Amica mea este locuieste impreuna cu sotul ei. Amica mea locuieste impreuna cu: sotul ei, mama ei si tatal ei. Sotul amicei mele castiga suficient de bine ca sa isi poata permite o chirie. Nu intr-un apartament de lux, dar undeva unde sa fie doar ei, asa cum ii sta bine unui cuplu/viitoare familie.
Intreb eu: bine, dar de ce nu locuiti singuri?
Raspunde ea: fiindca ne e mai usor asa.

De nenumarate ori am auzit explicatia asta si ma ingrijoreaza ca e luat a la legere un lucru atat de important cum e intimitatea stricta a unui cuplu.

Aceasta a fost intriga ce in nenumarate cupluri prevesteste un deznodamant trist.

De ce aleg tinerii sa stea impreuna cu parintii? Pai probabil ca motivele se imaprt in doua mari categorii: din inconstienta sau din imposibilitatea altei optiuni din motive financiare. Al doilea caz nu am de ce sa il dezvolt fiindca e destul de evident ca e o situatie frustranta fortata de imprejurari si nu aleasa cu buna stiinta. Despre prima situatie, insa, trebuie sa spun cate ceva fiindca pe langa experienta personala am mai auzit/verificat/studiat/trait alte foarte foarte multe esecuri din cauza respectiva.

De ce nu e bine ca un cuplu sa locuiasca cu parintii (ai lui sau ai ei, nu prea re nicio importanta):

1. Un cuplu se intareste prin intimitate. Si nu ma refer la intimitatea din dormitor ci la intimitatea de cuplu din intreaga locuinta care tocmai datorita acestei aure de stricta intimitate devine un camin. Ei doi. Ei doi si, mai tarziu, copii, intr-un spatiu care in care sa se simta mirosul lor, influenta lor de fiecare zi, in care sa se adune tandretea lor si in care sa vina de pe la treburi cu sentimentul clar ca e "acasa". Acasa la EI. Acasa, unde sa isi primeasca duminica restul familiei, prietenii, catel, purcel si ce mai vor ei sa invite in vizita.

2. Ei trebuie sa fie singuri pentru ca nu e normal sa existe niciun impediment in libertatea de exprimare a fiecaruia dintre ei. Se stie ca disputele de viata in comun sunt mai frecvente in primii ani si foarte constructive daca sunt conduse cu diplomatie. Ele se poarta in intimitate. Daca alaturi de cei doi se mai afla un parinte (pana vin copiii, situatiile astea sunt rezolvate si regulile de convietuire stabilite si oricum intregul film e diferit din acel punct), unul dintre ei sau niciunul chiar nu va spune ce are pe suflet in acel moment. Bun, o sa imi ziceti ca se pot retrage in dormitor. Asa, si? Ce se intampla daca fac asta? Aloca unui spatiu de odihna si de tandrete o valenta neplacuta si anume aceea a certrilor, a tensiunilor. Asta ca sa nu mai zic de senzatia idioata ca te certi in casa altuia, nu intr-a ta. Sa se certe acolo, in vazul parintilor? Nici asa nu e normal fiindca ii pun pe acestia (care este absolut omeneste sa nu fie perfect obiectivi) intr-o postura delicata si urata: sa ramana si deci sa se amestece sau sa se retraga in camera lor. Prima varianta e dezastruoasa pe termen imediat, cea de-a doua in perspectiva fiindca duce la instalarea unui sentiment de izolare din partea parintilor si de vinovatie din partea copiilor. Dupa consumarea episodului de cearta, tinerii de obicei se impaca si uita si lugu-lugu. Parintii, care nu stiu in ce fel s-a rezolvat problema, raman cu ingrijorarea ca s-a intamplat ceva, ca exista o problema. Si atunci intreaba si esti nevoit sa dai explicatii pe care poate nu ai chef sa le dai sau tac si raman cu aceasta neliniste. Si asta nu e corect pentru ei. TOATE sentimentele negative se raspandesc repede intr-un camin.

3. Sex. Da, sex! Unde? Pai peste tot. Absolut peste tot. Si daca au chef sa o faca in bucatarie? Foarte bine, dar sa anunte inainte parintii sa nu iasa din camera lor (izolare si sentiment al penibilului) sau sa pandeasca un moment in care acestia nu sunt acasa (cu sentimentul de "casa altuia"). In sexualitatea unui cuplu, oprelistile exterioare pe teritoriu intim sunt nu numai frustrante, dar periculoase fiindca inhiba dorintele si fantezia.

4. Tabieturile unui cuplu sunt un soi de lipici impotriva intemperiilor. Tabieturile ei ai ale lui si, mai tarziu, ale lor si ale copiilor. Sunt obiceiuri noi, formate ad-hoc, in functie de personalitatea si dorintele fiecaruia dintre ei. Un cuplu are nevoie de obiceiuri. Obiceiuri care sa fie stabilite in deplina libertate, fara sa trebuiasca sa tine cont de obiceiurile preexistente ale parintilor. Si micul dejun sau cina sunt un obicei care ii leaga. Daca impreuna cu ei locuiesc si parintii acest mic-mare obicei se denatureaza. "Lasa, mama, ca pregatesc eu!". Intentia e cat se poate de buna si vine din dragoste, dar timpul petrecut impreuna la masa, in doi, timpul in care unul pregateste si celalalt priveste, e un timp de intimitate si de apropiere. Intimitate stricta, constructiva la care nu vrei sa traga nimeni cu ochiul.
Si cuplul parintilor are tabieturile lui, bine stabilite. Un cuplu in varsta e mult mai reticent la a-si schimba obiceiurile si e firesc sa fie asa. Ani de zile au tot stabilit cum e mai bine pentru ei si nimeni, nici chiar copiii, nu au dreptul sa le impuna o schimbare care sa ii nemultumeasca. Tabieturile tinerilor pot sa nu coincida cu tabieturile parintilor si de obicei cam asa se intampla. Din aceasta situatie este imposibil sa nu se nasca tensiuni si nici pentru unii nici pentru altii nu e normal sa cedeze din obiceiurile dragi, adica din lucrulile care ii leaga. Fiindca cu cat cedezi mai mult obligat de situatie, cu atat mai frustrat te simti.
Parintii si copilul cu care locuiesc au deja , impreuna, un "acasa". Nu e bine sa ii impuna noului venit in familie un "acasa" al lor. Normal e ca si cei doi tineri sa aiba un "acasa" al lor, personal, intim, unde sa se intoarca seara si de unde sa plece dimineata.

5. Se stie ca marile iubiri mor inecate in baie :-). Treburile casnice cine le face, cum se distribuie? Nu mi se pare normal sa transformi pe mama in bucatareasa sau spalatoreasa si pe tata in tamplar sau instalator. Plus ca poate gusturile la mancare nu se potrivesc si doar nu o sa obligi o familie in varsta sa manance cum vrei tu. Sau nu o sa obligi o femeie care are copil mare si a intins la viata ei mii de chiloti sa intinda rufele cum le intinzi tu. Da, dar, vezi tu? Tie tot cum stii tu iti place si o vreme nu spui nimic apoi incepe sa te deranjeze, iti pare rau ca te deranjeaza fiindca ti-e draga femeia aia, o iubesti.
Exemplu concret: un prieten era foarte nefericit fiindca tatal sotiei lui avea obiceiul sa asculte la TV tare si sa vorbeasca mult dupa masa, seara, el, amicul, fiind un tip mai tacut. Un timp a tacut, a ascultat, dar de la o vreme, cand il vede ca se aseaza la masa si deschide TV-ul, vede negru in fata ochilor. In mod cu totul asteptat, certurile pe tema asta cu nevasta-sa sunt din ce in ce mai dese si daca nu pleaca in curand de acolo eu nu le mai dau mult.
In timp, toate aceste mici, marunte nemultumiri capata proportii dezastruoase. Fiindca timpul roade nervii si se stie ca nu din cauza unor mari drame se despart oamenii ci in majoritatea cazurilor din cauza unor mici frecusuri zilnice, mici frustrari adunate, mici probleme care se acumuleaza si la un moment dat explodeaza ca o oala sub presiune.

Si ganditi-va ca am luat in calcul doar situatia in care parintii formeaza un cuplu frumos, solid, armonios, in care exista tandrete, iubire si respect, in care niciunul nu are grave probleme de comportament. Adaugati reversul celor de mai sus si obtineti un cuplu care nici singur nu poate sa fie fericit, dapai alaturi de altii, mai tineri, mai nerabdatori, mai neexperimentati.

Asta e asa, un mic preview asupra cuplului si motivelor pentru care acesta poate sa se dizolve. Ma gandesc sa incep o serie :-P. Daca va permiteti (chiar si cu greu) o chirie, oriunde ar fi ea, platiti chiria aia nenorocita si locuiti cu iubitul/iubita singuri. Dati-va o sansa pentru o viata de cuplu frumoasa.

Dragii mei, nu va vindeti armonia pentru treizeci de arginti!

Mi-e sooooomn!
Zece minute de "atipeala" pe masa de studiu fac minuni, de nenumarate ori am verificat asta. Bine, se mai trezeste vreun coleg ingrijorat sa imi dea un cot insotit de "ce faci, dooormi?? Scoala-te!" Ete, nu. Vreau sa dorm, vreau sa citesc cartea aia misto de pe raftul 3, folclor, vreau sa frec menta o perioada. Mai lunga, asa. Vreau, pentru un timp, sa uit ca exista complex major de histocompatibilitate, anticorpi antinucleari, HLA-DR4, jdemii de sufluri pe care, in epoca echocardiografie mai sta Dracu' sa le ausculte.
A propos de Dracu', terminai cu bine tratatul ala de demonologie. Stiati ca la Sabbat, vrajitoarele il salutau pe Diavol cu un pupic in fund? Anilingus in toata regula. Si ca furau sperma barbatilor in timpul polutiilor nocturne ca sa faca cu ea vraji de amor sau de (in)fertilitate. Ce mare psihoza si cu vrajitoarele alea!
Aaa, si vreau copii :-P !

Sec, sec, sec, sec. Sec. Asa mi-ar placea cateodata sa ma dezintegrez si sa ma refac la loc, mai trainica, mai frumoasa, mai pe rau in joasa.

Am cateva posturi pe care nu le-am publicat si pe care nu cred ca am sa le public pentru simplul motiv ca sunt proaste (mai proaste decat cele proaste ale mele). Si nu stiu de ce a trebuit sa va spun treaba asta dar nu mai stau acum sa analizez.

Cel mai tare ma enerveaza azi ca nu stiu unde mi-am pus nostalgia.

Imi place mult cum scriu fetele astea doua: Hiacint si Suzi. Imi plac mai multe bloguri dar in seara asta la ele m-am gandit mai degraba. Cred ca in seara asta acolo am gasit nostalgia mea.

Ma enerveaza cand nu vad perspectiva si la fel de mult ma enerveaza cand oamenii dragi nu vad perspectiva.

Ma enerveaza cand ma agit aiurea-n-tramvai si port dispute ipotetice pe ritmuri de hepatita autoimuna.

Ma enerveaza cand nu am atata determinare incat sa spun "gata, acum fac asta, de toate celelalte o sa ma ocup mai tarziu".

Ma enerveaza cand nu sunt inteleasa desi cred ca am fost suficient de clara.

Ma enerveaza cand nu sunt in stare sa fiu suficient de clara.

Ma enerveaza cand pierd vremea degeaba si apoi ma lamentez ca nu am timp.

Ma enerveaza cand mi-e somn si am de invatat.

Ma enerveaza cand mi-e bine si un amanunt idiot face ca totul sa se transforme intr-o mica drama cu veleitati de actrita de provincie.

Ma enerveaza ca nu stiu si nu simt unde e acasa.

Ma enerveaza ca nu stiu cum o sa arate viata mea dupa 19 noiembrie.

Ma enerveaza ca viata e prea scurta pentru cate as vrea sa fac.

Stiti ce ma enerveaza foarte tare? Cand cineva care a inceput foarte bine se imbata cu laurii stransi si incepe sa isi acorde prea mare importanta si atunci, invariabil, devine infumurat(a) deci neinteresant(a). Pacat.....

Cand singura comparatie care iti vine in minte cand vorbesti despre ceva infloritor este: "e florid ca sifilisul" , inseamna, draga Lulu, ca ai o mare problema.

M-am prostit si va rog sa nu ma contraziceti (daca cineva intentiona). Si vreau si o gramada de lucruri pe care deocamdata nu le pot avea. Bine, pe unele nu o sa le am probabil niciodata. Si vreau sa nu ma mai simt vinovata pana si din cauza ca petrec timpul la dus in loc sa invat. Azi dimineata doua ore am tot incercat sa ma urnesc din pat si nu am reusit. Cred ca din cauza lor.....

N-am sa inteleg niciodata de ce oamenii considera ca a concura cu alti oameni e mai productiv decat a concura cu ei insisi...

La ora actuala, oamenii de stiinta studiaza tot felul de lucruri. Unii verifica daca culoarea bikinilor poate spune ceva despre personalitatea purtatoarei si altii, par exemple, verifica eficacitatea unui medicament care se numeste aprotinina (aprotinina este un fibrinolitic ce se foloseste la pacientii care au suferit interventii chirurgicale cardiace).
Despre cei cu bikinii n-am nimic de zis. Despre astia cu aprotinina, in schimb, am o adevarata istorie revoltatoare de povestit.
Food and Drug Administration e o institutie a guvernului SUA care se ocupa de ceea ce am numi "protectia consumatorului". De cate ori apare vreun medicament nou se face o mare sedinta in care se verifica datele obtinute in urma trailurilor clinice si o echipa de specialisti stabileste cat e de sigura pentru sanatate acea substanta. Pana aici, toate bune si frumoase. Apare o singura problema: studiile pentru diversele medicamente sunt de obicei finantate de companiile farmaceutice (producatoare) si FDA poate analiza doar datele puse la dispozitie de conducatorii studiului respectiv. In cazul in speta, compania ce produce aprotinina, Bayer, a pus la dispozitia Comisiei de Evaluare FDA datele pe care le-a obtinut, omitand sa mentioneze si cateva "minore" efecte adverse ale aprotininei remarcate in timpul studiului, ca de exemplu toxicitate renala semnificativa si risc crescut de deces prin evenimente cardio-vasculare.
De unde a aflat FDA despre aceste efecte adverse? Pai tocmai de la un profesor care a participat la realizarea studiului si care, cand a vazut ca astia de la Bayer au tacut malc, s-a dus acolo si le-a povestit ce grozavii face aprotinina ("it seemed the right thing to do"). Acum, eu nu cred ca ar vrea cineva sa fie in pielea profesorului Alexander Walker (Harvard's School of Public Health), cel care a "sifonat".
Bayer ar fi spus, probabil, despre aceste efecte adverse, abia dupa ce FDA si-ar fi dat aprobarea si dupa o perioada in care si-ar fi scos banii cheltuiti cu studiul. Dar astea sunt doar speculatiile mele.
Raportul Bloomberg il citeaza pe Dr. John Teerlink (University of California) care e ofticat rau de tot pe astia de la Bayer si spune pe buna dreptate ca modul lor de a actiona in acest caz arunca un mare semn de intrebare asupra credibilitatii companiei. Ce zice Bayer? Ca, dom'ne, angajatii care au prezentat rezultatele studiului comisiei FDA nu erau la curent cu aceste date.
Ce este si mai neplacut este ca au existat doua studii independente, unul facut de Mangano et al, care atragea atentia aspura faptului ca aprotinina creste riscul evenimentelor cardio-vasculare, si unul facut de Karkouti et al, care depistase nefrotoxicitatea severa produsa de aprotinina. FDA nu a luat in considerare studiul lui Mangano fiindca existau erori de metodologie, fapt care ii diminua credbilitatea si pentru ca Mangano a refuzat ca datele lui sa fie verificate de o comisie independenta a FDA (alt ciudat). De asemenea pentru ca era doar un studiu neverificabil care vorbea despre efectele nefaste cardio-vasculare, FDA a considerat ca este insuficient ca sa nu dea aprobarea pentru aprotinina.
Sase zile dupa ce a iesit la iveala gogomania, Bayer si-a amintit ca exista date care sa sustina intr-adevar faptul ca pacientii tratati cu aprotinina erau supusi acestor riscuri si ca, asta e, au facut o greseala.
Si mai ofticati sunt astia din Cardiorenal Advisory Comitee, care vor cu orice pret sa ii faca pe astia de la Bayer sa spuna de ce au tacut ca piticu' in iarba cand FDA ii dadea de zor cu reactiile adverse.
Ca raspuns, Bayer transmite ca "...the company will work with the investigators and other experts to examine the underlying source data and fully understand the results."

Hai sictir, bre!

Mai multe despre asta, la NY Times, raportul FDA.

Piateta mica e pavata cu piatra cubica slefuita de atatia pasi si printre bucatile de pavaj intra tocul pantofilor. In mijloc, dintr-o urna mare de bronz curgea odata apa. Acum se vad urmele verzi si roscate ale micilor torenti de altadata. Cuva urnei are smaltul crapat si banuti rotunzi de rugina, vestigii ale ofrandelor turistilor de pe vremea cand fantana functiona.
Ca razele, pavajul se pierde in cele patru colturi ale piatetei.

Patru cladiri cu ferestre mari. Patru cladiri in stil elegant, neoclasic, delimiteaza timpul si spatiul. Patru dimensiuni ale Ei. Patru cladiri a cate doisprezece ferestre mari fiecare. Usile nu sunt pe partea asta, pentru cei din case aici poti doar sa privesti, nu sa si intri. M-am strcurat printr-un colt, prin care toata lumea se strecoara dar cred ca e acolo din greseala, spatiul asta mic si patrat ar trebui sa fie inchis ermetic.

Ce ciudat ca sunt pe jos des feuilles mortes ("c'est une chanson qui nous ressemble").

Nu cred ca aici e vreodata soare. E mereu innorat si gri, lumina si culoarea trebuie sa respecte obiceiul bizar al piatetei de a fi decor mut si insensibil. Mereu e racoare si mereu e liniste. Se vad urmele oamenilor care au trecut, se cunoaste viata care a existat la un moment dat si mai ales se simte, discret, o vaga impresie ca inca se mai traieste acolo, doar ca pe ascuns.

La ferestre se vad draperii grele intotdeauna trase. Mereu mi-am imaginat ca in spatele lor sunt oameni care isi iau pranzul la o masa cu blatul de cires lacuit, cu un sfesnic de bronz in mijloc si care mananca fructe ce par a fi din ceara. Lucioase, tari, fara gust. Probabil ca au candelabre cu brate intortocheate care raspandesc o lumina galbuie, timida, stearsa. Daca fiecare dintre ferestre ar fi descoperite seara ar umple piateta de galben.

Nu mi-era frica, doar ca nu mi-era bine. Aveam sentimentul acut ca traiesc povestea altcuiva, ca am ales firul gresit de depanat si am ajuns la un nod pe care nu am cum sa il desfac fiindca nu e al meu.

"Pour moi, les mots tendres enrobes de douceur se posent sur ma bouche mais jamais sur mon coeur".

Ea goala, gri, tacuta, delimitata, cuminte si rabdatoare. Eu, pata rosie de pe obrazul ei monoton. Eu, plina de incertitudini, spuneam cuvinte pe care mi-era groaza ca nu le simt. Fiindca mi-era frica sa tac. Mi-era frica fiindca daca as fi tacut m-as fi auzit si as fi inteles ca trebuie sa plec.

Cateodata, daca am tacea, am fi mai elocventi. Doar cateodata.

Am rasfoit azi un album de arta romaneasca si in timp ce ma holbam nauca la Ganditorul de Hamangia si perechea lui m-a lovit senzatia ca ma uit la un nene nu neaparat treaz care isi tine barbia cu palmele ca sa nu ii pice nataflet intre picioare si la o tanti tolanita lasciv la soare si parand ca nu se gandeste la nimic. Si am aflat ca mai exista inca un Ganditor, unul gasit la Tarpesti, care are aceeasi pozitie si aceeasi atitudine de "ce puii mei sa ma agit, las' ca merge si asa". In aceste conditii, porecla de "ganditor" mi se pare de-a dreptul satirica.
La fel si ciobanul care sta meditativ (a se citi plin de lehamite) cu barbia in bat, la fel boierii trantiti pe divane si sugand din ciubuce (si noi dintr-ale lor), la fel sefii de intreprindere si la fel plimbatorii de foi.
La fel angajatii BCU care abia asteapta sa rupa usa si au grija sa iti dai seama de treaba asta desi inca nu e deschis conform programului normal.

Tot azi am aflat cum sa diferentiez un Lalique adevarat de unul fals. Nu spui cum.

Sunt tentante rafturile alea pline de bunatati (folclor, arta s.a.m.d.) asa ca azi am citit o cartulie minunata a umoristului francez Pierre Desproges: "Dictionaire superflu a l'usage de l'elite et des bien nantis". E un dictionar explicativ si o enciclopedie, toate in vreo 60 de pagini mici. Pentru fiecare litera a alfabetului autorul a ales un cuvant pe care sa il defineasca cu un umor teribil.

Spicuiesc cate ceva:

"Judaisme= religion des juifs fondee sur la croyance en un seul Dieu unique, ce qui la distingue de la religion chretienne, qui s'appuie sur la foi en un seul Dieu et plus encore de la religion musulmane, resolument monotheiste." (Iudaism= religie a evreilor fondata pe credinta intr-un singur Dumnezeu, fapt care o distinge de religia crestina ce se bazeaza pe credinta intr-un singur Dumnezeu si diferita de religia musulmana, absolut monoteista)

"Lazariste= nom donne aux membres de la Societe des pretres de la Mission, findee en 1625 par Saint Vincent de Paul et appeles ainsi parce qu'ils adorent la gare Saint-Lazare, alors qu'il n'y a pas de quoi. Le seul interet de la gare Saint-Lazare reside dans sa capacite a contenir des trains. L'un d'entre eux, baptise "Train pour Lisieux" sous pretexte qu'il va a Lisieux, presente la particularite- comme son nom nous l'indique- d'aller a Lisieux." (Lazarist= nume dat membrilor Societetii preotilor misionari, fondata in 1625 de Sf. Vincentiu de Paul si numiti astfel pentru ca adora Gara Saint-Lazare desi nu au de ce. Singurul lucru interesant la Gara Saint-Lazare este acela ca are capacitatea de a contine trenuri. Unul dintre ele, botezat "trenul pentru Lisieux" sub preteztul ca ar merge la Lisieux are particularitatea-dupa cum ne spune numele- ca merge la Lisieux.)

"Testis unus, testis nullus= on ne va pas bien loin avec une seule couille." (Nu se ajunge prea departe cu o singura coaie)

"Paris= ville de France au mures charges d'histoire et au sol couvert de crottes de chien." (oras francez cu zidurile incarcate de istorie si solul acoperit de rahat de caine).

"2-eme arrondissement (de Paris, n.tr.): la Bourse a ma gauche, les putes a ma droite, c'est l'arrondissement de l'argent en gros et de l'amour en stock." (Bursa la stanga mea, curvele la dreapta, este cartierul unde banii sunt en gros si dragostea pe stoc).

"4-eme arrondissement: le Centre Pompidou a longtemps divise les Parisiens en trois grandes categories: ceux qui trouvaient ca beau, ceux qui trouvaient ca laid et ceux qui se demandaient s'il fallait trouver ca laid ou beau pour avoir l'air dans le coup. Rien n'est plus incertain que le sens architectural des Parisiens." (centrul Pompidou a impartit parizienii mult timp in trei categorii mari: cei care il gaseau frumos, cei care il gaseau urat si cei care se intrebau daca sa il gaseasca frumos sau urat ca sa para ca se pricep. Nimic nu e mai nesigur decat simtul arhitectural al Parizienilor).

"Qubec= ...la langue officielle est le francais, qui est mache par six millions de personnes." (limba oficiala este franceza, care e molfaita de sase milioane de persoane).


Stiti bancul cu alea doua curve de le-a prins politia in fata la Inter? Ei, una era de lux si zicea ca nu se prostitueaza ci ca defapt isi intretine prietenii cu discutii inteligente si companie placuta si aialalta era de rang inferior si a zis ca "si io tot ca ea da' nu stiu sa ma exprim". A propos de asta, am citit recent un articol al lui Octavian Paller in care isi sustinea cu argumente de bun simt si foarte obiective optiunea de a fi francofil. Si io tot ca el, da nu stiu sa ma exprim...

Mor de somn, in timpul zilei imi tot vine sa scriu da' nu ma indur sa cobor pana la netul de la parterul BCU. Seara, cand ajung acasa, sunt asa de obosita ca nu mai am vlaga sa fac nimic. 10 ore de invatat pe zi ar fi suficiente, eu mai mult de 8 ore nu duc si si alea cu pauze. M-am saturat, am obosit, nu mai pot sa retin parametrii si criterii si factori de prognostic si clasificari. In fiecare pauza ne strangem, noi cei cativa appasionati de BCU si mancam si ne dam cu fundu de pamant ca vorbim despre altceva. "Altceva" asta dureaza vreo 5 minute si apoi se trezeste unul dintre noi sa intrebe ceva de specialitate sau sa se vaite de o grila sau de vreo lege cretina si here we go again. Viata noastra se reduce la Harrison's Principles of Internal Medicine si singurele placeri din timpul zilei sunt reprezentate de ciupercute innabusite, salata feta, orez cu legume si alte bunatati de prin caserole. Mai luam o bucata de rosie, ne mai reamintim un procent, mai bem o gura de apa, mai enumeram trei factori de prognostic.

In pauzele dintre capitole citesc un tratat de demonologie. O sa revin cu un rezumat, la un moment dat...