marţi, iunie 19, 2007
24 de carti, partea III
"Ia zii, mamaie, ce mai spun cartile?
De bine, mama, numai si numai de bine!"
Ca si cum cartile ar indrazni sa ii zica de rau de vreunul dintre noi. Cand i-au prezis moartea lui tataie le-a aruncat pe foc ("Sunt masluite, mama").
Acelasi semn la intrarea in sat: o jumatate de cerc sau o potcoava. Cine o fi pus acolo potcoava s-a gandit la noroc. Unde mai are norocul asa o importanta covarsitoare ca acolo, in mijlocul Baraganului?
"Nu vezi, mamaie, ce nas mare am? Lasa, mama, ala e norocul tau."
"Am par alb, mamaie! Lasa, mama, aia inseamna noroc!"
Daca ii ardea cuiva casa insemna neaparat ca i s-au facut vraji si ca n-a avut noroc. Orice explicatie rationala era respinsa ca si cum ar fi fost o gogomanie. Pe acolo, lucrurile stateau cu fundu-n sus.
Fiindca matusi-mea avea vreo 27 de ani si nu se hotarase asupra niciunuia dintre pretendenti, mamaie vedea in orice somoiog de carpe, de paie, in orice papuc desperecheat, in orice broasca mai saltareata sau in orice gaina mai sturlubatica un semn al dusmanilor ("de aia nu te mariti, mama, ca ti-a facut vraji aia, unde ai mai vazut tu broasca sa sara asa de sus?"). Varul meu era singurul care se distra sa neutralizeze "vrajile" facand pipi pe ele.
"Ce-i in sticla aia, mamaie? Tuica pentru oameni"
A pus niste drojdie de vin, niste foste tuici invechite si o mana de soc care sa ii dea aroma si a creat o bautura pentru oamenii care, acolo in Baragan, nu mai muncesc pentru oua sau lapte sau branza ci pentru un pahar de tarie. Femeile si barbatii beau cot la cot, cu asa modele parentale nu e de mirare ca viitorul generatiei tinere de la tara este pus sub semnul alcoolismului.
La chioscul din colt se vinde American Cola si Frutti Fresh galben. In magazinul universal al lui tataie au deschis un bufet insa curtea e la fel de plina de troscotel ca intotdeauna.
Cateva case au termopane: o anomalie hidoasa in mijlocul puchinetelor de chirpici, cuminti si acoperite de trandafiri agatatori si de caprifoi.
De fiecare data cand ma duc, curtea mi se pare tot mai mica si casa tot mai scunda. Incep sa cred ca satul se scufunda, incet incet va fi acoperit de praf si peste 200 de ani, cand or sa faca o autostrada, or sa opreasca lucrarile fiindca au gasit vestigii. Dar oricum, la vremea aia, noi si povestile noastre vom fi oale si ulcele.
Viata isi continua cursul, malitioasa, indiferenta.
De bine, mama, numai si numai de bine!"
Ca si cum cartile ar indrazni sa ii zica de rau de vreunul dintre noi. Cand i-au prezis moartea lui tataie le-a aruncat pe foc ("Sunt masluite, mama").
Acelasi semn la intrarea in sat: o jumatate de cerc sau o potcoava. Cine o fi pus acolo potcoava s-a gandit la noroc. Unde mai are norocul asa o importanta covarsitoare ca acolo, in mijlocul Baraganului?
"Nu vezi, mamaie, ce nas mare am? Lasa, mama, ala e norocul tau."
"Am par alb, mamaie! Lasa, mama, aia inseamna noroc!"
Daca ii ardea cuiva casa insemna neaparat ca i s-au facut vraji si ca n-a avut noroc. Orice explicatie rationala era respinsa ca si cum ar fi fost o gogomanie. Pe acolo, lucrurile stateau cu fundu-n sus.
Fiindca matusi-mea avea vreo 27 de ani si nu se hotarase asupra niciunuia dintre pretendenti, mamaie vedea in orice somoiog de carpe, de paie, in orice papuc desperecheat, in orice broasca mai saltareata sau in orice gaina mai sturlubatica un semn al dusmanilor ("de aia nu te mariti, mama, ca ti-a facut vraji aia, unde ai mai vazut tu broasca sa sara asa de sus?"). Varul meu era singurul care se distra sa neutralizeze "vrajile" facand pipi pe ele.
"Ce-i in sticla aia, mamaie? Tuica pentru oameni"
A pus niste drojdie de vin, niste foste tuici invechite si o mana de soc care sa ii dea aroma si a creat o bautura pentru oamenii care, acolo in Baragan, nu mai muncesc pentru oua sau lapte sau branza ci pentru un pahar de tarie. Femeile si barbatii beau cot la cot, cu asa modele parentale nu e de mirare ca viitorul generatiei tinere de la tara este pus sub semnul alcoolismului.
La chioscul din colt se vinde American Cola si Frutti Fresh galben. In magazinul universal al lui tataie au deschis un bufet insa curtea e la fel de plina de troscotel ca intotdeauna.
Cateva case au termopane: o anomalie hidoasa in mijlocul puchinetelor de chirpici, cuminti si acoperite de trandafiri agatatori si de caprifoi.
De fiecare data cand ma duc, curtea mi se pare tot mai mica si casa tot mai scunda. Incep sa cred ca satul se scufunda, incet incet va fi acoperit de praf si peste 200 de ani, cand or sa faca o autostrada, or sa opreasca lucrarile fiindca au gasit vestigii. Dar oricum, la vremea aia, noi si povestile noastre vom fi oale si ulcele.
Viata isi continua cursul, malitioasa, indiferenta.
9:55 PM
5 Comentarii:
Frumos ! Si pentru ca mi-a placut ti-ai luat si link de la mine !
Andrei... ;)
Am crezut ca e o pagina dintr-un roman, dar nu.. era o fila a vietii. Satul s-ar putea sa dispara sau sa se transforme incetisor intr-un oras micut, cu doua blocuri hade, de care nu a auzit nimeni...
Noi, cei ai câmpiei, când vedem Bărăganul, o tresărire a sângelui similară celei pe care o simţiţi voi când vedeţi marea.
1. la stiri - arsese o casa pa undeva, toata si fanaru si cotetu si gardu, si venise pro tvu cu camerele. jelea saraca baba ramasa in ploae: "ne-a facut opamenii rai vraji maica ca de 2 sapt ni se stingea si aprindea becu prin casa"
arsese de la instalatia electrica, o improvizatie prin pod zicea ponpieru.
nasol momentu.
2. m-am dus pa la tara acu luni de zile, prima oara dupa multi ani, 2-3 sa fie, dupa ce a murit bunica-mio. si era trist rau pe acolo. cam paragina. nu prea-mi mai venea sa rad ca cand eram copchil si cam radeam.
zic, asta e... las ca-mi vine randu... acu hai sa plec.
faza proasta ie ca de atuncea unbluu ciudat prin curte. si ma uit la fimi-o si ma uit la nevasta si la mine si ma uit la casa care o sa fie pustie ca aia de la tara si ma cam uit chiorash ca dupa ce o sa mor o sa se duca dracu totu. si nu prea-mi vine sa ranjesc :))
ar fi bine sa egziste macar dracu, perspectiva de neant nu-i chiar incurajatoare pentru investitii.
daca n-as sti ca nu te stiu, as crede ca ai fost la tara la bunica-mea..
dar stiu ca nu stiu, asa ca incep sa cred ca peste tot in baragan e cam la fel..
si oamenii beau de mici , inca dinainte de a fi macar jumate' de oameni, si casele parca se scufunda..
ma bucur ca am plecat in ardeal, macr acolo casele par a-si pastra demnitatea, si parca nu mai par asa de triste dupa ce se duc toti si ramane o ograda fara nici macar o oratanie ratacita..
ma duc rar la tara, la bunica-mea (sa-mi fie rusine), dar prea ma intristez cand vad cum s-a surpat copilaria mea si n-a ramas decat o amintire.. frumoasa , ce-i drept..
nasol cu toate astea, ca parca daca as fi ramas copil n-as fi vazut cum plang toate...
Trimiteţi un comentariu
<< Acasa