Nu sunt nici vitezomana si nici nu ma sparg in figuri pe soselele patriei. Conduc responsabil fara sa ma mosmondesc: nu sforai pe la semafoare si nici nu stau pe o banda aglomerata daca cealalta merge mai bine. Asadar sunt un sofer de incredere (si modest, n-am ce zice).

Eram intr-o intersectie rezonabil de aglomerata si voiam sa schimb banda. Am dat semnal si m-am bagat incet. Repet, INCET! Tipul din fata mea a inaintat ca sa imi faca loc, i-am zis merci si atunci aud in spatele meu niste claxoane isterice: un gutzulan se agita de mama focului ca de ce m-am bagat, ca sa imi tin banda. Am avut in clipa aia intentia sa ii explic ca are o reactie exagerata si ca normal era sa nu accelereze cand ma vede ci sa ma lase in durerea mea dar cand am vazut ca trece pe langa mine pe linia de tramvai si ca se opreste si deschide usa sa ma ia cu "fa, de cand ai permis", n-am mai avut decat compulsia de a-i tranti capul de capota pana ii zboara plombele. Si eu zic ca sunt un om normal.

De la Obor pana la Iancului nu am facut decat sa ma gandesc la cretinul ala si la diverse moduri de a il umple de vanatai si asta ma enerva si mai tare fiindca nu e deloc firesc sa imi petrec atata timp cu dracii pe mine. E incredibila credinta unor soferi romani in proprietatea asupra benzii: "ba, e banda mea, ce cauti acilea?" Da, ti-a luat-o ma-ta in rate!

In alta ordine de idei, azi am reusit sa ajung la salonul unde ma duc o data la 3 saptamani pentru Regina Sprancenelor. Un salon cam de fite, lucru cat se poate de plictisitor, insa daca La Reine lucreaza acolo...Ce auz de fiecare data cand intru este urmatoarea fraza: "vai, draga, da' ce ai mai slabit!" Si asa ceva i se spune fiecarei cliente cu figura mai familiara incat ma gandesc, in puii mei, ca ma duc acolo de vreo 4 ani si daca la 3 saptamani as slabi in halul ala pana acum ar fi trebuit sa imi car oasele in punga.

Au scumpit pensatul care era mai mult decat dubios de rezonabil. Or fi aflat astia ca am spor la salariu :-P

N-am crezut niciodata in generalizari.

"Toti barbatii sunt porci". "Toate femeile conduc prost". "Toti italienii sunt vorbareti". "Toti francezii sunt civilizati". "Toti tiganii sunt hoti". "Toti moldovenii sunt profitori". "Toti ardelenii sunt inceti la minte".
Credinta in generalizari arata cam cat de ingusta poate fi mintea cuiva.

Pe drumul inspre Cluj am trecut prin multe sate specific ardelenesti. Sau as putea la fel de bine sa zic "cu iz austro-ungar". Eu insami am crescut intr-un asemenea loc. Pareau, unele, nepopulate.

Portile mari si inalte nu lasau sa se vada nimic din ce ar putea fi in curte. Mi-au fost familiare, nimic nu mi s-a parut in neregula.

Si bunica-mea avea porti din astea si era foarte fericita ca atunci cand isi intindea rufele nu ii vedeau trecatorii izmenele. Nevoia de intimitate este, in opinia mea, un semn de civilizatie. Saracia astfel ascunsa de privirile indiscrete capata un aer mai demn. Nu cred ca e vorba de firi ascunse si nici de frica de invidie.

La mamaie in sat, in mijlocul Baraganului, unde gardurile erau mici si ofereau panorama generoasa asupra curtilor cu pamant batatorit si pline de coceni si zburatoare, obsesia invidiei si a gandurilor de razbunare era prezenta mereu in orice discutie sau relatie.

La bunica-mea, portile alea mari si inalte erau intotdeauna deschise ziua. E adevarat ca nu vedeam porcii imediat cum intram si nici bogatia din hambare dar nici nu imi amintesc sa se fi vorbit atat de mult despre "dusmani" si "vrajitoare" si "invidie" cat se vorbea pe la mamaie.

Am traversat locuri care mie mi-au parut ca au un aer fantastic, in sensul propriu al cuvantului. Case cu zugraveala veche si umeda, cu obloane de lemn si acoperisuri uzate de atatea ploi si zapezi. Lumina slaba si colorata de apus le dadea un aer si mai bizar insa nicio clipa nu m-am simtit stinghera. Poate ca din cauza ca imi erau asa de familiare. Daca eram pe un deal si casele mai jos, vedeam zeci de snururi de fum inaltandu-se. Cimitirele toate pe cate un deal, faceau oficiile la intrarea in sat. Pe ele le vedeai de multe ori primele. Caminele culturale in paragina.

Erau si case renovate, chiar destule. Din pacate, renovarea includea si "termopane" albe ca zapada. Sau cate o culoare isterica.

Plantatiile de hamei aratau ca niste campuri de lupta: sulite ruginite infipte in pamant pe care se catarau anemic zdrente ce inchipuiau pe vremuri legaturi. Rosu, galben si cu verde pe la paradai se vede. Asta imi spunea bunica-mea cand ma imbracam ca un papagal si asa trebuie ca aratau vara, pe lumina, fostele carpe de legat hameiul.
Poate ceata, poate fumul, poate apusul vinetiu sau casele tacute, nu stiu, dar ceva ma facea sa nu mai pot iesi din starea de copilarie pe care locurile alea mi-au indus-o.

Fluture a zis ca locurile il intristeaza dar asta pentru ca el se gandea la dimensiunea sociala a fenomenului. Eu sunt egoista, m-am gandit la dimensiunea fantastica a copilariei mele si niciodata nu o sa simt altceva decat nostalgie cand o sa trec pe-acolo.

Daca s-ar putea, cred ca celulele mele ar avea porti mari si geamuri cu obloane.

Azi a fost Imparteala pe specialitati.

Incredibil cata lume poate sa incapa inghesuita intr-un amfiteatru!! Am ajuns acolo si puhoi de lume, primii 100, stateau deja cocotati pe podiumul unde era catedra.
Pentru ca e o videoconferinta "nationala", unde se aleg locurile in toata Romania, am avut si tehnica adecvata: un ecran pe care erau afisate toate locurile la toate specialitatile din tara si cum se alegea una, cum era taiata.
Din Iasi transmitea un mosulica despre care toata lumea a avut impresia ca ii tot cadea proteza din gura cand vorbea. Asta ca sa nu mai spun ca probabil transmisia de pe front in Primul Razboi Mondial a fost mult mai limpede. Daca nu stateai in maxim primele 5 randuri, nu vedeai nimic pe ecran, asa ca toata lumea, except me, a venit bine inarmata cu grafice pe care bifau frenetic cate locuri mai sunt pe fiecare specialitate in parte si in ce centru universitar. Fiindca, daca nu stiati, sistemul e de asa natura incat doar unii ajung sa isi ia ce vor si altii iau ce mai ramane sau aleg in functie de impulsul de moment. Sistem romanesc, dom'ne, n-ai ce sa critici! Doua locuri de neurologie s-au misuit in mod ciudat, nu se stie cum se face ca pe grila noastra ele erau si oficial erau deja "luate". Acu' nu vreau sa acuz dar mi se pare totusi dubios...Am auzit ca nu e primul an in care se intampla asa ceva.

In primele 20 de minute s-au evaporat locurile de cardiologie, se stie ca astea se dau primele si e bataie pe ele. Au zburat endocrinele, dermatologia, gastro (specializare de exceptie), tanti care anunta pentru Bucuresti a zis despre o fata "Mihaela nustiucum (n.n) a luat diabet zaharat", la care s-a creat un murmur general: bine ca nu a luat vreun tricomonas, ceva".

Hostiuc, colegul din seria 1, genial tipu', probabil o sa mai auziti de el daca nu cumva vrea sa plece din tara (asa umbla vorba prin targ, e adevarat, Sorine?) a luat primul loc (din 2) pe medicina legala si toata lumea l-a aplaudat. Dintre prietenii mei mai apropiati, aproape toti au luat pe ce au vrut. Si tare mult ma bucur pentru celalalt Sorin si pentru Teo, care chiar si-au indeplinit un vis. Ca si mine, de altfel:-). Simiuk si-a luat dermatologie, Ion neurochirurgie. Idealist spun unii, curajos spun eu. Dienush si-a luat farmacologie clinica si abia astept sa imi povesteasca ce face.

Eu? Eu mi-am indeplinit un vis. Desi am facut si eu liste inainte si le-am plimbat de la baie la bucatarie, desi si eu am fost tentata de alte specialitati numai fiindca imi erau accesibile, am avut destula luciditate sa nu renunt la visul pentru care, de altfel, am si dat la medicina.

Cand incepe trompeta ma cuprinde un val de caldura si, ca victima a cliseelor cinematografice ce ma aflu, ma si vad in rochia cu flori verzi si cu sandalele tourqoise, tragandd in piept aer tare de mare si dansand pe o podea de lemn murdara de nisip. Si, o, da, un Porto.

E genul de muzica pe care dansezi cu ochii inchisi dar cu simtul tactil exacerbat, ca sa compenseze vederea. Si cu mirosul ascutit, ca sa simti parfumul ce vine in pulsuri de la carotida. Sau din adancitura aia atat de sexy dintre clavicule, sau din varful umerilor. Sau de dupa ureche.

Sa incep cu cea mai evidenta concluzie: exista viata dupa Rezidentiat! Si inca ce viata!

In ultimele 2 saptamani inainte de examen neuronii mei refuzau sa mai primeasca vreo informatie, enumerare, factor de risc sau prognostic si au intrat in greva. Nu din aia japoneza, ci o greva din aia cat se poate de francofila. Nu mai faceau NIMIC. Atunci am plecat la munte, la Bran, unde am facut baie in piscina si alte porcarele prea putin intelectuale. Cu nodul de vinovatie in gat. Insa n-am avut incotro, ma apucasera o lehamite si un sictir ceva de speriat.
La Cluj a fost ok, aproape ca nu am avut emotii desi nu eram deloc in starea mea fireasca, foarte ciudat. Un soi de incordare in surdina, lehamite ingrijorata. Cand s-a terminat balciul si mi-au corectat grila, se strica scaneru'. De 18 ori mi-a scanat grila ca sa imi spuna rezultatul.

Bon. Gata cu povestiri din casa Groazei. Ideea e ca anul asta au fost grile de rahat, facute de "comisia secreta" aflata, probabil, in stare avansata de ebrietate. Eu nu mi-am atins targetul dar am obtinut un punctaj care sa imi permita sa iau ce vreau, lucru pe care, de altfel, o sa il verific duminica (26 noiembrie), cand are loc Marea Imparteala pe specialitati. Sper sa nu ma paleasca lacomeala pentru alte "bunatati" din marele si darnicul cos al Ministerului Sanatatii. A propos de aceasta Imparteala, ma simt atat de nerabdatoare si emotionata ca si cum m-as duce la prima intalnire (chiar, oare de ce nu reusesc sa imi amintesc prima intalnire ever?).

Din ianuarie, daca toate merg bine, incep serviciul, adica perioada mea parazitara va lua sfarsit. Am un incredibil sentiment de usurare cand ma gandesc la asta.

Ce mai e grozav e ca se creaza "reteaua" astfel incat intr-un viitor mai mult sau mai putin indepartat ne putem trimite mamele, tatii, bunicii, bunicile, socrii si soacrele afiliati pe la diversi spacialisti "cu care am fost colegi".

Ultima data cand a nins prima oara ma biciuiau pe obraz vantul taios si niste fulgi marunti si anemici. Totul era gri in jur, in afara unei mici tablete de ciocolata cu fistic.