si n-ar mai avea de unde sa cumpere mancare alsacienii s-ar uita cu jind si la Azorel.
Am zis ca inaugurez lista perlelor auzite prin garda. Castigatorul din spatamana asta este un nene care la 1 jumate noaptea, cand abia apucasem sa pui capul in perna pentru macar vreo ora, suna la psihiatrie si cere sa vorbeasca cu internul de garda URGENT. Ce era asa de urgent : sa ma intrebe daca eu cred ca canabisul ii face rau. Deci cum sa va spun domnule draga, nu stiu despre canabis dar eu v-as face foarte mult rau in momentul asta !
Inca nu avem inernet acasa asa ca am strans un pic de pe la vecin.
6:51 PM
41 Comentarii:
DE TREI ORI URA PENTRU LULU!
Eu ştiam că fenouil înseamnă mărar. E drept că mărar fiert şi gol, n-aş mânca. Cangurul pare interesant. Poţi să-i pui unt cu condimente în buzunar înainte să-l bagi la cuptor.
Fenouil ar fi o mare familie a patrunjelului. Exista cel plat, bine cunoscut în România, cel cret si cel cu bulbul ca o ceapa drag lui Lulu. Mararul este o varietate de fenouil numita aneth. Toate astea ca sa-mi ascund emotia si placerea de a ne citi gazda. Da Lulu. Ce face ca o aparent banala scena de vacanta ramâne întiparita pentru totdeauna ? Care este detaliul cheie care declanseaza memoria indelebila ? Relectura detaliilor dupa ani de zile schimba ceva ?
Deci macar mancarea din spital e mai buna in patria-mama (daca-mi amintesc bine dintr-un post mai vechi al tau ;-) )
Ntz, feniculul seamana la frunze cu mararul, dar la radacina in nici un caz cu patrunjelul. Eu am reusit odata sa-l vad la in Bucuresti la Mega, vizavi de Lizeanu, dar era cam ofilit. Si nunu, in nici un caz nu e mucilaginos. Exista niste retete delicioase cu fenouille, dar in nici un caz la cantina!
bine ai revenit! fenicul se gaseste si pe-aici [mega image si la fourmi]. merita cateva incercari inainte sa-l urasti :)
Ca sa fim de acord despre ce vorbim : htpp//fr.wikipedia.org/wiki/Fenouil
Si dupa cat citesc pe borcanasul din bucatarie - Petersilie. Termenul de fenicul nu-l cunosteam. Este ceva ardelenesc ?
Bine zis, 336. Că încă umpic şi aflăm ca "fenouil" înseamnă un fel de cartof cu boabe, care creşte la tropice în niste arbori foarte înalţi, are o coajă groasă plină de uleiuri volatile, care trebuie tăiată cu maceta, şi toamna se face din el must.
Din DEX '98:
FENÍCUL, feniculi, s.m. Plantă erbacee înaltă, cu frunze penate, cu flori mici, galbene, ale cărei seminţe conţin un ulei eteric folosit în alimentaţie şi farmacie (Foeniculum vulgare). – Din lat. Foeniculum [vulgare], numele ştiinţific al plantei.
Legat de pagina propusă de 336, eu aş recomanda mai degrabă versiunea englezească; e suficient să aruncaţi un ochi pe amândouă ca să înţelegeţi de ce Franţa e adesea în urma SUA, în multe chestii.
Să adaug şi că englezescul "fennel" este tradus drept "secărea; chimen dulce" - dacă vă spune ceva...
Nu mă pot abţine să-l provoc pe Vlad la încă o etimologie fantezistă: dravidianul "peruncheeragam" ("fennel", în limba tamil) să n-aibă nimic de-a face cu "pătrunjel"?
e super tare ca mancarea-i buna in patria mama (denaturata) comparativ cu ciudatzenile altora (gura de bou?!) !. Cred ca e o chestie de cum o pregatesc ai nostri. La cantina la fundeni era o doamna dragutza ca atitudine, care, atunci cand m-a intrebat de sub mustatza "ce doriti" mi-a parut ca-mi zice "they are still alive". N-am mai vazut-o de atunci...dar din momentul acela am inceput sa-mi aleg furculitze mai ascutzite - nu pleaca nimeni din farfurie.....
336: Ma intriga borcanasul tau din bucatarie. Petersilie este numele german al patrunjelului... poate ar fi bine sa faci oarece cercetari despre provenienta lui? Asta ar fi foarte interesant, in primul rind in sensul ca ar imbogati instrumentarul etimologiei cu o noua metoda. Lui A. ii propunem apoi sa o valideze in spatiile Hilbert ;-)
IncA. o data ramân dator. Nu voi mai putea alerga fara un fir de patrunjel în gura. Si daca un necunoscut ma va aborda pe strada spunându-mi patrunjel, îi voi raspunde marar. Daca însa va spune fenicul o voi lua la fuga :D
PS Salata nu este de "gura" de bou ci de bot - salade de museau. Ciudat, cand este vorba de varianta porcina devine fromage de tete sau presskopf. Nu va aduce aminte de racituri - de sezon ?
Fennel/Fenouil/Finocchi. Specia e Foeniculum vulgare, iar noi aici discutam despre Foeniculum vulgare var. dulce :-)
"Il se prépare comme le céleri", dupa wiki frantuzesc.
Iar in cartile de bucate din RO aparute acum e tradus drept fenicul ;-)
frati romani, bateti campii.
hai si io
pe mine de ex de la un timp si fara legatura cu subiectu ma enerveaza numele semnatura, in speta deoarece de cate ori am de semnat ceva sub "Semnatura" imi amintesc de blog, ceea ce-i enervant ca io tre sa fiu focusat pe altele in momentu ala... in fine, si ma deconcentrez, in fine...
acu putin timp, nu anu asta, m-am dus o data sa-mi iau tigari de la o toneta, noaptea, la mare, tot o statiune d-asta gen mamaia, am trecut printr-o parcare, bezana, si de la un restaurant de hotel se auzeau departe ceva ritmuri ciudate de combinatie gen savoy, ciudate...nu-s ce drac da in secunda aia mi-am vazut copilaria in fata okilor.
sa fiu cinstit eram si cam baut, in fine...
atunci, nu in copilarie
Uraaaaaaaaaa! Acum, că şi Semnătura a răspuns la apel, putem considera că familia e din nou întreagă! Băi, vă iubesc, nici nu ştiţi cât! Uite-atâta vă iubesc, şi pe Luluţa încă şi mai şi! Ce bine, comentând din nou pe blogul ăsta ma simt cumva acasă. O să fiu tare trist când o să-l închidă.
@Luluţa:
Şi când bucătarul e absent, sau ajungeţi prea târziu la masă, nu vă bagă salvarea bucătarului - eternul "steak haché", nu l-ar mai răbda Dumnezeu?
Reteta mea preferata: fenicul cu masline si sos de rosii (vine de undeva din sudul Frantei)
Taiati feniculul in felii maricele; pastrati frunzele pentru decoratiune la sfirsit. Rumeniti feliile in ulei de masline, adaugati seminte de fenicul (eu, daca nu am altele, desfac 1-2 plicuri de ceai de fenicul) si 2 linguri de pastis (lichior de fenicul cu gust de sirop de tuse, merge si fara). Dupa ce s-a rumenit feniculul, adaugati o cutie de rosii in bulion, vreo 250 ml de vin alb si masline neaparat negre cite vreti. Lasati sa fiarba incet sub capac -- habar n-am, vreo 20 min., pina cind feniculul are consistenta preferata. Decorati cu frunzele de la inceput.
Se poate minca simplu, cald sau rece, sau ca garnitura la, sa zicem, cotlete de peste-spada.
Pofta buna (hehe)!
Na ca ma ami reusit si il sa jung la draga nostra Lulutza. Si ca de obicei lectura imi provoaca o stare de bine si un zambet imi ramane agatat de coltzul gurii... Frumos inceput de saptamana ! Multzumesc Lulu, fata draga !
;)
A., cică pătrunjelul vine din lat. clasic petroselinus, la rându-i din gr. πετροσελινον. adică "ţelină de piatră". Cică. Din lat. culg. petrosinu a iesit persil, adica patrunjel în fransé.
Cât despre fenouil şi aneth, până azi am fost convins că înseamnă acelaşi lucru. Care e de fapt diferenţa?
Fenicul si anason, diferenta nu e mare, cred ca anasonul e mai degraba ca mararul, nu are o radacina asa voluminoasa ca feniculul. Petrosinul stiam ca se obtine prin rafinarea petrolului? Stiu pe cineva care curata podelele cu petrosin.
@Pinocchi0:
Nţ, vă înşelaţi: ăla cu care se curăţă parchetul se cheamă mentosin. Petrosinele sunt nişte drajeuri. (A nu se confunda cu petroşinele - o tehnologie nouă brevetată de franceji pentru a fabrica şinele de TGV din piatră.)
@A.: A.a.a.a.a.a., nuuuu, mentosinele erau niste drajeuri -- mentolate, ca d'aia se chemau asa. Poate confundati cu petrosanul? O noua tehnologie inventata de francezi pentru rafinarea petrolului fara riscuri pentru sanatate si mediu?
{Ce-mi place aici! E ca un ziar bun ce are si un supliment bun. }
dar drajeurile nu sunt "mentosAne"?
Offf... aşa cum în serialele de comedie oamenii s-au obişnuit să audă râsete înregistrate care să marcheze momentele amuzante şi să dea tonul râsului, tot aşa văd că internauţii s-au cam obişnuit, din păcate, să le fie semnalate toate glumele cu smileys. Lene intelectuală... Când citiţi Jerome K. Jerome sau Mark Twain, sau Caţavencu sau Jaroslav Hasek - ăia au smileys? ;)
Pe vremuri am facut si eu exces de smilies, pina cind mi-a spus cineva ca mailurile mele seamana cu reclamele la pasta de dinti. Aici ma gindeam de fapt la bancul ala in care era vorba de dud, duet, duel, tunel, hutel, Hothello, "si-atunci am strins-o de git".
Ma bucur sa va revad si sa va regasesc, daca nu ar fi angoasa de miezul noptii, aia in care parca imi vine globul in gat ca poate poate o suna bipul in mijlocul vreunei trebsoare importante ca de exemplu aceea de a scrie pe blog poate ca as scrie un post. Da asa scriu doar un mic comentariu.
Vaz ca pe Vlad l-a deranjat teribil sa pornegresc fenicului (ma scuzati dar eu cand zic fenicul ma gandesc automat la feniculul spermatic asa ca imi e greu sa zic ca am mancat fenicul) asa ca as vrea sa fac o precizare: exista o leguma pe care o urasc mult mai mult decat pe bietul fenicul si anume ANGHINAREA. Acea forma de viata care nu isi merita nicidecum locul in bucatarie fiindca este urata, rea si proasta, se mai si imbraca complet aiurea (daca vrei sa fii apetisant nu te imbraci, leguma fiind, ca dragonii de komodo-alti prieteni de-ai mei). Am mancat anghinare si in locuri care se doreau sic si pot spune ca am fost nu dezgustata, e putin spus, ci revoltata ca asa ceva este considerat comestibil. E amara ca nux vomica si orice ai pune pe ea nu face decat sa iti sporeasca senzatia ca mananci vreo insecta ciudata de Amazon.
Autrement dit, imi ingheata oasele in apartamentul internului de garda si de vreo 4 ore ma intreb ce naiba o face primarul (care are apartamentul de garda deasupra) de da impresia ca muta toata mobila plus ca se mai aud si niste gafaituri ciudate. N-as vrea sa fuga vreunul ca sa fiu nevoita sa il chem, sunt prea jenata pentru el. In schimb ascult de cate ori trage apa la baie. Ori a mancat aiurea la cina ori isi face de cap pe banii directiunii.
In rest, totul bine si frumos. E un fel de mizgureala afara si tare m-as baga sub paturica dar am avut doua incercari si am fost intoarsa din drum de doi neni care erau prea angoasati si nu reuseau sa lipeasca geana pe geana asa ca s-au gandit ca daca nu dorm ei sa nu dorm nici eu.
Am vazut acum vreo 2 saptamani ultimul film al lui Woody Allen. In varianta dublata in franceza din pacate deoarece prietena care lua biletele era un pic dezorientata temporo-spatial. Insa l-am gasit genial, in traditia lui Match Point, cu Colin Farrel, de care deja imi placea teribil si care si de data asta m-a impresionat. Evident, marele autor moral al crimei ramane nepedepsit, i love Woody si antiamericanismul lui de new-yorkez.
Nu stiu daca v-am zis ca ma duc la niste cursuri de formare, ca sa nu raman proasta pe aici. Ei bine, mare parte din formarile astea sunt tinute de un mare mahar al psihiatrie locale, foarte fin psihanalist si foarte stupid antiamerican psihiatru. La ultimul seminar, care se numeste "Tehnici de psihoterapie in psihoze", deja daca zic asta cu voce tare mi se pare ca suna ciudat, seminar care de altfel imi place foarte mult si gasesc ca imi e foarte util, uite ce fraze lungi fac. Pun punct fiindca altfel nu mai intelegeti nimic. Deci la ultimul din asta a povestit Monsieur le prof o anecdota traita pe pielea lui: cica, pe vremea cand era june prim al psihiatriei estice, ultima reduta a psihanalizei de prin partile locului, se ducea el o data la nustiuce interval la Paris la grupurile de le organiza Madam Dolto care crez ca nu are nevoie de prezentare. Si cica la una dintre aceste intalniri ar fi prezentat si el un caz de-al lui, un copil care facea pipi dans le lit, enurezis in limbaj tehnic. Si ca ce i-ar fi zis Françoise Dolto: "mais c'est simple, faites-le dessiner un toreau". Si ca el s-ar fi dus acasa la el si l-ar fi pus pe copil sa deseneze si acela ar mai fi incetat sa faca pipi in pat noaptea. Acum, ca facea sau ca nu facea pipi e o treaba.
Ceea ce nu ma lasa pe mine in pace este sentimentul ca am mai auzit sau citit undeva aceasta poveste, as baga mana in foc.
Tre sa plec
Te rog gigix scoate literele, te implor, nu le nimeresc niciodata
ni pare f. rau, fara litere nu se poa', concentrare mai mare va rugam.
Draga Lulu, tare ma tem ca nu imprtasesc nici parerile tale asupra anghinarei. Si aici depinde cum si poate mai ales cine o prepara. Ma gindesc in mod special la anghinarea la gratar oferita pe post de antreu in restaurantul grecesc de vizavi de biroul meu... mmm...
Dar chestia cu desenatul taurului imi suna si mie cunoscuta, chiar daca nu direct. Posibil sa fie un fel de folclor pedagogic est-european. Imi aduce aminte de o metoda de a face copiii sa mearga mai siguri de ei: In loc sa ii tii de mina, tii un betisor de care mai departe se tin ei. Si cind nu sunt atenti, pac, dai drumul la betisor, ei merg mai departe cu betisorul in mina si au impresia ca ii tii tu si asta le da siguranta.
Acuma chestia cu taurul -- poate ca poti sa pui copilu' sa deseneze orice, ca la testul Rorschach si interpretarea viselor, mai important e la ce se gindesc ei atunci, zic eu. O fi incercat cineva sa ii puna sa deseneze o vaca in loc de taur?
vai, ce simpla e psihiatria:-) inseamna ca desenatorii sunt cei mai normali oameni din lume?:-)
mei, eo suspectez ca voo va placut desenele cu dumbo prea mult !
Mai deunăzi, stateam la o masă împreună cu Ahile şi ne ciondăneam, ca de obicei, pe prostii (eu susţineam că Penelopa o bate pe Elena în moralitate, că Elena era o ştoarfă, că s-a culcat şi cu ăla şi cu ăla, el că nu, că ce-a fost n-a fost din vina ei şi că, oricum, dacă femeia doar stă supusă dar nu simte plăcere atunci nu se poate considera că participă şi deci e absolvită moraliceşte). Ei, şi cum stăteam noi aşa, savurând un moelleux de chocolat cald, intens, bălăcindu-se porcin într-o băltoacă albă de îngheţată ce se topea alături de dragul lui, acompaniind noi şi-un armagnac (hors d'âge, naturellement, quoi!), pe cine credeţi că vedem, într-o trăsură, privind prostimea duminicală calm, ţeapăn-nemţeşte, uşor dispreţuitor, cu pălăria pe cap şi mâinile încrucişate pe măciulia bastonului? Pe evreul Şliman! Păi bună-ziua Herr Şliman, păi schalom tomnule A., tar tschine este prietenul Tumneafoastră? - păi să vi-l prezint pe Ahile - Achilleus? - da, chiar el! - agherul Achilleus? (şi apasă voit pe "agerul" zâmbind ironic cu subânţeles, şi face şmechereşte cu ochiul, cum le faci copiilor, aluzie la... adică vezi Doamne... ca şi cum noi... ete na, ce să-ţi zic!) - chiar el, zic cu răceală dar politicos, în timp ce vedeam cu coada ochiului cum Ahile se înroşeşte şi începe să-i tremure linguriţa în mână - aaa, păi ăn kasul ăsta permiteţi-mi să fă ţin kompanie! zice, şi sare din car, fără să mai apucăm noi să ne eschivăm (moşu' e cam vorbăreţ şi are şi idei fixe despre greci, aşa că nu prea aveam chef de palavre cu el). Ei, şi-şi comandă omul un şvarţ şi începe să-l asalteze pe Ahile cu întrebări stânjenitoare, că mi-era mie ruşine! Takă e pe pune fiul lui Thetis, schi tespre kare kălkăi e forpa? stăngul sau treptul? poate pune schi el măna? şi în timpul ăsta mi ţi-l tot studia prin monoclu pe Ahile, ba nesimţitul îi mai şi măsura craniul ca la târgul de sclavi, murmurând că ta-ta-ta, afem aitsch, toamnelor schi tomnilor, un eksemplu tipik de haplogrup J2, ţ-ţ-ţ, ascha tschefa merită puplikat schi presentat la Akatemie... prawo, prawo tinere, eschti un acheu atefărat! Şi unde nu văd că Ahile al meu, în loc să se răţoiască niţel la el aşa cum ar fi trebuit, îmi roşeşte de plăcere şi stai frate la taclale cu boşorogul, şi mai luam un rând? băiete, încă una! şi toate astea pe banii mei, fireşte, deoarece Ahile n-are o para chioară de când l-am inventat, şi mie-mi venea să-nnebunesc, băi, să-nnebunesc, nu alta (atenţie, psihiatrii!)! Şi, bine-nţeles, din vorbă-n vorbă, ajung la Troia (că Şliman atâta obsesie ce are şi el: Troia! poţi să-ncepi cu el şi o dicuţie despre prepararea anghinării, că el din câteva replici tot la Troia ajunge, ca Florin Piersic la castravecior (98% apă, face parte din familia cucurbitaceelor)). Şi dă-i şi luptă, şi luptă şi dă-i, şi la un moment dat o trânteşte Şliman cum că Enea a scăpat şi s-a stabilit în Italia, unde e bine-mersi, lucrează la negru, vorbeşte latineşte şi-l citeşte pe Terenţiu, regele bălţilor (acel Origene din Carpaţi care şi-a donat bita IML-ului). "Cum?", sare Ahile, lovind cu pumnul în masă şi făcând să tremure îngrozite ceştile, "deci mucosu ăla care el îl tot salva zei noroc că alfel îl omoram cu mâna mea sa ajuns?" Şi s-a supărat şi s-a închis în el, cum făcea Goethe când i se punea pata, de n-a mai scos Şliman nimic de la el (jubilam, vă daţi seama!).
Chestia e că odată ajunşi acasă s-a apucat să caute pe internet lecţii de latină, şi tot mormăia că ce? el e mai prost ca blegul cela de Enea? Ei, şi ieri completam nişte integrame şi unde nu-mi vine Ahile călcând apăsat, ca taică-miu, pe călcâie (dum-dum-dum-dum, de răsuna toată casa şi probabil şi la vecini - care, à propos, mi-au zis că cheama poliţia dacă nu-l declar pe Ahile la întreţinere, dracu' ştie cum o să le explic caraliilor de ce n-are acte) şi, rânjind triumfător, îmi vâră manualul sub nas (un pdf imprimat) şi-mi spune pe un ton victorios:
- Ia citeşte aici!
- "Aquila non capit muscas", mă supun eu plictisit, nu de alta, dar că să n-am discuţii cu el.
- Nu asta, mai jos! zice el sever.
- "Cave canem", "Festina lente", "Quot capita..."
- Nu, băi - mă întrerupe el surescitat - citeste asta cu "Quod licet..."!
- "Quod licet Jovi, non licet bovi." Aşa, şi?
- Ei, vezi?
- Ce să văd?
- A greşit!!
- Terenţiu??
- Nu! Zaza!!
- ???
- Păi da, ia uite cum a scris aici: "Jovis"!
- Păi - zic eu - şi nu-i bine? În latineşte nu se termină toate substantivele în "s": malus, caballus, oculus, Madridus, Anonymus, papagallus, antipaticus?
- Eş prost! mi-o taie scurt. "Jovis" e genitivul lui "Juppiter", iar aici scrie că "liceo" cere dativul, deci "Jovi"!
- Măi, eu nu ştiu ce să-ti spun, ştii bine că nu mă pricep la latină, vaidecapumeu! Filatelist amator, singura mea legătură cu latinitatea este lupanarul mic, de buzunar, în care îmi ţin lupa. Dar eu zic să nu te bagi, că te pui cu cineva prea Mare pentru tine! Zaza descifrează juxte, juxte şi iar juxte (ce-or fi alea, mă rog). Nu se pot pune amărăştenii care-şi fac cultura pe internet cu Marii Maeştri! În plus, ai grijă, că Zaza-i spurcată la gură, când oi intra în moara Ei şi-o începe să te p*zduiască, nu mai scapi viu!
Dar Ahile nu şi nu, domnule, m-a ţinut toată seara că Zaza a greşit şi că se simte trădat în aşteptări, că Zaza trebuia să fie perfectă (aici i-am băgat, triumfător, singura zicală pe care-o ştiu şi eu în latineşte, în afară de "mens sana in corpore sano": "errare humanum est" - dar el mi-a tăiat-o cum că Zazei nu I se aplică deoarece transcende categoria umanului sublunar) şi că nu-nu-nu, domnule, nu merge aşa, cu atât mai abitir trebuie sancţionată, şi că el e ireverenţios în tradiţie nietzscheană şi chestionează orice autoritate! Bun, acum eu ştiu care-i adevărul şi în mod normal n-ar trebui să mă pun la mintea prostului. Dar nu-l mai suport!!! De aceea, fac o reverenţă şi O rög frümösz pe Magistra Zaza, Zdrobidoarea Zdăbână a Zeraiului, să-i servească o lecţie obrăznicăturii şi să-l puna cu botul pe labe aşa cum numai Ea ştie, livrându-i şi explicaţiile pentru "Jovis". Şi, ca să nu spună că lucrează pe gratis şi că nu-I iese nimic din combinaţia asta, iată: îi ofer pe tavă etimologia cuvântului cocalar. Cu speranţa, desigur, că nu se va năpusti asupra noastră vreun anonim, ca să ne explice adevărata etimologie, mai pedant chiar decât Vlad şi condimentat cu Devanāgarī.
O face ce o face si iarasi o da dupa piersic. Nu domnule, nu Florin ci Mircea Crisan, ala era cu castravetele. Dar trebuie sa recunosc ca asta sau (Bon) Jovi, n-are nici-o importanta. Regasim furnizorul curtii regale în materie des farces et attrapes. Alambicat si viguros, ca-n momentele de glorie. Bine A.i (re)venit !
Uite domnule ca si pe blogul asta dispar lucruri. Mi-a ras ultima linie. Poate am mai mult noroc de data asta :
GaudeA.mus igitur
Luluţa scria: "[...] sa poRnegresc fenicului [...]". Eu nu vreau să insinuez nimic, dar cred că medicina asta cam strică tinerele fete nevinovate. Începi cu tuşeuri dreptale (à propos: Gena e de fapt Jenna), te lupti cu putzele roşii (Winnetou!) şi din fandaxie - pornografia-i gata!
@M.S. Gigi X:
Aşa, aşa, Majestate, nu cedaţi! Poporul vă sprijină!
@336:
Să sperăm c-o citi şi cine trebuie (şi, dacă nu e ranchiunoasă, mi s-ar părea întru totul normal să-mi recompenseze efortul cu un aplauz furtunos - deh, bat şi eu şaua, că deja câmpii i-am rupt... Mi-e doar să nu leşine Luluţa când o vedea ce i-au mai dansat şoarecii pe masa de operaţie şi-au făcut pipi pe bisturie, în absenţa ei...).
No, chiar ma intrebam pe unde s-o fi ascuns A., prin ce mansarda. Bine ai revenit, onorabile! Si daca tot suntem in formatie completa: tare as vrea sa aflu etimologia fandaxiei! Nu stiu cum faci, dar nimeresti tot chestii de'astea care imi stateau pe limba de ani si ani de zile...
Inainte de a ajuge la etimologie, o întrebare nevinovata : ce întelegeti prin fandaxie, în afara ca este întotdeauna gata ? Adica, mai simplu - sinonime. Astept cititorul mA.scat.
Pinocchio, în cultura română, mansarda este asociată cu trei mari spirite: Eliade ("adolescentul miop", cel pe care Eugen Ionescu în "Nu" îl numea cald-ironic "mareşalul generaţiei noastre"), Cioran ("eu sunt omul de la ultimul etaj" - 21, rue de l'Odéon) şi Vlad (care însă, spre deosebire de primii doi, este atât de celebru încât nu mai necesită prezentare). Eu fiind însă, după vorba lui Dostoievski, un "om al subteranei", accesul nu îmi este permis prin mansarde luminoase, ci doar în subsoluri întunecoase - unde-şi ţine administratorul "Pegasul" ruginit şi butoiul de murături. Acolo, ghemuit asocial şi fotofobic într-un colţ cu otravă roz pentru şoareci, în tăcerea întreruptă din când în când de fâşâitul apei prin conductele de deasupra, îmi şlefuiesc autist fandaxia, pân' o s-ajungă mai ascuţită decât lupta de clasă. Şi-atunci să te ţii, nene!
Cu atit mai mult as vrea sa stiu ce este si de unde vine fandaxia.
Mi-a intrat un ţep în
Buei mincavash, la mine in zona cel putzin, cocalar e ce-l mai de jos din-tre tigani. Adica, aicea in Ferentari, tigani ce-i ma-i de sus e gabori (Nu politzia nene, gabori-gaborii, aia de l-a mama lor), s-i ce-i mai de jos e cocalari, adeca tiganii care traeshte din gunoae.
Heniuei, A., poate faceţi cumva şi vă împăcaţi sau nu ştiu, că e plin câmpu de bătaie de victime colaterale. Şi pe la mine de ce nu mai treci? Te-am supărat, cumva? Că nici nu mai ştiu în ce direcţie să mai cer scuze pentru chestii pe care habar n-aveam că le făcusem. Dacă te-am, îţi cer scuze şi dumitale, şi sper să nu mă trezesc într-o bună dimineaţă cu o fandaxie împlântată pe undeva.
Lulu, iartă-ne. Eşti, ca şi mine, o victimă colaterală. A propos, am auzit azi la radio că B. şi-a anunţat retragerea din academie. Sunt curios ce s-o întâmpla cu noi. Din nou, victime colaterale.
Şi tuturor, să aveţi nişte sărbători frumoase şi liniştite.
Un coleg de la Cluj este, dupa un bun obicei pe care il interpretez ca tinind de religia ortodoxa si de politetea ardeleneasca, mare maestru in cerut scuze. Am dormit odata in aceeasi camera de hotel la o conferinta, iar dumnealui a inceput in miez de noapte sa sforaie de se zgiltîiau ferestrele. O vreme am incercat sa-i vorbesc, sa fluier, sa bat din palme, pina la urma cred ca obiectul care mi-a venit la indemina a fost vreun pantof sau ceva asemanator, pentru ca patul lui era prea departe de al meu ca sa intind mina si sa il scutur ca pe domnu' Inginer. Iar el s-a trezit la contactul cu obiectul respectiv si a inceput sa-si ceara scuze. Scuzele lui au avut asupra mea efectul intrebarii despre canabis asupra Lulutei.
Vlad, poate ca ar fi mai eficient sa incerci vreun obiect contondent? :-)
Sarbatori fericite tuturor! Si multa, multa liniste!
Trimiteţi un comentariu
<< Acasa