marţi, august 08, 2006
Excesul de curiozitate...
...dauneaza grav prieteniei.
Ma gandesc de ceva vreme la felul in care abordez prietenia. Faptul ca prietenia e o valoare de patrimoniu in viata unui om este de necontestat si remarc, in ultima vreme, o tendinta ingrijoratoare pe plan mondial. Exista, in era comunicarii, o pornire furibunda de suprasocializare. Oamenii sunt din ce in ce mai ahtiati in a cunoaste alti oameni, in a-si face noi cunostiinte, in a experimenta noi relatii si imping limitele curiozitatii pana la un maxim care devine, cel putin pentru mine, inacceptabil. E ok sa vrei sa cunosti alti oameni. Este firesc, denota faptul ca esti o persoana normala din punct de vedere social si ca esti deschis celorlalti. Dar asta poate fi punctul de plecare pentru una dintre marile erori ale omului modern : cantitatea versus calitate. Cat mai multe cunostiinte dar cat mai superficiale. Cand petreci asa de mult timp cautand experiente noi, oameni noi nu mai ai la fel de mult efort si la fel de multa motivatie pe care sa le folosesti in a aprofunda o relatie mai veche. Ce e de preferat ? Cateva relatii speciale, de loialitate, incredere, discretie si iubire adevarata sau 100 de relatii "de terasa", relatii pe care nu poti conta in cazuri grave din simplul motiv ca acei oameni nu te cunosc suficient de bine incat sa isi doreasca sa iti fie alaturi no matter what. O prietenie adevarata, la fel ca o relatie de iubire matura, se creaza in timp. E nevoie de investiti majore: timp, sentimente, decizii de continuitate. Insa darul pe care il primesti in timp merita tot acest efort fiindca primesti loialitate, iubire si liniste. Daca alergam dupa prietenii cat mai diverse si mai numeroase nu o sa avem timp sa investim in cateva persoane de calitate si atunci pierdem acele daruri valoroase. Castigam experienta dar la ce iti foloseste experienta pe care sa nu o pui in practica niciodata? La nimic, se cheama ca esti sterp. Superficialitatea in relatii este, din pacate, o plaga. E epidemica in lume si doare. Doare fiindca mai sunt oameni care asteapta acea prietenie care sa ii implineasca si care sa ii satisfaca.
Cum e prietenul adevarat pentru mine? In primul rand e o persoana loiala, adica un om care sa imi ia apararea cand sunt atacata fiindca si eu fac asa. Un om care sa nu se lepede de mine. Un om care sa ma iubeasca asa cum sunt si care sa ma poata face sa ma schimb in bine numai de dragul lui/ei si nu prin amenintari ci prin rabdare si tandrete. Un om discret, care sa nu intre cu bocancii in sufletul meu si care sa inteleaga ca sinceritatea intre doua persoane are o limita in sensul ca nimeni nu e obligat sa isi divulge cele mai intime secrete nimanui la fel cum nimeni nu poate pretinde asta. Un om pe sprijinul caruia sa pot conta indiferent de ora dar pe care, daca nu ma poate ajuta, sa il inteleg si sa nu ma supar si nici sa nu il refuz vreodata daca ar avea nevoie. Cu alte cuvinte, prietenul adevarat trebuie sa ma iubeasca sincer fiindca daca iubesti pe cineva nu ii faci rau niciodata in mod intentionat si faci tot posibilul ca lucrurile care l-ar rani sa il doara cat mai putin. Si sa fii acolo sa il ingrijesti. Mai presus de orice, unui prieten nu am sa ii cer niciodata mai mult decat imi poate oferi si nici nu am sa masor cat ii dau. In viata, lucrurile nu asa se calculeaza, ca in afaceri. Iubirea si adevarul au valoare de absolut: iubesti sau nu iubesti la fel cum minti sau nu minti.
3:16 PM
13 Comentarii:
Oare o fi adevarat ca asa cum nu toata lumea isi gaseste pe cineva, pe acel sau acea cinenva, tot asa sa fie si oameni care nu-si pot gasi prieteni adevarati? Teoretizez, i-adevarat, dar amandoua aceste perspective legate una de iubire si cealalta de prietenie, care tot o iubire este, ma inspaimanta atat de tare incat, porning de la experienta mea, fericita, sunt tentat sa le ignor existenta si validitatea. Adica sa fac ceva irational. Hm.
Cred intr-o cafea buna, cred intr-o dimineata cu soare si cu roua limpede si revigoranta, cred intr-un rasarit de soare si mai cred ca in prietenul care nu te sufoca, care te accepta, care te intelege, care te critica, care te iubeste sincer si care te face sa fii mai bun. Da, cred ca o singura persoana de acest gen este de ajuns cat sa iti umple toata viata si sa te faca sa ai motiv sa lupti.
in lumea asta larga sunt foarte putini oameni cu care esti compatibil. ai sanse mai multe sa ii intalnesti daca faci un mic efort sa cunosti mai multa lume.
nu cred ca trebuie pus "sau" intre relatiile serioase si relatiile de iesit la terasa. cumva, trebuie sa reusesti sa aprofundezi relatiile care merita si sa incerci sa iti faci si cateva noi.
nici eu nu sunt de acord cu prietenul care nu incearca sa te schimbe. daca el chiar crede ca ce fac eu e rau, atunci ma astept de la el sa ma ia de-o parte si sa-mi explice de ce crede ca e rau. adica ma astept sa ii pese de mine si sa incerce sa-mi imbunatateasca situatia. bineinteles ca nu vreau sa ma forteze la ceva anume dar nici sa stea retras complet.
eu sunt destul de dificil ca prieten :) adica in situatia in care eu am o parere si o persoana de care chiar imi pasa are o alta parere, incerc sa-i explic cat de bine pot (pana la stadiul de "bataie la cap") de ce eu cred ca e mai bine ca mine.
intrebare: profesia ta afecteaza relatiile de prietenie?
eu deja despic firul in patru... daca as mai avea si niste cursuri la activ, cred ca l-as despica in mult mai multe bucatele.
ma gandesc ca exista unele lucruri intime pentru persoana cu care dialoghezi, lucruri pe care nu ar vrea sa le faca cunoscute, dar pe care tu le poti recunoaste destul de usor...
c'mon... cultura prietenilor de ciucalata. exagerati. luati prietenii asa cum sunt. mai degraba decat 'sa ma ia prietenii asa cum sunt eu'. pfs! sunt 10 tone, sa fie! 23 de grame. la fel.
Lulu, tu ai astfel de prieten(i)? Daca ai, felicitari. Daca nu, cum se face ca nu? Ca teoria pare ca o stii extraordinar de bine... Desi, pentru mine ramane doar o teorie utopica.
Da, am astfel de prieteni. Foarte putini dar am. Si daca cer asta inseamna ca asta pot si eu sa ofer.
"foarte putini"? Adica mai mult de unul? Ce sa zic, esti o curiozitate a naturii...
Dar acum nu mai inteleg rostul acestui post, daca ai prietenii asa buni, asa cum ti-i doresti, ce rost mai are "strigatul" tau?
Dar nu e un strigat, e doar un post despre cum vad eu prietenia.Si nu inteleg de ce ar fi asa o raritate din moment ce nu am dorit oameni cu calitati suprafiresti sau cu un IQ imens sau mai stiu eu ce. Sunt oameni normali cu bun simt si cu loialitatea in gene. E chiar asa de greu de gasit un om din asta? Eu nu cred, cred mai degraba ca avem idei preconcepute despre cum sunt oamenii (rai, inselatori, etc) si refuzam sa ne cunoastem mai bine prietenii. Atunci cautam furibunzi sute de relatii superficiale care sa umple golul. E trist, din pacate.
Orson, in medicina prietenia dintre colegi trebuie sa mearga mai departe in sensul ca un prieten medic pe care te sa te poti baza este in primul rand un om cu care sa te consulti, in profesionalismul caruia sa ai incredere si de care sa nu iti faci griji ca orgoliul (bincunoscut in tagma asta) il va face sa spuna, mai tarziu, ca i-ai cerut sfatul si opinia din nestiinta. Din pacate, in Romania putini considera medicina o munca de echipa. E perfect normal, la inceput de drum mai ales, sa te consulti cu un coleg asupra unui diagnostic fiindca doua capete fac mai mult decat unul si fiindca e vorba despre sanatatea omului care a venit la spital.Eu pot sa numar pe degetele de la o mana persoanele cu care m-as consulta si despre care as fi sigura ca nu m-ar privi de sus daca as face-o. Enfin, discutia e ampla, poate am sa o dezvolt candva.
sunt sperante.
cred ca lumea se va intoarce la natura, intr-un orizont de timp masurabil, chiar noua.
initial credeam ca era tehnologizarii excesive ne va izola complet, ne va dezumaniza si in final distruge definitiv. dar constat si eu o tendinta de revenire la relatiile pamantesti, la nevoia de cunoastere a celui de langa tine, tipica animalelor care traiesc in grupuri.[n`o sa compar niciodata aceasta tendinta cu cautatul pe google sau pe agentiile matrimoniale].
se prea poate ca e superficiala, chiar suparatoare aceasta maniera pentru ca ne-am iesit din naturalete dar cred ca fiecare dintre noi simtim nevoia aproapelui real, a respiratiei firesti a celui de langa tine, impartasind emotii sau cuvinte.
salut, sunt la primul comentariu pe blog-ul tau.
in afara celor spuse de tine, as adauga ca e o chestie de decenta intr-o relatie de prietenie sa nu iti dezvalui cele mai intime secrete.
"Thou wouldst wear no raiment before thy friend? It is in honour of thy
friend that thou showest thyself to him as thou art? But he wisheth thee
to the devil on that account!
He who maketh no secret of himself shocketh: so much reason have ye to
fear nakedness! Aye, if ye were Gods, ye could then be ashamed of
clothing!"
mi-am permis sa il citez pe nietzsche, tradus de thomas common. fragmentul este din "asa grait-a zarathustra". nu am gasit traducerea in limba romana pe project guttenberg :-)
Şi cu "On the Road" cum rămîne?
bine ai venit, rulz
probably me, nu cred ca am inteles ce vrei sa spui (stiu e rusinos)...
Trimiteţi un comentariu
<< Acasa