Aerul canicular, amiaza, soare puternic. Asteptam o gramada in statia de autobuz ca sa ne ducem inapoi acasa. Asfaltul era moale si cu degetul mare impingeam in talpa sandalei ca sa fac gropite. Langa noi asteptau autobuzul alti oameni, multi oameni. Barbatii imbracati in tricouri "americanesti" fumau si aruncau chistoacele in cosul de gunoi de culaorea galbenusului. Deasupra, in tavita pentru tigari, era plin de chistoace. Acolo nu erau copii ai strazii care sa le adune. Stateam cu C pe treptii de la unitatea C.E.C. si asteptam autobuzul care venea mereu cu maxim 10 minute intarziere. Pe picioare eram murdare de praf de la atata mers prin oras si oja roz pe care o dadusem de cu seara pe unghii capatase o culoare dubioasa. Acum, cand imi amintesc, parca ma dor picioarele. Nu era "moda" sa iti cumperi apa sa bei. Nici nu cred ca aparusera sucurile "la purtator". Apa beam cand ajungeam acasa. Si nu numai ca beam apa, dar de dezbracam de hainele frumoase, ne imbracam in costume de baie si ne duceam la scaldat. In case era racoare, daca te culcai la amiaza trebuia sa te invelesti. bunica-mea parfuma lenjeriile de pat cu odicolon Bucuresti si mirosea de te durea capul. Mai mirosea a lesie si a covoare de lana ("persiane"). La amiaza nu era nimeni pe strada. Cand iti bazaia o musca prinsa intre geamuri trebuia sa te scoli din pat sa o omori fiindca nu puteai sa adormi cu zgomotul ala. Ne trezeam dupa scaldat si mergeam in gradina. Luam rosii si ceapa si mancam "pita cu unsoare" peste care presaram sare grunjoasa. Painnea avea coaja groasa si elastica, usor dulceaga.
Era frumos cand eram copii, hedonismul nostru ne ferea de frustrari.