Tare imi placea sa ma duc la tataie la magazin. El era "gestionerul" magazinului mixt, cu ferestre cu gratii vopsite in gri. Strat peste strat, vopseaua formase grunji care la caldura se inmuiau iar eu imi bagam unghiile in bulbucii pufosi. Tot el se ocupa si de "Bufet" si de depozitul de lemne. Intai intrai intr-o curte cu pietris si foarte mult praf. Inca de la poarta te izbea mirosul de rumegus, de gaz si de ulei ranced. Pe margini crestea salbatic troscotul si o multime de gusteri stateau cu gura cascata la soare. Ca sa intri in magazin urcai niste trepte de ciment lustruite de atatia pasi. Odata patruns inauntru, un intreg univers de mirosuri se deschidea generos. Podelele erau mereu date cu motorina ceea ce inseamna ca mirosea destul de puternic. Se formase un strat slinos pe jos incat daca ceva se varsa se transforma intr-un ochi de gheata teribil de alunecos. Indiferent daca afara era zi sau seara, in magazin ardea acelasi bec chior de 100 W raspandind o lumina nesigura si tremuratoare. Tejgheaua se intindea de-a lungul unui intreg perete si dupa ea se gaseau dulapurile imense cu faina, malai, zahar, biscuiti...In depozitul in care intrai printr-o usa direct din magazin se gaseau butoaie imense pline cu ulei. Uleiul galben si cu miros puternic se punea in sticle de un litru cu niste palnii unsuroase, maronii. Tot in depozit erau cantarele alea mari, greoaie, cu care se cantareau sacii de faina si pe care ma suiam de o suta de ori pe zi.

Tare imi placea sa imi bag mana in dulapul cu biscuiti. Sa fi costat cinci lei kilogramul ? Tataie imi umplea buzunarele si poala rochiei (ca eu nu am purtat pantaloni cand eram mica, mi se parea nedemn pentru o fata) cu acei minunati biscuitei de grau, cu miros ce aducea foarte bine cu cel de soarece (de altfel, soarecii erau la ei acasa in magazinul mixt).

Cand la magazin se aducea peste se facea o coada grozava ce se intindea pana aproape de biserica. Tataie o lua atunci pe nevasta-sa sa il ajute la servit si eu imi faceam de joc prin imprejurimi ore in sir fiindca operatiunea peste dura pana noaptea tarziu. N-am inteles niciodata de ce oamenii se bateau pe peste si biscuitii ramaneau cu saptamanile nevanduti.

Cand erau si ei copii, la fel ca mine, tata si unchiul meu bagau mana in dulapul cu biscuiti. Numai ca ei mai bagau mana si in tejghea ori pentru mine banii erau complet neinteresanti si prea murdari ca sa ma ating de ei. Insa ei faceau cu un leu niste afaceri grozave. Orice trebsoara aveau de facut, plateau pe cineva sa o faca. Si acel cineva era mereu cate un tiganus.

Vesnic infometati, ei erau talpile si palmele rumanilor cu ceva banuti. Mamaie isi facea toata treaba cu o tiganca, Bitza. Ea scutura si spala covoarele, ea taia gainile, ea ameninta ca imi fura orezul cu lapte daca nu il mananc. Bitza purta fuste plisate si inflorate. Bitza avea margele de alama la gat si coditele impletite cu panglici rosii. Cand se foia pe langa mine admiram cum ii joaca fustele si daca inchideam ochii imi ramaneau pe retina numai buchetele cu levantica, mere, cirese si flori albastre in cosulete de nuia. Bitza mirosea atat de puternic a orez cu lapte si a sange cald. La un moment dat nu a mai venit pe la noi, se maritase cu un caldarar si a plecat din sat. Si toata treaba Bitzei a fost preluata de Otilica. Otilica avea 7 copii cu vreo 4 barbati diferiti si mirosea tot timpul a tuica, motiv pentru care nu am placut-o niciodata. Nu se compara cu Bitza din niciun punct de vedere si daca Bitzei i-as fi dat bucuroasa din orezul meu, Otilicai nu i-as fi dat nimic. I-a facut treaba mamaii pana cand a descoperit ca pe langa tuica de fiecare zi si plata cuvenita mai pleca si cu cate un pui si atunci mamaie a alungat-o. Mai venea pe la noi Maria. Maria statea intr-o casa darapanata, cu doua odai. Pe strada ei nu se putea intra cand ploua, asa noroaie mari erau. In curte zaceau aruncate fiare ruginite si in fata casei, langa trepte, trona pe pirostrii un ceaun negru in care se prepara mancarea lor de fiecare zi : mamaliga. Maria era fata de fierar. Tat-su fusese un om harnic si cinstit. De cate ori il invitau tiganii lui la tabinet (jocul lor preferat) ii lua peste picior intrebandu-i de cand nu au mai simtit gustul de cas. Fiindca daca pentru un ruman infometat mancarea la care spera includea neaparat carne, pentru tiganii infometati de atunci carnea era ceva la care nici nu indrazneau sa viseze. Casul si laptele erau somonul fumee. Tuica era apa. Maria fusese indragostita de un baiat cand avea vreo 14 ani. Asta a furat-o si a dus-o la el in sat dar au venit dupa ea fratii si parintii nemultumiti de situatia tanarului (ei, mari boieri). Maria nu s-a mai casatorit si nici copii nu a mai avut de atunci. Si cand am cunoscut-o eu nu mai avea nici macar dinti. Sedea toata ziua pe prispa si fierbea la mamaliga. Cand a imbatranit prea tare si nu a mai fost in stare sa faca saltele de lana (caci cu asta se ocupa ea) nici mamaliga nu mai avea sa fiarba si Maria a murit de foame, cu casa aproape daramata pe spinarea ei. Cine stie ce boli or fi macinat-o ? Nu cred sa fi fost vreodata la doctor desi bolnava de inima-albastra ea era inca din adolescenta, cand au luat-o de langa barbatul ei.

Tiganii din sat se imparteau in doua categorii importante din punct de vedere social: fierarii si lautarii si dintre acestia, lautarii aveau cea mai boema viata. Singurul lor castig venea odata cu vreun chef. Rumanii ii chemau la nunti si la cumetrii si ei cantau pana rupeau arcusurile. Faceau repetitii si isi formasera chiar o mica orchestra. Pentru niste oameni cu muzica in sange nici nu imi pot imagina alta menire:

Cantau pe la petreceri cu burtile goale si cu ochii mari la vederea bucatelor. Era unul foarte talentat, Ristache. Avea o voce tanguitoare si calda si cand "zicea" de salcamul de la poarta incremeneau si broastele (asa sustine tata). Ii placea sa cante, altceva nu stia sa faca.

Traiau cate opt-zece oameni intr-o odaie, dormeau unii peste altii, se spalau in acelasi lighean (asta cand nu era vara de se puteau balaci in garla), imparteau mamaliga luptandu-se cu lingurile in ceaun si se iubeau patimas si episodic pe cate o prispa, in bataia lunii si in latratul spart al cainilor. Care era lautar si avea o nunta cu castig se bucura intens cateva zile pana cheltuia tot. Care nu avea niciun talent muncea cu ziua pe la oameni pentru o sita de malai sau 4 oua. Femeile alaptau cat mai mult fiindca orice copil intarcat va cere de mancare. Barbatii mai incingeau, din cand in cand, cate o bataie. Se invineteau, sa taiau, se imbatau si plangeau pe muzica, pupandu-se in semn de iertare. Cand isi bateau femeile astea fugeau de acasa, se ascundeau prin porumb sau pe la neamuri dar tot ele se intorceau spasite. Ca in cantecul acela al barbatului inselat: "sa te bat si sa te iert".

Copiii lor erau vesnic murdari si prost hraniti dar cine statea sa analizeze conflictele lor psihologice ? Erau tovarasi de joaca de fiecare zi ai tatalui meu. De multe ori mi-a povestit cum, cand nu erau mamaie si tataie acasa, se umplea curtea de copii. Cel mai mult imi placea sa imi spuna episodul cu caruciorul unui amarat, unu' Vasile, care ramasese fara picioare in al doilea razboi si care primise de la Stat aceasta minunata masinarie cu roti de cauciuc, mari, scanteietoare si cu maneta de impins. Plecase omul la doctor, la oras si a avut proasta inspiratie sa lase carutul la tataie in curte (om de incredere). Tatalui si unchiului meu, cand s-au sculat dimineata, nu le-a venit sa creada ca obiectul la care ravneau de ani de zile se afla abandonat la ei in curte. Au dat alarma si in zece minute au venit vreo douazeci de copii sa vada minunea. Pana seara au calarit toti carutul ala pana l-au lasat intr-o roata. Nea' Vasile, cand si-a vazut mijlocul de locomotie distrus, s-a pus pe un plans de nu l-au putut opri si tataie, saracu', a incropit un mecanism care sa miste caruciorul. Pana a murit, nea' Vasile tot cu roata bandajata a mers, impingand cu greu la o manivela ce abia se urnea. Statul a considerat ca si-a facut datoria o data.

Dupa Revolutie, am asistat la o scena tragi-comica : tata il intreba pe un tovaras de joaca din copilarie (unu' Mirica, tat-su fusese lautar) daca a capatat si el ceva pamant. Si Mirica s-a uitat in zare si cu un gest amplu a aratat "pamantul" lui, de zici ca era Stefan cel Mare care impartea razesilor din domeniile lui. Avea, amaratul, o palma de pamant pe care si in zi de azi il ara cu calul.