miercuri, iunie 14, 2006
Riscul ca mod de a fi
Cred ca, la urma urmei, singura intrebare legitima pe care ar trebui sa si-o puna cineva aflat intr-o situatie conflictuala este : "ce sunt dispus sa risc ?" .
In medicina, totul se calculeaza sub raportul risc/beneficiu : in ce masura un tratament ii va produce mai mult bine decat rau ? Daca beneficiul e mai important, riscul poate fi asumat de catre bolnavul care intelege ca e necesar un tratament pentru boala lui. Si probabilitatea ca el sa se vindece e mereu mai mare decat riscul sa aiba complicatii in urma terapiei.
Am vazut un caz care m-a intristat teribil : eram in stagiul de pediatrie si un copil avea nevoie de o investigatie cu relativ putine riscuri si care de cele mai multe ori decurge fara incidente sau accidente. Dar, pentru ca asa e corect si asa scrie in protocol, parintilor li s-a explicat ca exista un infim risc de deces. Risc specificat mai mult in literatura insa el trebuie mentionat, conform legilor in vigoare privitoare la consimtamantul informat al bolnavului. Acum, niste parinti inteligenti si responsabili ar fi calculat situatia si ar fi gasit ca fiind cat se poate de rezonabil sa permita interventia. Ei bine, astia nu si nu. Au auzit de deces, au fugit mancand pamantul, refuzand copilului lor o interventie esentiala in stabilirea unui diagnostic corect, in trasarea unei conduite terapeutice si asadar in cresterea calitatii vietii si diminuarea considerabila a riscului de complicatii ale bolii de baza. Nici nu i-a interesat sa auda statistici, sa auda explicatii stiintifice, sa auda cam cat de important este sa afle prin aceasta investigatie prognosticul bolii. Imi venea sa ii iau la bataie si sa fac cu ei troaca de porci. Pozand in "parinti model", au refuzat un tratament corect pentru copilul lor. Doctorul care a patit treaba asta a plecat acasa frustrat si contrariat, desi cred ca in cariera ei s-a intalnit des cu asemenea cazuri de prostie.
Ce riscam ? E mai important ce riscam sau e mai important ce obtinem daca riscam ? Sau nimic nu e important ?
11:33 PM
8 Comentarii:
mm, poate că priveşti unilateral problema. poate că statisticile, oricât de clare pot părea ele, nu pot "linişti" un părinte, atunci când este vorba de viaţa copilului lor. în cazul descris de tine poate fi vorba de naşterea (sau chiar existenţa) unor vinovăţii ce nu puteau fi asumate. un alt "poate": poate că medicul care le-a adus părinţilor la cunoştinţă riscurile a pus o anume emfază fără să vrea pe acele riscuri, tocmai pentru că-i era teamă că ele vor speria. sau poate că ai dreptate şi acei părinţi au luat decizia din lipsă de educaţie sau luciditate. am vrut doar să spun că factorii pot fi mai mulţi, iar explicaţiile şi mai multe :-) situaţiile limită arată cel mai bine, până la urmă, structura fiecăruia dintre noi. cred...
riscurile se comunica cat mai corect si fara niciun fel de accentuare sau diminuare. tonul trebuie sa fie neutru. era vorba de o interventie devenita rutina si "spaima" parintilor se explica doar prin faptul ca nu au inteles despre ce e vorba si nici nu au stat la explicatii. eu numesc asta prostie crasa asociata cu ingamfare si rea-vointa DAR fiecare are dreptul la o decizie care trebuie respectata ca atare. la fel sta situatia si cu cei care din motive religioase refuza transfuziile de sange (si, hai, le refuzi pentru tine, dar asta se intampla si cu un copil, care are aceeasi religie ca a ta doar din vointa TA; in ce masura putem vorbi, la un copil, despre credinte si percepte religioase proprii ?). si in acest caz, parintii sunt cei care isi dau acordul sau nu pentru interventie. Eu nu am sa inteleg niciodata niciuna dintre cele doua variante : hiperprotejarea prosteasca si impunerea in detrimentul sanatatii copilului a unor percepte religioase parintesti.
bine ai venit, cred ca e prima oara, nu ? :-)
si da, ai dreptate, situatiile limita scot la iveala ceea ce suntem noi, fara inhibarea de convenienta.
da, e prima dată, dar de găsit te-am găsit mai demult. bun găsit spun abia acuma :-)
păi io sper c-o să înţelegi odată, admiţând diferenţa dintre înţelegere şi acceptare. nici io nu-s de acord cu multe, caut să le-nţeleg mai întâi. într-adevăr, acei părinţi din povestea ta adevărată par bătuţi în cap, io-ncercam doar să explic. la fel şi cu convingerile religioase: e posibil ca, pentru unii dintre noi, regula religioasă să vină deasupra sănătăţii corporale, şi-atunci nu ne rămâne (observi că mă alătur ţie) decât să încercăm să-i convingem că o transfuzie de sânge nu strică nimic, dimpotrivă. dar asta nu vom putea face eficace decât dacă înţelegem lucruri despre oamenii ăia, dacă reuşim să le vorbim "dinăuntru" cumva, pentru că altfel vom reprezenta cu uşurinţă "duşmanul" şi vom fi respinşi din start. hehe, cred că şi exemplul conflictului dintre islam şi occident este foarte nimerit aici. dar asta deja e altă mâncare sofisticată de peşte :-)
păi comentariu aşa, în general dacă merită să rişti... eu aş băgat un + la "da", nu de alta dar viaţa e scurtă. şi e păcat sa NU rişti. şi nu vorbesc necesar de situaţii în care riscurile sunt mici.
da, inteleg ce spui dar este aproape imposibil sa le vorbesti acestor oameni "dinauntru". gandeste-te ca ei au imbratisat o religie care le impunea acest lucru absurd si au acceptat tot in pofida explicatiilor de orice fel. E treaba lor in definitiv dar cand ne gandim ca ei decid prin filtrul credintei lor si pentru un copil, e mai greu sa accepti, asa cum bine ai spus. Cand vine vorba de sanatate, nimic nu poate fi impus unui om. Se pare ca si cand e vorba de patologia psihiatrica chestiunile care tin de etica si consimtamant informat s-au modificat in sensul ca se va tine cont daca un bolnav psihic vrea sau nu sa isi ia tratamentul, fiind dreptul lui sa stea asa "nebun" (nu imi place deloc cuvantul asta dar il folosesc pentru claritate). Aici lucrurile sunt un pic mai complexe si nu sunt foarte pregatita sa pun in discutie acum toate astea. Ma documentez :-).
Ago, si eu cred ca riscurile trebuie asumate inteligent : nici sa ne speriem ca ar ptea sa cada cobaia nici sa ne aruncam cu capul inainte pentru o cauza din start pierduta. Desi, dintre cele doua situatii, mai ca prefer pe nebunii curajosi decat pe timoratii "atenti".
Si cand spun ca prefer nebunii curajosi ma gandesc la cazurile in care viata unui pacient a fost salvata de un tratament la limita SF-ului, nemaiincercat si nerecunoscut, cu riscuri enorme dar ce s-a castigat a meritat efortul.
Mai voiam sa adaug ca actualmente se discuta foarte mult despre consimtamantul copilului si se pare ca, la urma urmei, acesta este cel mai in masura, daca a inteles despre ce e vorba, sa accepte sau sa refuze o interventie, indiferent de ce doresc aprintii lui. Chestiunile sunt foarte delicate si din obsesia mea pentru libertatea personala le intorc pe toate partile. La urma urmei, ce este cel mai important este ca fiecare sa ia decizii conforme cu spiritualitatea lui. Mai demult, cand ma am pus prima oara in discutie, la cursul de etica si deontologie medicala, situatia persoanelor DNR (do not resuscitate) am crezut ca niciodata nu as putea sa las un om sa moara. Mai apoi mi-am dat seama cat de egoista am fost gandindu-ma mai mult la confortul meu psihologic decat la dorinta lui de a NU fi resuscitat. Nu poti obliga pe cineva care vrea sa moara natural sa traiasca DAR cel cineva trebuie sa isi fi manifestat anterior acordul in scris. E complicat si delicat.
Cred ca este mult mai simplu si probabil in limbaj de business/finantze se numeste apetitul pentru risc al fiecaruia. In care gradul de educatie are o pondere mare.
Iar eu cred ca aversiunea fata de risc este cu atat mai mare cu cat persoana respectiva nu intelege natura acelui risc precum si implicatiile lui.
Ai perfecta dreptate si este, de altfel, explicabil sa fie asa. Ne este cel mai teama de ceea ce nu intelegem si niciun domeniu al vietii profesionale sau emotionale nu face rabat de la aceasta regula. Doar ca daca in prima categorie e mai usor de inteles, in a doua e un pic mai dificil fiindca este esentialmente mai dificil sa ne sondam constiinta si afectivitatea decat sa facem niste asocieri logice bazate pe experienta si pe capacitatea intelectuala. Iar ma lungesc :-)
Trimiteţi un comentariu
<< Acasa