marţi, ianuarie 30, 2007
Mea culpa
Stiu, am rarit scrisul.
In primul rand, faptul ca inainte de rezi si dupa am avut o perioada mai lunga in care nu am scris ma face sa revin foarte greu. Parca a fugit muza :-).
In al doilea rand, seara sunt atat de chiauna de cap incat nu mai poate fi vorba despre scris. Am in minte multe lucruri despre care as vrea sa scriu, am multe povesti de spus numai ca ori sunt prea obosita ori e inspiratia plecata aiurea si nu o gasesc.
Ce am remarcat este ca desi credeam ca am scapat de stetoscoape si tensiuni si furosemide si INR-uri (nu ca m-ar fi deranjat vreodata, intotdeauna am gasit medicina somatica foarte frumoasa si recompensanta) acum observ ca si pacientii psihiatrici au tensiune, ca trebuie si ei sa ia diuretice, anticoagulante, ca trebuie trimisi pe la diverse specialitati si pentru asta iti trebuie un diagnostic prezumtiv (si unul cat se poate de aproape de realitate, si asa colegii de alte specialitati au "alergie" la pacientii psihiatrici si mai ales la medicii lor; deh, raca asta frateasca!). Asadar trebuie sa pun iar mana pe semiologia de anul III si pe my beloved Harrison. Ceea ce nu poate sa imi faca decat placere, ma ingrijorasem de altfel ca o sa imi lipseasca partea asta a medicinei.
Actualul director al Spitalului de psihiatrie "Al. Obregia" este fostul contabil, fostul presupus turnator (alaturi de Plesu care se pare ca ar fi depus memorii peste memorii ca sa fie iertat, cine stie cum si-o fi rascumparat situatia) al "afacerii" Meditatia Transcedentala. Poate asa se explica faptul ca nu exista, pe sectii, nici macar un nenorocit de defibrilator mobil, dapai alte fineturi pentru resuscitare. Defapt, numai privind nesfarsita renovare putem trage niste concluzii evidente. In afara faptului ca muncitorii par a se fi eternizat pe acolo...
La psihiatrie se moare, in pofida a ceea ce se crede. Azi am avut primul exemplu concret.
In primul rand, faptul ca inainte de rezi si dupa am avut o perioada mai lunga in care nu am scris ma face sa revin foarte greu. Parca a fugit muza :-).
In al doilea rand, seara sunt atat de chiauna de cap incat nu mai poate fi vorba despre scris. Am in minte multe lucruri despre care as vrea sa scriu, am multe povesti de spus numai ca ori sunt prea obosita ori e inspiratia plecata aiurea si nu o gasesc.
Ce am remarcat este ca desi credeam ca am scapat de stetoscoape si tensiuni si furosemide si INR-uri (nu ca m-ar fi deranjat vreodata, intotdeauna am gasit medicina somatica foarte frumoasa si recompensanta) acum observ ca si pacientii psihiatrici au tensiune, ca trebuie si ei sa ia diuretice, anticoagulante, ca trebuie trimisi pe la diverse specialitati si pentru asta iti trebuie un diagnostic prezumtiv (si unul cat se poate de aproape de realitate, si asa colegii de alte specialitati au "alergie" la pacientii psihiatrici si mai ales la medicii lor; deh, raca asta frateasca!). Asadar trebuie sa pun iar mana pe semiologia de anul III si pe my beloved Harrison. Ceea ce nu poate sa imi faca decat placere, ma ingrijorasem de altfel ca o sa imi lipseasca partea asta a medicinei.
Actualul director al Spitalului de psihiatrie "Al. Obregia" este fostul contabil, fostul presupus turnator (alaturi de Plesu care se pare ca ar fi depus memorii peste memorii ca sa fie iertat, cine stie cum si-o fi rascumparat situatia) al "afacerii" Meditatia Transcedentala. Poate asa se explica faptul ca nu exista, pe sectii, nici macar un nenorocit de defibrilator mobil, dapai alte fineturi pentru resuscitare. Defapt, numai privind nesfarsita renovare putem trage niste concluzii evidente. In afara faptului ca muncitorii par a se fi eternizat pe acolo...
La psihiatrie se moare, in pofida a ceea ce se crede. Azi am avut primul exemplu concret.
2:29 PM
6 Comentarii:
promit sa o stimulez in fiecare seara ca sa scrie mai des:-)
eu cred ca o s-o obosesti si mai rau. :-):-)
Din, pacate, V nu stie mai multe detalii, ci doar ce a auzit la mâna a 20-a. Ceva care poate fi spus, scuzabil, intr-o discutie particulara, dar, din pura etica a scrisului, nu publicat :)
Cu totul de acord cu dotările, însă. Şi mie mi-a murit o pacientă sub nasul meu, în timp ce călăream targa şi făceam amărâtul de BLS, în drum spre Bagdasar. Am avut o lună coşmaruri după asta, şi uneori mai am. E drept, dacă aş fi avut defibrilator, şi adrenalină, şi dopamină, nu cred că mi-aş fi amintit să le folosesc cum trebuie, şi nici n-aş fi avut timp să mă uit în carte. Cât despre intubaţie, ce să mai zic.
Succes în continuare.
You have a job now. Of course you can't write that often like these other slackers. Don't stop writing though. Or you'll make your fans really, really upset.
pliiz.. se moare si de nervi uneori :) si aia chiar e de apanajul psihiatriei !
Trimiteţi un comentariu
<< Acasa