"Mon acte c'est ma liberte" Sartre: august 2006

joi, august 31, 2006

A se asculta pe muzica

Am mai scris despre Sonata Kreutzer. Imi place ca e incredibil de complexa si de senzuala. Incepe destul de abrupt, vioara anunta ca in aer e tensiune si pianul vine si el cu cateva acorduri sa ne anunte ca e acolo. Asa cum e primul contact vizual de cand s-a nascut dorinta, sau mai degraba de cand a iesit (din nou, neobosita) la iveala. Se simt in aer, sunt fire invizibile care leaga doi oameni. Arcusul incepe sa alunece sacadat la fel cum ne apropiem si cum privesti de aproape buzele celuilalt, cum ii simti resipratia, cum ii auzi respiratia, cum ii banuiesti caldura trupului, cum ii presimti atingerea, cum ii anticipezi soaptele, cum ii savurezi fiecare centimetru de piele pe care il atingi, cum ii simti buzele, dintii, pe umeri, pe obraji, pe spate, cum simti ca vrea sa te sfasie cu mainile. Din cand in cand faci pauze de cateva secunde ca sa poti sa te adancesti in ochii celuilalt. Atunci vioara se opreste. Dar o ia de la capat, de data asta i se alatura pianul care desi discret, se simte. Si de data asta renunti la tot ce e intre tine si pielea lui. La tot ce e intre tine si pielea ei, calda, primitoare. Sacadat, patimas, spatiul e prea mic, se comprima, iti faci loc cu genunchii, feresti obstacolele nici tu nu mai stii cum. Darami daca e nevoie. Nu mai conteaza nimic altceva decat sa ajungi acolo, la-bas, dans les tenebres, in climaxul sunetelor lui Beethoven. Tot restul e asa de meschin si de putin important, deja simti cum adrenalina iti face buzele sa amorteasca. Crescendo, amandoua instrumentele se impletesc nebuneste. Stop apoi, te opresti un pic si deschizi ochii si simti ca esti invaluit de caldura. De foarte mare caldura, de freamat. Sunt acorduri pe care aproape nu le mai poti stapani si pe care le asculti pana la epuizare emotionala, pana cand respirtia se taie, pana cand placerea e de nestapanit. Atunci auzi discret vioara care zice incet incet incet, se opreste si apoi incepe o goana nebuna spre un final exploziv, loveste corzile, ciupeste corzile, zgarie, apuca cu degetele, cu buzele, cu dintii. Si strigi, laolalta cu ea, ultimele acorduri din Adagio sostenuto, Sonata pentru pian si vioara no 9, Ludwig van Beethoven. Noapte buna.

Nu am gasit varianta Yehudi Menuhin, cea mai grozava dintre toate.

12:16 AM | 6 comentarii

miercuri, august 30, 2006

Tamaioasa Romaneasca

Incredibil ce buchet are vinul asta. Miroase a floare, a caprifoi parca. E dulce dar nu lesinat, are personalitate. Or sa mi se inroseasca urechile, hihi! Caprifoi, caprifoi...o mare tufa la intrare, alaturi de cea cu trandafir agatator. Si unde mai pui ca amandoua sunt flori dulci.

10:58 PM | 3 comentarii

marţi, august 29, 2006

Omule care vrei sa dai la medicina!

Bon, sa ne intelegem: medicina in Romania nu este tocmai comparabila cu medicina la Harvard. In Romania inseamna foarte foarte mult studiu individiual si ambitie personala de a sti si a afla si a fi on top. Nu vreau sa deschid discutia asta fiindca nu isi are sensul si nici nu e o situatie care va mai dura prea mult si care oricum ma ingretoseaza.

Din ce am observat eu, copiii care vor sa dea la medicina (liceenii adica) se impart in trei categorii: cei care o fac de gura parintilor (la randul lor medici sau doar opresivi), cei care o fac pentru glorie si cei care o fac din pasiune. Celor din primele doua categorii le dau un singur sfat: FUGIIIIIIITI !!!!!!!! Celor pasionati sau care cred ca sunt pasionati sau care sunt pur si simplu visatori, le spun sa o faca cu toata inima daca se stiu in stare sa inghita in sec si sa stranga din balamale vreo 11 ani. Fiindca medicina dureaza 11 ani: 6 ani generala+5 ani rezidentiat.

Primul an pentru mine a fost infernal. Si pentru majoritatea colegilor mei. Imi amintesc ca au fost vreo 380 de restantieri la anatomie, din vreo 450 de studenti. Am picat anatomia si toata vara am invatat la muschi si artere si nervi si nervisori si denumiri si rapoarte si embriogeneze pana stiam sa le zic si in somn.

Aici, in functie de profesor, trebuie sa fii gata sa induri examene ce se intind pe o zi intreaga, nu de putine ori umilitoare sau imbecil de severe. Pe noi, in anul 2, la examenul de anatomia sistemului nervos, ne-au inchis intr-o camaruta (nu pipi, nu apa) si de dimineata de la 9 pana dupa-amiaza am tot dat examen. Ala cred ca a fost cel mai ingrozitor examen din viata mea fiindca am invatat de am rupt cateva luni si tot aveam impresia ca nu stiu nimic. Plus ca asistentii profului (care prof a si murit, Dumnezeu sa-l ierte!) faceau tot posibilul sa te simti nesigur si cu sabia deasupra capului. In primii ani mai ai biochimia si fiziologia care sunt materii la care se pica pe capete: sunt grele si stufoase. In anul doi am facut unul dintre cele mai frumoase si mai amuzante cursuri care exista pe acest pamant si anume parazitologia clinica, cu prof. Steriu. Ne duceam la curs cu o placere si o nerabdare teribile si il ascultam pe prof cu atentie ca sa ii prindem fiecare gluma, fiecare nuanta. Am zis ca o sa ma duc sa mai asist la cursurile lui numai asa, de placere. Doamne, ce ne-a mai facut sa iubim limbricii :-)! Pe de alta parte, unul dintre cele mai anoste cursuri, la care de altfel am si adormit, e cel de biologie celulara, facut la misto si neatragator si fara utilitate practica.

Din anul trei se intra in clinica. Cea mai importanta materie e semiologia. E vitala fiindca in primul rand te prinzi daca vrei sa stai cu bolnavii toata viata si in al doilea rand iti da bazele practicii medicale din tot restul vietii tale de medic. Aici iar conteaza spitalul in care faci semiologia. Eu am facut la Coltea, cu prof. Bruckner, unul dintre cei mai mari clinicieni pe care i-a avut Romania vreodata si pot spune ca a fost o experienta de neuitat : ne invata de la chestiuni medicale pana la chestiuni ce tin de protocol, de psihologia bolnavului, de etica si deontologie medicala. Toti asistentii lui isi pregateau foarte bine studentii si nu am auzit sa se fi plans vreunul dintre colegii mei ca nu isi dau interesul. In restul anilor, depinde de clinica in care faci fiecare specializare in parte: unii se ocupa de studenti altii fug ca nesimtitii. Fiecare dupa constiinta. Tot in anul trei am facut farmacologia cu prof. Fulga, medic psihiatru si sosia lui Woody Allen nu atat fizic cat la umorul fin.

In stagiul de respirator de la Municipal (sub aripa protectoare a prof. Cinteza) asistentii fugeau de noi si noi sprijineam peretii cu spor. Studiu individual e cuvantul de ordine in locuri de felul asta. Pe de alta parte, in clinica de urologie a prof. Geavlete am facut cat nu mi-as fi dorit in viata mea si atatea penisuri si testicule am pipait incat cred ca Gena Jameson ar fi invidioasa. Oare ea o fi facut tusee rectale?

Si uite cam asa e: examene foarte multe, unele de ti-e jena sa le zici examene, altele care te aduc in stare de zombie. Dureaza enorm de mult, colegii nu sunt mereu asa cum te-ai astepta, profesorii nu sunt toti mentori, spitalele nu sunt tocmai ca in ER, bolnavii nu miros mereu a trandafiri si nu vei avea o perioada mai lunga in care sa poti spune : "bai, ce misto, nu mai am de invatat". Asta daca te intereseaza sa fii bun in meseria ta. Daca vrei sa treci ca gasca prina apa, se poate. Dar niciun viitor nu prevad pentru tine; lumea se schimba, oamenii incep sa isi cunoasca drepturile. In orice caz, daca nu exista carisma si pasiune devine, mai devreme sau mai tarziu, frustranta, obositoare si apsatoare. Ori devii cinic ori te plafonezi. Nicio situatie nu e compatibila cu rolul pe care il ai in viata unui om. Pregateste-te ca unii sa te injure, sa te faca spagar chiar daca nu ai pus nimic in buzunar, sa te trateze de imbecil chiar daca esti bun (aluneci si tu in oala, pana sa se prinda).

Nu vreau sa cad in patetism acum dar nu cred sa fi incercat vreo satisfactie mai mare in viata mea de student (adica de om care nu face NIMIC pentru bolnav, doar il sacaie cu intrebari si manevre stangace) decat atunci cand un bolnav iti multumeste recunoscator ca l-ai auscultat la plamani sau cand ai nimerit un diagnostic si ai senzatia (nerealista si narcisista) ca ai fost de ajutor. Poate, draga omule care vrei sa faci medicina, pana o sa termini tu generala o sa se schimbe sistemul de rezidentiat astfel incat fiecare dintre voi sa faca exact ce si-a dorit, nu sa dati un examen la comun ca sa ajungeti niste frustrati ca faceti cu totul altceva decat ati fi vrut din cauza unui punctaj irelevant pentru aptitudinile voastre reale. Adica cam asa cum suntem noi astia de acum.

Pana anul asta nu mi-am pus niciodata problema ca nu ar fi trebuit sa fac asta. Anul asta a inceput sa urle in mine dorinta de stabilitate si certitudine insa imi dau seama ca atat de mult imi doresc sa fac meseria asta si atat de implicata sunt in acest vis incat nu ma mai pot imagina facand altceva. Sunt ceea ce sunt.

11:48 PM | 20 comentarii

SOS

Bon, cu ideea ca eu NU am terminat facultatea ci ca am terminat doar un al doilea ciclu si ca daca nu intru in al treilea nu sunt nimic...m-am invatat. Ce-a fost in capul meu acum 6 ani, mi-e greu sa exprim in cuvinte. Dar ce e in capul celor care fac grilele pentru rezidentiat mi-e si mai greu sa inteleg. Adica de ce ar fi mai grozav sa faca grile care sa verifice in ce masura ai retinut mot-a-mot din carte decat sa faca niste grile tip caz-clinic sau orice altceva care implica corelatii logice, elegante, frumoase etc. WTF ! Cea mai buna memorie, se stie, o au oligofrenii!!

7:39 PM | 5 comentarii

La Multi Ani, Anastasia !

Cei mai moi si mai comozi balerini din lume mi-au facut niste rani teribile. Iar am mers desculta, cand am ajuns acasa m-am spalat pe picioare cu Domestos. Un lucru bun, insa: o cersetoare care zbiera cu mana intinsa dupa lumea de pe strada mie nu mi-a cerut nimic, ba chiar am avut impresia ca surprind oareshce compatimire in privirea ei.

La Agapitos de la Perla, doua tanti comandau un tort. Dupa lungi parlamentari cu vanzatoarea despre forma, culoare etc, dicteaza textul de pe felicitare:

Doamna mai tanara: "La multi ani, Anastasia!"

Vanzatoarea: "Aaa, am impresia ca si acum 3 saptamani ati comandat un tort aniversar pentru Anastasia!"

Doamna mai tanara: "Nu, ziua ei e doar o data pe an..."

Doamna mai invarsta (si mai sclrozata): "E o coincidenta de nume, desi Anastasia e tot de origine greceasca."

Am i missing something?

7:01 PM | 5 comentarii

luni, august 28, 2006

Povesti fermecate rusesti

Mama avea o cutie de bijuterii capitonata cu catifea rosie si ornata la exterior cu frunze aurii. Daca ii intorceai cheita, canta Katiusha cu un clinchet adorabil. In '90 a fost furata si de atunci am ramas cu gandul la ea. De cate ori o deschideam (si faceam asta de cateva ori pe zi ca imi placea sa ma impopotonez cu toate bijuurile maica-mii) imi suna in urechi cantecelul asta atat de tandru si de naiv si imi faceam povesti in cap despre Rusia si Katia si Ivan si casa care statea pe un picior de gaina si stiuca vorbitoare. Despre pasari de lemn care zburau, fete de imparat toate cu par blond si foarte lung (atat de diferite de mine, cu parul negru si cret ca al unui caniche), satul de pe spinarea unai balene, cu casutele lui mici cu acoperisuri facute din iarba moale si muschi, cu gradini ingrijite si livezi pline de fructe. Cu Vanea care statea pe cuptor si Maruntica ce a cucerit un print cu obrazul ei rumen ca un mar. Anii copilariei sunt populati de povesti rusesti si poate ca din cauza asta mai tarziu am citit cu pasiune autorii rusi. Atata ardoare si viata cata palpita in literatura rusa nu cred ca am mai simtit undeva. Sud-americanii transmit la fel de puternic dar pe alt ton, mai senzual. Rusii sunt puri in pasiunea lor. Si acum cand ma gandesc la personajele lui Tolstoi, de exemplu, mi se face pielea de gaina. Si, of, Doamne, in cate dati am vizualizat samovarul ala care fierbe in mijlocul mesei! Si voiam si eu un samovar pe care sa il pun la fiert repede ca sa imi intampin prietenii (si acum mai vreau:-P). Si cu cate Natashe si contese nu m-am identificat, cate rochii negre n-am purtat eu in minte, ca cea a Annei Karenina de la balul unde l-a intalnit pe Vronski sau ca cea galbena cu panglici a Natashei. Cate locuinte de vara nu am avut, cate conace si sate nu am traversat cu trasura sau cu trenul cu aburi, in cate mahalale nu m-am plimbat uitandu-ma pe geamurile mici si murdare ca sa vad acelasi samovar care trona si in casa bogatilor si in cea a saracilor, ca un unificator si un reminder al faptului ca si unii si altii au acelasi stomac ce poate primi lichidul cald si galbui, dulce sau amar. In ce lume fascinanta am trait ani de zile! Si voi, cei care ma cunoasteti, de ce va mirati ca uneori nu am legaturi cu lumea de acum si de aici?

De ani de zile bat fara succes anticariatele din Bucuresti in speranta ca o sa gasesc o cutie muzicala. Intr-o vreme era la Zambaccian o cutie de argint dar costa enorm (astia si umfla preturile). Daca cineva are asa ceva pe acasa si doreste sa o vanda, astept cu interes propunerile!

12:29 PM | 10 comentarii

duminică, august 27, 2006

De zacuscone

Patric sustine ca ghiveciul nu e zacusca. Zice ca a facut o mancare cu multe legume calite, pe care o numeste in mod arbitrar "ghiveci calugaresc" si in care cica a pus rosii, ceapa, ardei, morcovi, varza, conopida (conopida??). I-am zis ca o astfel de mancare nu exista deci nu a avut cum sa faca altceva decat zacusca si el se lanseaza in teorii complicate despre diagnosticul diferential al zacustii desi, in opinia mea, zacusca este un fel de "celul stem omnipotenta" a mancarurilor cu legume si in functie de fantezia creatorului se poate transforma in aproape orice. Asadar el poate sustine cel mult ca a facut zacusca (clasa mare, princpiala) cu subcategoria ghiveci (desi diferenta este insesizabila) si care, prin adaosul ilogic si suprarealist de conopida a primit si calitatea de calugaresc. Conopida, acest simbol binecunoscut al fertilitatii feminine, este foarte putin potrivita atributului de "calugaresc" si, in umila mea opinie de cunoscator reputat, n-are nicio legatura cu zacusca. Vanata, pe de alta parte, simbolul falic, este delicioasa in ghiveciul calugaresc si din punct de vedere simbolic si mistico-religios isi merita locul dans cette fantesie aux legumes. Si pentru ca tacamul blasfemiator sa fie complet, Patric spune ca il manaca GOL ! Si mai zice ca nu e normal sa fie mancat cu branza feta (asa cum fac eu). Adica asa o incantare pentru papilele gustative nu trebuie completata cu ceva neutru, ca sa aiba si ele cum sa diferentieze?

10:04 PM | 9 comentarii

vineri, august 25, 2006

Les neiges d'antan

Cateodata trebuie sa ne oprim. Cred ca a venit si timpul meu.

Nu pot sa dorm. Mai am 2 zile de stat aici. Mi-am amintit niste versuri ale lui Vicente Huidobro (pe care il ador):

"Spune-mi, tu trebuia sa fii muta

De ti-a dat Dumnezeu asemenea ochi?"

Nu gasiti ca e o metafora minunata? Am auzit poezia asta la radio, acum mult timp ("Cant" parca). Stateam intinsa in pat. Stiu ca n-am mai putut dormi in noaptea aia asa de mult m-a impresionat. Apoi am mai cautat poezii de-ale lui, toate sunt minunate.

Astia sapa, au venit cu o masinarie din aia uruitoare (asa o fi si masina zburatoare pe care Sapte-sori a construit-o impreuna cu iubita lui? acum mi-am amintit ca mai am cateva pagini de citit din memorial), poate or sa gaseasca petrol sau poate cine stie, peste ea o sa lesine un imens ceas de buzunar. Dintii de perle si buzele de trandafiri. Cat de la indemana era metafora asta, poate ca asta inseamna sa fii geniu. La fel cum suprarealistul meu preferat a transformat tuberculoza in nufar. Am un tantar pe care nu il pot omori, cred ca e invizibil. Din pacate nu e si inaudibil. Vreau la Praga, sa il vad cum atarna de acoperis. Vreau la Viena, in februarie, cand se joaca La Boheme. Vreau si nu vreau, sunt prea meschina ca sa ma pot bucura singura. Cateodata as vrea sa nu zic tot ce imi trece prin cap fiindca pierd. Wtf, oricum pierd si oricum a fost teribil de epuizant sa joc de una singura, plus ca se stie: the winner takes it all. Imi amintesc de Muzeul de Arta din Timisoara. Ce zi frumoasa a fost atunci ("iti place Renoir? nu, e prea vesel pentru mine"). Toti s-au dus la strand. Eu aveam doar doua tricouri subtiri si pantaloni scurti. Dar nu mi-a fost frig, m-am incalzit. Daca toate se intampla la timpul lor, atunci de ce e asa de intensa senzatia de "cauza pierduta"? Stii sa imi zici, draga mea? Ca tu le stii pe toate, ai fundul tabacit. Maine dimineata iar o sa trantesc telefonul cand o sa sune alarma. V-ati simtit vreodata capul asa de plin de ganduri incat sa aveti impresia ca e gol?

1:55 AM | 6 comentarii

joi, august 24, 2006

Katiusa

In fond, in viata ce e important?

Ce ma enerveaza si ma destabilizeaza teribil este ca in momentul asta nu stiu cum va fi viata mea peste 6 luni, de exemplu. Din niciun punct de vedere. E posibil sa iau examenul sau e posibil sa il pic. Daca il iau, posibilitatile se restrang. Daca il pic, ele se inmultesc dar niciuna, in aceasta clipa, nu imi pare mai buna decat daca l-as lua.

Ce-mi place sa cred in teoria cuantica ! "Fizica posibilitatilor". "Exista un infinit de posibilitati pana in momentul in care alegi". Cred ca fiecare dintre noi isi creaza destinul. Nu cred in predestinare, nu cred in fatalitate, cred in karma in schimb. Si cred ca ce oferim se intoarce la noi, sub o forma sau alta. Gandurile mele, ca si cuvintele, sunt creatoare. Cred in liberul arbitru si cred ca daca cerem ni se da. Adica daca vrem o influenta divina, o primim. Daca nu o vrem, ea nu vine cu forta. Cred ca suntem cutii de rezonanta pentru emotiile si gandurile celor din jur. Cred ca putem face o cutie de bijuterii sa cante "Katiusha" desi inainte era complet dezacordata. Si mai cred ca nimic nu ni se intampla daca nu permitem sa se intample. Si bune, si rele. Cred ca putem lua asupra noastra, daca vrem, "relele" altuia, la fel cum ii putem da "bunele" noastre. Cred ca vina atrage frustrare, frustrarea agresiune, agresiunea vina si intram intr-un cerc vicios cu o bucla enorma de feed-back pozitiv pentru generarea de vina. Solutia este sa ne asumam si sa neutralizam, ca la chimie. Am facut o eroare? O indreptam cu un lucru bun, astfel incat atunci cand o sa murim (tineri dar cat mai tarziu posibil, vorba lui Woody Allen) suma dintre (-) si (+) sa nu dea (-), ca la matematica ci sa se redistribuie liniutele ca sa iesim pe plus. Eu ma bucur enorm ca am avut luciditatea sa ies din cercurile vicioase pe care tot eu le creasem desi o gramada de bad karma s-a generat acolo. Sper sa se neutralizeze la un moment dat.

Acum ? Imi asum tot si stiu ca intr-un fel sau altul, acum sau mai tarziu, in viata asta sau in cealalta, cutia mea muzicala va canta "Katiusa".

11:25 PM | 4 comentarii

Cum se poate?

N-am mai mancat cataif de asta primavara....

7:40 PM | 3 comentarii

miercuri, august 23, 2006

Se sentir chez soi

Vreau sa ma simt si eu acasa, undeva. Sa stiu ca locul in care ma intorc e cald, ma asteapta, e plin de tandrete, sa am un divan moale despre care sa stiu ca e "loc pentru citit". Sa deschid usa zambind cu drag si pe dinafara si pe dinauntru. Fiecare coltisor sa poarte amprenta vietii din casa, sa te loveasca, cand intri, miros familiar. Sa stii unde se afla orice nimic si daca nu stii sa intrebi cu sentimentul ala frumos de siguranta si complicitate. Sa-ti fie dor daca pleci pentru mai mult timp.

Voi unde va simtiti acasa?

11:52 PM | 12 comentarii

Padabim-padabam

Beta-blocantele sunt niste substante folosite in cardiologie. Fiecare generatie de studenti invata despre ele urmatoarele:

1. sunt de prima alegere, sunt grozave;

2. nu sunt de prima alegere, sunt riscante;

3. sunt de prima alegere, sunt grozave;

4. nu sunt de prima alegere, sunt riscante.

Nu am scris gresit, pur si simplu se fac multe studii care au concluzii ca cele de mai sus, alternand agonia si extazul. Altceva voiam sa zic: in studiile americanesti privitoare la hipertensiune se recomanda sa se introduca cat mai multe rase, ca sa se verifice ipotezele tinand cont de zestrea genetica a fiecaruia. Asta seara tocmai citeam cocncluziile unui asemenea studiu si ce m-a frapat, a mia oara, este ca albilor li se zice "whites" si nergilor "african-americans". De ce or complica unii lucrurile? Pe mine nu ma deranjeaza deloc sa mi se zica "alba", ororile care s-au intamplat in trecut sunt imposibil de reparat prin aceasta excesiva si obositoare "politete politica", ca sa mergem inainte in spirit de toleranta si libertate deplina trebuie sa ne asumam in intregime corpul nostru fizic si spiritual asa cum e el. Mie mai degraba imi suna a discriminare "african-american" si "whites" decat "blacks" and "whites". Iar de rasism/xenofobie nimeni nu ma poate acuza: o foarte buna prietena e black, o alta e libaneza musulmana, am crescut printre unguri si pana la 7 ani eu nu stiam sa zic Tatal Nostru in romaneste, in tramvai nu ma feresc daca urca tiganci cu fuste. Mai mari dificultati am cu romanii neaosi...

9:12 PM | 0 comentarii

marţi, august 22, 2006

MLH

Uof, Doamneee!! Tocmai ce am probat o rochie Maria Lucia Hohan si nu pot sa cred cat de frumos pica pe umeri, pe talie. E din aia in stil roman, cu inele de piele care prind bretelele rasucite. Pfoai de capul meu! Ar trebui sa imi vand sufletul ca sa mi-o pot permite !

7:29 PM | 10 comentarii

sîmbătă, august 19, 2006

Balada politically corectului

S-au scris cateva articole interesante despre feminism (andressa, jen, boo). Nu vreau sa scriu si eu despre asta acum fiindca nu ma duce capul la aceasta ora pentru un subiect asa de vast. Ma gandeam insa la o aplicatie mai concreta, si anume la oferta de tandrete dintr-un cuplu. Am senzatia ca atat de departe s-a ajuns cu egalitatea incat oamenii isi refuza fericirea din motive de "politically corect". Vrem sa primim exact cat oferim si nu dam niciun gram mai mult decat primim. Ca intr-un troc corect. Imi dai o banita de grau, iti dau contravaloarea ei in tuica (a remplacer tuica si grau cu orice altceva). Poate ca unul vrea sa faca 10 pasi si asteapta doar unul in schimb. Poate ca, in libertatea lui de a alege, decide ca vrea sa dea mai mult si ca poate sa primeasca mai putin. Ce se intampla atunci cu noul animal urban ? Pai iese la iveala politicalu' corectu' si stabileste ca nu, el trebuie sa primeasca exact cat poate sa dea si ca atata timp cat primeste mai mult, se considera "nedreptatit" prin prea-plin si renunta. Rezultatul ? Nimeni nu e fericit. Nimeni nu va afla cum ar fi fost, nimeni nu ramane cu un sentiment placut. De ce? Din prea multa corectitudine care depaseste pragul de libertate individuala. Vrem amandoi ACUM acelasi lucru? Eu sunt pregatita sa imi asum riscurile eventuale? Da. Te vreau asa cum esti ? Da Imi esti drag? DA. Atunci de ce treci peste libertatea mea de a-mi asuma riscuri?

12:13 AM | 19 comentarii

vineri, august 18, 2006

Spleenul spleenului

Nu mai pot. Nu. Mai. Pot. Nu mai suport sa citesc despre: HLA-DR4, HLA-DQ, hemoglobina glicozilata, 2.3 g proteine, prevalente, mecanisme intime de actiune, transportori membranari, populatii clonale, atacuri autoimune, tratamente ineficiente, boli de origine necunoscuta cu puternica amprenta autoimuna (ca daca nu stim nimic despre o boala ii zicem ca e autoimuna), antibiotice cu spectru al dracului de larg, profilaxie care in Romania nu valoreaza nimic, substante cu care nu risti sa te intoxici decat daca aterizezi pe Marte, receptori membranari si nucleari, in puii mei, modificari de citoschelet, influx de calciu, manifestari clinice, date de laborator, tehnici de investigatie care majoritatea nu se fac decat in tarile civilizate (ca veut dire ca nu la noi), quality of life, abordarea pacientului bla bla bla bla. Nu mai pot. Altii, la varsta mea, lucreaza si castiga bine, se duc in vacante cu banii castigati de ei, incep sa se gandeasca la copii, nu le sta pe cap ca intr-o zi nu au citit nimic in capraria lor acolo, nu se simt vinovati daca freaca menta cateva zile la rand adica au o viata normala. Nu ma plang, eu am ales, nu m-a impins nimeni de la spate. Doar ca in seara asta simt ca nu mai pot si ca poate ar fi trebuit sa fac altceva.

9:08 PM | 10 comentarii

Decor

Ce-mi place mie cel mai mult la Agatha Christie este ca ma supune unui exercitiu de imaginatie si de inteligenta facandu-ma, in acelasi timp, sa ma simt extraordinar de bine si de relaxata. Desi e vorba de crima, parca astept, la sfarsitul cartii, ca personajele ucise sa se ridice gratios si sa faca o plecaciune inaintea mea. Totul e doar un joc al mintii, nimic grav nu se intampla de facto. Nicio crima nu e indecenta, nicio poveste nu e vulgara. Femeile au manusi din piele fina de caprioara si pantofi cu tocuri placut bocanitoare. Barbatii beau cognac si miros a tutun de calitate. Cand se omoara o fac cu eleganta si cu sarm (?!). Si, dupa cum am spus, la sfarsit se ridica toti de pe jos si saluta cititorul.

In povestea mea, personajele daramate raman jos, privind cu coada ochiului inspre decor. Se schimba? Nu se schimba? Haide, mi-au amortit genunchii! Si crapaturile din podea zgarie, din cabina sufleurului vine un curent rece. Miroase a lemn putred si incepe sa imi fie frig. Haide, mi-au amortit si degetele de la atata batut darabana!

1:45 AM | 4 comentarii

Nu stiu ce titlu sa ii pun

Dupa o zi infernal de lunga si obositoare, am ajuns, in sfarsit, sa ma intalnesc cu prietena mea E, care ne-a dus si ne-a aranjat, pe D, A si pe mine la un foarte chic salon de beaute. Acolo am vazut-o pe Angela Gheorghiu cu sotul ei si pe unu Pasat care cica e celebru. Apoi ne-a facut un nene dragut poze, am fost si am mancat taietei chinezesti si orez cu creveti, vita pe plita, supa iute si nu mai stiu ce alte chestii delicioase.

Mi-a facut asa de lucios parul, sta intins dar parca si cu niste bucle lejere, m-a dat fata de la make-up cu fard pe la ochi si cu rouge. O sa il impresionez teribil pe Hercule Poirot in seara asta.

12:46 AM | 2 comentarii

joi, august 17, 2006

Una dintre cele mai frumoase melodii compuse vreodata:

http://www.youtube.com/watch?v=xNglKTDZMKo

1:48 AM | 8 comentarii

marţi, august 15, 2006

Epilog

As fuma o tigara acum, mi-as strange picioarele pe scaun, as pune barbia pe genunchi si as trage dintr-o tigara. Fuck, credeam ca am trecut peste. Stie cineva vreo privatizare deschisa, pe Stefan cel Mare?

Exista cineva care poate spune ca a facut mereu mereu ce si-a dorit cu adevarat? Ca niciodata nu a luat decizii dictate de teama, de resentiment, de o educatie eronata, de obiceiuri lasate sa sape urme? Ati avut vreodata neplacerea sa constatati ca dupa ce o perioada de asteptare se termina nu vine deznodamantul? Ca totul ramane intr-un punct culminant sau regreseaza la un soi de intriga vlaguita si fara urmari? Ati avut vreodata senzatia de "neterminat" ? De "cicatrizat cu forta"? Si nu v-ati saturat de porcaria asta?

10:27 PM | 10 comentarii

Eveniment

Asta seara, la 18:30, la Carturesti. Abia astept :-) ! Terapie anti-sociofobie.

12:29 PM | 12 comentarii

luni, august 14, 2006

Asta e un post despre care cred ca le-ar placea mult lui Boo si Lumi

In perioada reducerilor ar trebui sa puna un pazitor la intrarea in magazinele ID Sarrieri si Jolidon care sa ma dibuiasca cand vreau sa patrund si sa ma scoata afara de o aripa: "don'soara Lulu, ce cautati aici? V-ati platit telefonul?". "Pai stiti....". "Niciun stiti, afara!". "Bine dar chestiile alea incantatoare din tull sunt la reduceri !!". "Nu ma intereseaza ! Afara, femeie!".

Vorbeam mai demult cu D (care mi-a daruit un sapun cu lapte si miere absolut adorabil, l-as manca) despre tipele care lucreaza la Meli Melo si care orice ai face stau lipca pe capul tau. Bon, inteleg, e firesc sa te intrebe cand intri daca te poate ajuta (de fapt, nu te intreaba, zbiara la tine cu o voce mieroasa de te si sperii daca esti mai ofticos din fire). De obicei le refuz zambind sperand ca renunta. Ei bine, nu! Ele insista : "dar nu vreti sa va ajut sa gasiti ceva asortat?" Nu, femeie, lasa-ma ! Si insista si insista pana cand la un moment dat nu iti mai poti retine o usoara iritare in ton (si la faza asta incep sa ma simt naspa ca stiu ca isi fac doar meseria dar sunt insistente ca niste pisici infometate). Si ele ce fac atunci? Iti varsa in brate continutul unui cos mare plin cu agrafe, motiv pentru care azi m-am procopsit cu o chestie de care nu aveam nevoie dar m-am simtit nasol ca am repezit-o un pic pe aia.

Am pus ochii pe o rochie verde cu o curelusa beige in talie si cu niste nasturei super sexy, de la Zara. Evident, nu e la reduceri.

Am gasit sandale frumoase, cu toc, animal print foarte discret, pe grej, doar 2 curele subtiri.

1:43 PM | 13 comentarii

duminică, august 13, 2006

Will i be happy, will i be rich...

De ce oare, de cand suntem mici, ni se inoculeaza ideea ca trebuie sa avem anumite lucruri ca sa fim fericiti? Orice parinte normal ii doreste copilului: sanatate, implinire afectiva, bani, succes in cariera, familie fericita, frumusete etc. E suficient sa asculti martea intentiile la Sf. Anton si iti dai seama despre cat de lumesti sunt cerintele oamenilor care se roaga (sanatate, succes in viata, gasirea unui serviciu bun, ferirea de boli si dusmani, pace in casa s.a.m.d.).

Oare nimeni nu isi imagineaza ca orientand fericirea unui copil in directiile traditionale il indepartam, defapt, de la fericirea pregatita pentru el? Scopul acesta al fericirii este atat de ravnit de noi incat in atingerea lui sacrificam totul, inclusiv fericirea. Putem trece pe langa ea. Putem face o meserie care ne imaginam noi ca ne-ar face fericiti si pentru asta renuntam la alta care stim sigur ca ne-ar implini (sau intuim). Putem alege un partener "potrivit" confundand deliberat (si mintindu-ne) ca suntem indragostiti. Amanam nasterea copiilor pana cand vom avea, cica, destui bani si timp sa ii crestem (la pensie suntem cel mai disponibili daca e vorba despre timp) si pierdem, in felul asta, elanul frumos al parintilor tineri. Fugim si ne ascundem de o posibila implinire din teama ca ea ar putea sa nu aiba loc.

Suntem deprimati daca standardele despre care nici macar nu ne dam seama in ce masura sunt ale noastre sau ale sociatatii nu sunt atinse in timp util. Sau atinse vreodata. Alergam brownian in vederea unui scop egoist si intim dar abordam cai atat de comune! Si in caile astea comune tuturor oamenilor ne ferim, totusi, sa interactionam cu ei intr-un mod profund. Ne multumim sa ii aservim fericirii noastre (te iubesc, vreau sa ma faci fericit, daca nu poti face asta am sa te dispretuiesc; stau cu tine fiindca mi-e frica sa nu raman singura; nu stau cu tine fiindca mi-e frica ca nu o sa mai fiu singur). Investim orbeste si nebuneste toate idealurile noastre intr-o persoana care, biata de ea, nu are nicio vina daca nu le poate duce pe toate. Sau daca nu vrea. Sau daca nu are curaj. La fel cum noi abordam fericirea in felul nostru la fel si cel de langa noi o poate aborda in felul lui. Doare? Da.

In acelasi moment in care un catolic isi face Rozariul un budist mediteaza si un altul il adora pe Zeul Orezului. Toti cauta fericirea si fiecare va fi judecat dupa propria constiinta. M-am gandit adesea ce poate insemna asta. "Propria constiinta". Cand eram mica si eram sigura ca sunt deosebita credeam ca mersul la biserica si recitatul Rozariului papagaliceste imi va asigura Raiul. Acum, cand am 25 de ani si stiu ca nu e nimic deosebit la mine, stiu ca Raiul e al meu in masura in care il vreau. Si in masura in care fac alegerile cinstite fata de mine si fata de cei din jur. Si cinstit nu inseamna intotdeauna lapte si miere. Poti fi cinstit si sa ranesti sentimentele celor care au investit in tine standardele lor de fericire. Doare? Da.

E totusi foarte dificil sa sa nu urmezi standardele in care ai fost crescut fiindca e ca si cum ai rupe veriga unui lant. O perioada esti derutat si confuz fiindca te simti desprins de tot ce iti era familiar pana atunci. Celelalte "verigi" te privesc cu suspiciune fiindca atentezi la certitudinile lor si strici echilibrul fericirii standardizate si controlate. Daca nu ai destula putere si luciditate te poti "lipi" la loc dar toata viata punctul de sudura cu celelalte verigi va fi mai slab si vor avea grija sa fie suspiciosi la cea mai mica schimbare de comportament. Daca esti sigur ca vrei altceva decat comunitatea ta standard poti sa iei doua cai: te izolezi si ii privesti din afara insa e riscul mare sa devii cinic (ori asta inseamna ca nu esti fericit) sau poti pur si simplu sa le accepti fericirea, sa ii privesti cu intelegere si sa le tolerezi regretul si sa cauti ce te face pe tine fericit. Si asta se numeste intelepciune.

Fericirea e intima, la fel cum e si credinta. Nu trebuie sa fie extravaganta, nu trebuie sa fie nemaiauzita, dar trebuie sa fie onesta. Reala si dorita cu inima si cu mintea, nu cu educatia comunitara.

11:08 PM | 13 comentarii

Hainele cele noi

Dupa cum ati observat, blogul meu are hainute noi. Tot ce vedeti e facut din amabilitatea si efortul unui bun prieten, M, caruia ii multumesc. Si de asemenea ii multumesc ca mi-a atras atentia ca mint-green nu e o culoare pentru web ci pentru rochii :-P!

11:41 AM | 11 comentarii

sîmbătă, august 12, 2006

Freudisme

Doua chestiuni foarte serioase s-au intamplat azi: in primul rand, azi noapte a fost prima oara cand am avut un vis in care am putut sa alerg; si a doua treaba interesanta e ca acum 15 minute, cand decojeam un grapefruit, am avut un flash-back cu o scena de la medicina legala si anume mi-am amintit cum erau scalpate cadavrele ca sa deschida cutia craniana. Acum, asocierea e oarecum logica fiindca gesturile facute sunt cam aceleasi: tai si tragi "coaja" dar de ce oi fi facut acum asocierea asta (in fiecare dimineata mananc un grapefruit si nu imi amintesc sa fi mancat in timpul vreunei necropsii, de astea faceam prin anul 1, cand eram teribilisti)?

N-am mai avut flash-backuri de ordin gastronomico-medical de prin anul 1. Oare o avea legatura cu faptul ca am reusit sa alerg in vis?

Si acum cateva secunde am scris gresit un cuvant, astfel capatand un alt sens. Freudisme. Va trebui sa analizez bine situatia noua dar asta dupa ce fac lupusu' si poliartrita, deja sunt in urma tare. Toate cele bune!

11:24 AM | 2 comentarii

joi, august 10, 2006

To do list

Bon, e bine ca pe viitor sa iau in considerare urmatoarele:

1. ghena nu este un loc in care traiesc monstrii, odata intrata acolo nu se va inchide usa bufnind in urma mea si nimeni nu o sa ma pravaleasca pe tobogan, la un loc cu gunoiul imputit;

2. daca pestele miroase a orice altceva in afara de peste inseamna ca e stricat si ca nu e nevoie sa il mai gust (si astfel sa epuizez in doua ore toata rezerva de metoclopramid, antiemetic);

3. orice produs alimentar de existenta caruia am uitat il voi considera din principiu degradat, adica necomestibil;

4. painea (indiferent cat de neagra si uscata) nu va mai intra in meniul meu daca sta in camara de mai mult de 3 zile;

5. daca am sa mai cumpar prajituri am sa fac tot posibilul sa tin minte unde le pun astfel incat sa nu ma ghidez dupa mirosul de frisca stricata; prajiturile se pun in frigider imediat ce patrunzi in casa deoarece exista riscul sa uiti si astfel...vezi mai sus;

6. vecinii sunt o chestie buna atata timp cat nu stau vis-a-vis si se holbeaza;

7. Samantha tocmai a zis o chestie simpatica : "there are two types of guys out there: those who hold your hand and those who fuck you". E asa de rau sa le vrei pe amandoua de la acelasi?

10:18 PM | 11 comentarii

Stricnina

Porto. miam. Am ajuns la grila 100 complement simplu dar deja literele se intortocheaza, nu mai stiu daca stricnina provoaca convulsii, parca asa era, ca de aia nu se faceau spalaturi gastrice. Whatever.

1:26 AM | 0 comentarii

miercuri, august 09, 2006

Profesionistii de la TV

Ca multi dintre jurnalistii romani nu au auzit de "verificarea informatiei" se stie, ne e sila, sictir, bleah. Am auzit in seara asta ceva foarte haios la stiri la Prima: un nene spunea foarte sigur pe el ca "clorul este cel mai toxic dintre substantele toxice". Nu trebuie sa fi toxicolog ca sa iti dai seama ce mare tampenie e asta. Sunt sigura ca ati auzit macar o data despre o substanta mai toxica decat clorul, dar, fara aceasta specificare bombastica, ce farmec mai avea stirea lor meschina despre niste copiluti intoxicati la un bazin de inot din Floreasca ?

11:54 PM | 10 comentarii

Resemnare

Pe 20 se redeschide BCU, pana atunci ma descurc cum pot. Trebuie sa ma descurc, e benefic sa nu ma gandesc la nimic altceva si, in timp, incet-incet, o sa revin la starea fireasca pentru mine in care singura preocupare va fi de natura strict profesionala/rationala. In orice alt domeniu esuez lamentabil asa ca e de bun simt sa fac numai ce stiu.

10:21 AM | 0 comentarii

marţi, august 08, 2006

Excesul de curiozitate...

...dauneaza grav prieteniei.

Ma gandesc de ceva vreme la felul in care abordez prietenia. Faptul ca prietenia e o valoare de patrimoniu in viata unui om este de necontestat si remarc, in ultima vreme, o tendinta ingrijoratoare pe plan mondial. Exista, in era comunicarii, o pornire furibunda de suprasocializare. Oamenii sunt din ce in ce mai ahtiati in a cunoaste alti oameni, in a-si face noi cunostiinte, in a experimenta noi relatii si imping limitele curiozitatii pana la un maxim care devine, cel putin pentru mine, inacceptabil. E ok sa vrei sa cunosti alti oameni. Este firesc, denota faptul ca esti o persoana normala din punct de vedere social si ca esti deschis celorlalti. Dar asta poate fi punctul de plecare pentru una dintre marile erori ale omului modern : cantitatea versus calitate. Cat mai multe cunostiinte dar cat mai superficiale. Cand petreci asa de mult timp cautand experiente noi, oameni noi nu mai ai la fel de mult efort si la fel de multa motivatie pe care sa le folosesti in a aprofunda o relatie mai veche. Ce e de preferat ? Cateva relatii speciale, de loialitate, incredere, discretie si iubire adevarata sau 100 de relatii "de terasa", relatii pe care nu poti conta in cazuri grave din simplul motiv ca acei oameni nu te cunosc suficient de bine incat sa isi doreasca sa iti fie alaturi no matter what. O prietenie adevarata, la fel ca o relatie de iubire matura, se creaza in timp. E nevoie de investiti majore: timp, sentimente, decizii de continuitate. Insa darul pe care il primesti in timp merita tot acest efort fiindca primesti loialitate, iubire si liniste. Daca alergam dupa prietenii cat mai diverse si mai numeroase nu o sa avem timp sa investim in cateva persoane de calitate si atunci pierdem acele daruri valoroase. Castigam experienta dar la ce iti foloseste experienta pe care sa nu o pui in practica niciodata? La nimic, se cheama ca esti sterp. Superficialitatea in relatii este, din pacate, o plaga. E epidemica in lume si doare. Doare fiindca mai sunt oameni care asteapta acea prietenie care sa ii implineasca si care sa ii satisfaca.

Cum e prietenul adevarat pentru mine? In primul rand e o persoana loiala, adica un om care sa imi ia apararea cand sunt atacata fiindca si eu fac asa. Un om care sa nu se lepede de mine. Un om care sa ma iubeasca asa cum sunt si care sa ma poata face sa ma schimb in bine numai de dragul lui/ei si nu prin amenintari ci prin rabdare si tandrete. Un om discret, care sa nu intre cu bocancii in sufletul meu si care sa inteleaga ca sinceritatea intre doua persoane are o limita in sensul ca nimeni nu e obligat sa isi divulge cele mai intime secrete nimanui la fel cum nimeni nu poate pretinde asta. Un om pe sprijinul caruia sa pot conta indiferent de ora dar pe care, daca nu ma poate ajuta, sa il inteleg si sa nu ma supar si nici sa nu il refuz vreodata daca ar avea nevoie. Cu alte cuvinte, prietenul adevarat trebuie sa ma iubeasca sincer fiindca daca iubesti pe cineva nu ii faci rau niciodata in mod intentionat si faci tot posibilul ca lucrurile care l-ar rani sa il doara cat mai putin. Si sa fii acolo sa il ingrijesti. Mai presus de orice, unui prieten nu am sa ii cer niciodata mai mult decat imi poate oferi si nici nu am sa masor cat ii dau. In viata, lucrurile nu asa se calculeaza, ca in afaceri. Iubirea si adevarul au valoare de absolut: iubesti sau nu iubesti la fel cum minti sau nu minti.

3:16 PM | 13 comentarii

luni, august 07, 2006

Amintiri din pediatrie

Dintre colegii mei cu siguranta ca toti isi amintesc de stagiul de pediatrie, mai ales de saptamanile petrecute la sectia de sugacei (adica din aia pana intr-un an). In saloane miroase invariabil a laptic si a caca :-))).

Acum tocmai ce citeam capitolele de pediatrie si mi-am amintit de ziua cand am intrat prima oara in sectia de neonatologie, acolo unde ii duc pe matzii astia fragezi, cu ceva probleme: prematuri, incidente la nastere etc. UOF, nu va puteti imagina ce senzatie m-a cuprins (si ne-a cuprins pe toti, cred, indiferent de sex) cand ii vedem in cusculitele lor de sticla cu niste labute subtiri ca grisinele si cu degetele de la mini ca scobitorile. Respirau de zor umflandu-si rapid cutia toracica pe care numarai lejer coastele si burtica bombata, tineau ochii inchisi si aveau pleoapele un pic umflate si vinetii. Tineau piciorusele flectate, in pozitia fatului si capul intr-o parte. Ma mir unde puteau sa le mai bage cate un ac pentru perfuzie (de obicei in zona capului). Daca bagai un deget pana la ei in cutiuta pisoii astia vineti si fragili te apucau cu degetele lor alea firfirii si aproape transparente. Simteam pe deget aceeasi senzatie placuta de gadilat pe care o aveam cand prindeam un bondar si amaratul se agata de degetul meu.

Ma tot gandesc cum pot unii parinti sa neglijeze asa minuni (in Romania inca sunt parinti care isi abandoneaza copiii in maternitate, invocand de cele mai multe ori lipsurile materiale reale dar care nu justifica asa un gest). Instinctul ar trebui sa fie mai puternic decat orice, nu? Si cand ii vezi asa de neajutorati si de mici si de fragili pai iti bagi picioarele in orice altceva si altcineva si stai acolo, langa ei.

Stiti ce piele calda are un bebe din asta? Si cum miroase a lapte si a pui mic?

8:31 PM | 7 comentarii

Compulsiuni zilnice

Pe strada Hatman Arbore (strada din spatele blocului in care locuiesc) se construieste nu-stiu-ce. Portarul pazitor al santierului opreste jumatate de strada pentru masinile lu' dom' director, sefului mare, sefului mic si sefului mijlociu. De cate ori nu gasesc loc de parcare imi vine sa ma duc sa ii trag un sut in fund portarului pazitor care opreste in mod abuziv jumatate de strada. Si stiu sigur ca nu are autorizatie fiindca l-am intrebat. Mi-a raspuns urland ca lui nu ii trebuie autorizatie sa ii opreasca loc lu' sefu'.

Am primit o amenda din cauza de parcat aiurea (fara legatura cu primul paragraf). Eu nu imi amintesc dar cica au proba video. Sper ca imi statea ca lumea parul. Am fost la Posta sa o platesc si tanti de la Posta ma trimite intr-un loc anume ca sa depun EU dovada de plata. Am intrebat-o daca nu exista un sistem centralizat care sa atentioneze organul de politie ca amenda a fost achitata astfel incat omul contravenient sa nu mai faca 1000 de drumuri (si in acest fel sa aiba compulsia de a-si baga picioarele in dovada lor). Nu exista si eu am sa dau curs compulsiei.

Fuck off !

2:03 PM | 10 comentarii

Ziua buna...

Nu ma asteptam sa fie asa de frig, totusi. Incepe saptamana, incepe si programul meu, incep drumurile. E bine, imi tin mintea ocupata. Daca as putea insa sa sar din pat direct in program ar fi ideal, asa, am vreo 10 minute pe care trebuie sa ma gandesc cui sa le impart.

8:25 AM | 0 comentarii

duminică, august 06, 2006

Lulu

De cand a ramas doar cu mine pisica mea a devenit asa de tandra si de afectuasa de zici ca are vreun virus ceva. Se da peste cap si face tumbe asa cum eu nu primeam decat la ocazii extrem de speciale si atunci era vorba despre carne cruda si frageda. Toarce cand o iau in brate si imi lipesc urechea de burtica ei ca sa aud motorasul. Isi baga capul sub palma mea ca sa o mangai si la gestul asta chiar nu rezist si imi vine sa o mananc de draga ce imi e. Miauna pe diverse tonuri cand vorbesc cu ea si o amenint ca ii mananc urechile daca mai atenteaza la florile ramase si ele orfane timp de o saptamana. Sta ghemuita la mine in brate fara sa se resuceasca ca o sfarleaza, cum facea altadata. Mananca croantze despre care acum o saptamana nici nu voia sa auda si face pe pisica domestica cand vin oameni in casa. Bine, toate astea vor lua sfarsit odata cu reintrarea in programul de rutina al maica-mii dar macar ma bucur si eu cat pot si profit ca sa o alint in voie si sa o mangai si sa imi bag nasul in blanita ei de pe cap, acolo unde miroase mereu a pudra si a Chanel (asa aflu si cine le tot rastoarna). Cine nu are pisici, sa-si cumpere :-P.

8:17 PM | 5 comentarii

K 550

Intr-un fel, am trait mereu oarecum paralel cu realitatea care ma inconjoara. In mintea mea se derulau fantezii si incepusem chiar sa ma simt aiurea cand eram acuzata ca visez. Acum imi dau seama ca nu eu sunt cea care are o problema ci cel care nu viseaza si care nu doreste si care nu simte mai departe de realitatea concreta imediata. Daca eu nu as fi trait cu povesti in cap poate ca nu as fi simtit ce simt acum. Cu siguranta ca Simfonia in 40 G minor de Mozart nu mi-ar fi dus mintea intr-o lume pe care sa o pot intelege si care m-ar primi asa cum sunt. In povestea mea de azi se vede o casa frumoasa, cu poarta de fier la intrare si un mic parc englezesc in fata. Gradina e matura, tufisuri de crizanteme netunse si crescute cam salbatic, cativa trandafiri ramasi dupa prima bruma, frunze multe stau ca nametii si fosgaie placut sub pantofi. Tocurile intra in pietrisul fin al aleii si o scara de piatra, cu treptii lustruiti, urca spre usa cu vitraliu si marchiza. Se simte miros de fum, de frunze uscate, de pamant si e frig. Un pic de umezeala, cerul e gri inchis, muzica se aude in crescendo, si ramane suspendata, cateva secunde, pentru ca mai apoi sa isi inceapa urcusul de la acelasi punct jos de unde a pornit. Se aud pasii pe scara, se aude cum apas clanta si intru in vestibul, unde miroase a piele si a scortisoara. Imi las pardesiul in cuier, fosneste frumos salul, patrund intr-o camera cu canapele din piele marron, invechita, crapata pe la manere, se aude o pendula mare care scoate un tacanit suav, muzica incepe iar sa creasca, daca ma asez pe un fotoliu il simt rece si crapaturile din piele sunt aspre. In casa e aproape intuneric fiindca de pe geam nu patrunde decat o lumina stearsa, gri-albastruie, filtrata de niste perdele prafuite. In fata unei ferestre e un secretaire pe care se afla un vraf de plicuri si scrisori, o cana delicata cu farfurioara in care a fost ceaiul cu scortisoara. Pe masuta de telefon e o vaza din arama cu 9 crizanteme cam trecute, frunzele lor deja sunt maronii si chircite. Trec un deget peste ramele tablourilor si imi ramane praf pe el, prin vitrina cu geam de cristal se vad carti imbracate in piele rosie si verde, roase. As putea sa jur ca miros a pergament. Muzica se stinge incet incet si eu astept sa bata ora fixa dar nu as putea spune de ce. A inceput sa ploua cu stropi mici, marunti, ploaie care te uda ca un dus dar in liniste, discret.

1:19 PM | 1 comentarii

Hotarare

Mda, sa zicem ca m-am trezit cu dorinta de a nu mai alerga dupa cai verzi pe pereti. Dupa cum se stie, caii verzi pe pereti nu exista si oricum sunt prea rapizi ca sa ii poti prinde.

10:46 AM | 4 comentarii

sîmbătă, august 05, 2006

Ploua

Ploua cu bulbuci. Ce frumos e sa te uiti pe geam, un geam maaare cu un pervaz larg, si sa vezi cum picurii mari pleostesc frunzele copacilor si ciorchinii de glicina si sa iesi cu picioarele goale in iarba, dupa ce sta ploaia. Sa bei un ceai bun si acrisor si sa mananci un biscuite cu fistic. Sa te uiti in sus ca sa vezi cerul si sa prinzi lumina pe pelicula, ca sa o pui in rama si sa o treci la capitoulu "asta a fost ziua in care a plouat foarte tare si apoi a fost o lumina nemaipomenita si am avut noroc ca aveam film in camera".

2:55 PM | 4 comentarii

Il Diavolo

Cum e sa te nasti in 1666 la 12 noaptea si sa fii inzestrat cu un har pe care nimeni nu l-a mai avut pana atunci si de atunci ? Nu te miri daca oamenii vorbesc despre tine ca despre unul care a facut pact cu Diavolul. Ce oameni prosti ! Muzica nu poate fi decat divina !

Cand am inceput sa ascult Paganini aveam, cred, vreo 15 ani. Atunci chiar ma fixasem pe Concertul pentru vioara no 1 si ani de zile l-am ascultat pana stiam fiecare acord. De vreo cateva luni nu am mai pus CD-ul cu Paganini si saptamana asta am intrat la Carturesti chitita sa imi cumpar Mendelssohn-Bartoldy cand mi-a picat in mana un CD cu Capriciile lui Paganini si mi s-a facut un dor sa aud vioara aia incat m-am repezit acasa sa il ascult. Am inceput cu Capricio op 1/24 dar nu mi-a ajuns fiindca aici, la C, am doar boxele de la calculator si este atat de fina si delicata aceasta particica incat trebuie ascultata cu mare atentie si la un aparat performant, ca sa ii simti bine pulsul. Acum se aude Adagio (Concerto no 1) si mi se inmoaie degetele. Intotdeauna mi-am facut o poveste pe muzicile astea, cu siguranta de multe ori diferita de cea a autorului. Acum nu imi amintesc ce poveste mi se derula mai demult pe Adagio dar acum ma apasa o stare de neputinta in fata acordurilor care se aud. Ca si cum as fi intr-un cufar mare cu manere de fier si as ascultat de acolo totul. Si ele vin peste mine fara ca eu sa le pot primi cum se cuvine, ma rastoarna fiindca nu am atat de multa putere sa le filtrez cum o faceam alta data. Le simt dar nu le pot face fata, ma umplu ca mai demult dar in capul meu povestea nu apare. Apare, in schimb, o vioara pe care aluneca un arcus impins de o mana nevazuta. Incerc sa imi dau seama daca ma deranjeaza ca nu apare povestea si cred ca da, ma deranjeaza. Ce rost are muzica fara poveste? E ca si cum as auzi un film din camera alaturata. Dar pe de alta parte muzica e la fel de frumoasa si de inaltatoare, vioara la fel de pasionala si de vie. Poate ca dorinta mea de a-mi explica si de a analiza lucrurile din jur creaza povestea ca o scuza patetica pentru o creatie divina cand, defapt, muzica traieste si fara poveste. Desi, daca stau sa ma gandesc mai bine, nimic nu este creat asa, fara motiv, din senin. Ea a aparut fiindca in capul lui Nicolo Paganini a fost o poveste si ea m-a impresionat si pentru ca in capul meu a creat o poveste. Si acum, ca am ramas fara poveste, ce ma fac?

Afara bate un vant din ala racoros, care anunta toamna. Daca as avea Anotimpurile lui Vivaldi le-as asculta dar le am doar pe o caseta. Astea sunt experimentate in "tinerete" si gustate si savurate pana la epuizare. Cred ca sunt vreo 6-7 ani de cand nu am mai ascultat Anotimpurile si mi s-a facut dor si de ele.

Stati un pic, a inceput Sonatina si am impresia ca apare o poveste. Una de toamna, despre singuratate, cand se fac vartejuri de frunze si sta sa ploua si tu taci fiindca nu e normal sa vorbesti singur.

11:48 AM | 5 comentarii

vineri, august 04, 2006

Atitudine de 2 lei

Ce mi se pare dezgustator este ca sunt femei care adopta atitudini tipic misogine. "Ai vazut-o pe aia ce a dracu' e? E n.f.!" sau "Ce ai, draga, esti la ciclu?". Cat de simplist! Cu cat aceste conceptii vor fi mai populare si printre femei cu atat ele vor deveni "adevaruri" de netagaduit. Si nu cred ca ar conveni nimanui sa nu fie luata in serios din motive de "ciclu" sau "nf" sau "menopauza" si alte stupiditati misogine.

Nu neg ca exista subtile modificari de comoprtament in anumite situatii fiziologice insa ele nu sunt atat de evidente incat sa interfere cu functionalitatea normala in mod vizibil si mai ales nu sunt compulsive. Da, ok, ai dureri. S-a inventat antiinflamatorul, stii ? Tot ai ? Exista persoane numite "medici" care stiu ce sa iti faca. Menopauza? Da, e neplacut, un barbat nu isi poate da seama cum e sa traiesti 50 de ani cu un corp si apoi brusc sa constati ca ai altul DAR exista modalitati de usurare, de calmare a simptomelor negative si mai ales exista ceea ce se numeste educatie si bun-simt care te impiedica sa te porti ca o vaca nebuna aruncand vina pe menopauza. Crizele de isterie NU sunt produse de menopauza ci de rasfat si alte proaste deprinderi de caracter.

Nu mai perpetuati conceptii jignitoare, doamnelor, ca nu va convine sa fiti luate la misto fiindca sunteti la ciclu sau ati intrat in menopauza. Ineptiile de genul asta nu sunt apanajul nostru.

Enfin, cred ca o sa ajung o babuta mica si acra care priveste cu un ochi critic tot ce e in jur.

11:24 AM | 15 comentarii

joi, august 03, 2006

Monaco, 28 a l'ombre

Asa ma oboseste cateodata sa alerg prin Bucuresti dupa treburi...lumea te da la o parte cu coatele, se baga in fata ta la coada si daca le faci observatie ori fac gura mare si te retragi din discretie ori neaga pana in panzele albe si atunci ii lasi in pace de sila, e cald, nu ai unde sa te racoresti fiindca daca intri intr-un magazin sar vanzatoarele pe tine, multi nu au auzit de deodorant. Si asa ma oboseste, zilele astea, sa ascult, sa dau din cap amabil in semn de "am inteles", sa ma prefac ca sunt atenta, sa ma prefac eficienta si empatica . Dar le fac fiindca nu as putea sa fiu altfel, m-as simti apoi prea vinovata. As vrea sa fie altfel totul, mai ales ce nu depinde de mine.

7:02 PM | 3 comentarii

Nu e bine

Ok, vad ca fac numai prostii. In dorinta de a stimula eliberarea hormonilor fericirii am trecut peste un tabu si m-am dus 12 minute la solar. Evident ca m-am gandit tot timpul la cum o sa arate pielea mea peste 20 de ani din cauza acestor 12 minute nefaste si ma vedeam cu piele de crocodil si imi parea rau ca sunt acolo etc. Nu mai fac niciodata, jur pe rosu.

Dar chestiunea e alta: 12 minute sunt prea multe si acum sunt rosie rosie, mai ales prin unele zone mai sensibile. Si, cel mai neplacut, am facut febra.

Sunt fierbinte, dar nu ma suna ca nu ma pot ridica din pat.

12:10 AM | 8 comentarii

miercuri, august 02, 2006

In concluzie...

"In concluzie, obiectivele lucrarii au fost indeplinite prin demonstrarea existentei depresiei mascate la pacientii cu multiple acuze somatoforme, pacienti ce ar fi putut fi incadrati diagnostic cu tulburare de somatizare."
...am terminat lucrarea. Dupa aproape 7 luni de strans material si de vazut pacienti, dupa 2 luni de elaborare, dupa facut si refacut grafice si statistici, dupa "nu mai vreau sa ma duc acolo, ma deprima" si "abia astept sa ma mai duc pe acolo, m-a ajutat enorm". Acum se leaga intre ele, am senzatia placuta ca nu am muncit degeaba si mai ales am satisfactia ca e ceva ce am facut singura si in care am bagat nu numai timp dar si emotii. Acum am o mica idee despre cum se face practic un studiu, despre hartogaria de care e nevoie, despre cum trebuie sa pleci la drum ca sa muncesti cat mai putin cand aduni roadele (era bine sa fi stiut asta de la inceput, totusi), despre de ce se deprima romancele si despre cum e sa faci psihiatrie in Romania. Si mai stiu si toate gropile de pe traseul Obor-Spitalul 9.
Si stiu si cat face metroul pana acolo, stiu care banda merge mai repede, stiu care asistenta iti face rost de ceva ce "NAF" (prescurtarea omologata si autohtona pentru n-are farmacia, deh, saracia e mare), stiu cum miroase in cabinetul dr. H unde imi lasam lucrurile (a violete de Parma si a pamant de flori), stiu ca la doctorita mea erau mereu flori in vaza si stiu ca xeroxul din curte nu merge de cel putin un an dar afisul ala e lasat sa deruteze lumea. Il stiu pe nenea care a fost in lagarul de la Auschwitz unde l-a cunoscut pe Petru Groza (care era republican). Si pe Elvis si pe calul Pegas. Si mai stiu ca daca esti bolnav de inima lumea nu te ocoleste dar daca esti psihotic te eticheteaza ca "nebun iremediabil" si toata viata traiesti undeva la periferia comunitatii noastre de crestini si buni cetateni.

8:31 PM | 13 comentarii

And now what ?

O rochie din matase cu niste flori albastre si verzi, ura, bijuuri asortate, sandalele rosii vandute alteia si deci pierdute, lenjerie olive, niste ciocolata, muzici, ceva articole, HADS, cam zece concluzii, alcatuit referat si rezumat, sunat pentru aprobare, luat cosulet pisica, luat nisip si papel pentru pisica, luat pisica la mine din motiv de concediu matern, pisica scroafa nu sta scarpinat, ocupat mintea cu orice pret, rezultat nesatisfacator.

3:34 PM | 3 comentarii

marţi, august 01, 2006

Erase all

Stiti masinaria aia minunata din "Eternal sunshine of the spotless mind" ? De unde sa fac si eu rost de ceva asemanator ?

10:38 PM | 7 comentarii

Cuvinte magice

Urate sunt cancerele de sange. Daca nu te omoara tratamentul agresiv mai ai o sansa sa te vindeci. Daca nu faci tratamentul nu ai nicio sansa.

Ii vedeam la Coltea slabiti si galbeni, plini de vanatai din cauza trombocitopeniei si vesnic bolnavi din cauza imunosupresiei. Orice obiect contaminat purta spectrul unei infectii fatale, orice tratament nou pe care il incercau venea cu riscul nereusitei si al complicatiilor mortale. Si ei, totusi, riscau. Isi asumau riscul fiindca daca nu ar fi avut ficatzi pentru asta nu ar fi avut nici posibilitatea remisiunii complete.

Remisiune completa: doua cuvinte magice. Pentru noi care sunt acele cuvinte magice ? Si cati avem curajul sa ni le asumam ?

11:42 AM | 2 comentarii

Despre mine