joi, iunie 15, 2006
Riscul ca mod de a fi II
Avand in vedere ca aceasta chestiune a riscului asumat mi-a dat multe nopti de insomnie, as vrea sa stiu si opinia voastra in ceea ce priveste unele situatii.
Eu am crescut intr-un mediu catolic, cu scoala de duminica, cu traditii si paradigme religioase. Astea toate mi-au facut si bine si rau.
Bine, pentru ca mi-au dat in copilarie o scala de valori de care sa ma agat si apoi, mai tarziu, mi-au permis sa imi aleg drumul intr-un mod cat de cat obiectiv printre crestinism, agnosticism si ateism. Momentan ma aflu pe undeva pe la mijloc dar nu asta conteaza.
Rau, pentru ca foarte greu m-am scuturat de paradigmele invechite (in Romania e o situatie mai deosebita a catolicismului, acesta dezvoltandu-se intr-o lume a ortodoxismului si imprumutand de la el multe lucruri; din pacate, nu neaparat lucrurile foarte bune ci pe cele mai inguste si alaturi de ingustimile catolicismului per se va dat seama ce iese :-)).
Asadar, cand am auzit prima oara despre DNR (do not resuscitate) am crezut ca niciodata nu am sa respect ce scrie in foaia omului si ca eu stiu mai bine ce e corect si ce nu. Mai tarziu mi-am dat seama de prostia mea si de faptul ca atata vreme cat Dumnezeu ne-a lasat totalmente liberi ar fi un mare pacat ca eu, ca om, sa limitez libertatea cuiva. Daca omul ala a hotarat ca vrea sa moara natural eu nu am nici un drept sa intervin in decizia lui.
Eu am crescut intr-un mediu catolic, cu scoala de duminica, cu traditii si paradigme religioase. Astea toate mi-au facut si bine si rau.
Bine, pentru ca mi-au dat in copilarie o scala de valori de care sa ma agat si apoi, mai tarziu, mi-au permis sa imi aleg drumul intr-un mod cat de cat obiectiv printre crestinism, agnosticism si ateism. Momentan ma aflu pe undeva pe la mijloc dar nu asta conteaza.
Rau, pentru ca foarte greu m-am scuturat de paradigmele invechite (in Romania e o situatie mai deosebita a catolicismului, acesta dezvoltandu-se intr-o lume a ortodoxismului si imprumutand de la el multe lucruri; din pacate, nu neaparat lucrurile foarte bune ci pe cele mai inguste si alaturi de ingustimile catolicismului per se va dat seama ce iese :-)).
Asadar, cand am auzit prima oara despre DNR (do not resuscitate) am crezut ca niciodata nu am sa respect ce scrie in foaia omului si ca eu stiu mai bine ce e corect si ce nu. Mai tarziu mi-am dat seama de prostia mea si de faptul ca atata vreme cat Dumnezeu ne-a lasat totalmente liberi ar fi un mare pacat ca eu, ca om, sa limitez libertatea cuiva. Daca omul ala a hotarat ca vrea sa moara natural eu nu am nici un drept sa intervin in decizia lui.
Pare simplu insa exista chestiunea extrem de spinoasa a euthanasiei. In Olanda este acceptata ca legala euthanasia si este un fapt cunoscut ca multi batrani sau bolnavi incurabil merg acolo ca sa moara fara complicatii legale. Si aici incepe deviatia. S-au facut observatii asupra persoanelor care vor sa fie euthanasiate si se pare ca multi dintre batrani, mai ales, vor sa moara fiindca se simt o povara pentru ceilalti si simt ca impovareaza viata tinerilor. Dumnezeule, pai asta e moarte nu din deplina vointa ci din vinovatie. In ce masura familia si medicul pot fi de acord cu o decizie luata in felul asta ? Eu, ca nepot/copil nu as fi niciodata de acord cu asta si as incerca sa il fac pe tata/bunicul sa nu se simta ca o povara. Daca as primi decizia bunicului venita cu explicatia asta ar insemna ca da, accept faptul ce e o povara si sunt de acord cu el.
Pe de alta parte, un om se poate simti o povara si fara ca ceilalti sa ii induca starea asta si atunci situatia se complica si mai mult. Daca este apt, ar putea sa se sinucida. Si majoritatea sunt apti fizic pentru asta dar totusi apeleaza la altcineva. Nu este asta un strigat inconstient pentru ajutor? Eu asa il vad. De fapt, nu este sinuciderea un strigat de ajutor ? Nu vorbesc aici despre sinuciderea din onoare, ca la unele culturi, ci de cea din suferinta.
Desi probabil ca nu voi fi niciodata pusa in aceasta situatie, eu, ca medic, nu as accepta sa euthanasiez pe nimeni fiindca nu cred ca as putea trai cu amintirea ca eu am dat drumul la perfuzie. Si nu numai din cauza asta ci pentru ca nu as avea niciodata certitudinea ca decizia pacientului vine din libertatea de a nu trai dependent. Si chiar si asa, decizia lui este a lui si decizia MEA este a mea, fiecare vom da socoteala pentru deciziile luate in conformitate cu constiinta noastra. In moarte suntem singuri.
E foarte diferita de situatia DNR pentru ca un om care nu doreste resuscitarea se supune cursului firesc al bolii/vietii pe cand un om care doreste sa fie euthanasiat il refuza. Si cum pot eu imparti moartea din moment ce nu eu am impartit viata. Nu judec pe cei care o fac, spun doar ca euthanasierea implica chestiuni grave de credinta si de constiinta, prea complexe ca sa fie intelese bine si prea delicate ca sa nu fie supuse pervertirii. Cred in sacralitatea vietii si cred in aceeasi masura in libertatea individului. Cine poate "dansa" perfect intre acestea doua este un om intelept.
Pe de alta parte, un om se poate simti o povara si fara ca ceilalti sa ii induca starea asta si atunci situatia se complica si mai mult. Daca este apt, ar putea sa se sinucida. Si majoritatea sunt apti fizic pentru asta dar totusi apeleaza la altcineva. Nu este asta un strigat inconstient pentru ajutor? Eu asa il vad. De fapt, nu este sinuciderea un strigat de ajutor ? Nu vorbesc aici despre sinuciderea din onoare, ca la unele culturi, ci de cea din suferinta.
Desi probabil ca nu voi fi niciodata pusa in aceasta situatie, eu, ca medic, nu as accepta sa euthanasiez pe nimeni fiindca nu cred ca as putea trai cu amintirea ca eu am dat drumul la perfuzie. Si nu numai din cauza asta ci pentru ca nu as avea niciodata certitudinea ca decizia pacientului vine din libertatea de a nu trai dependent. Si chiar si asa, decizia lui este a lui si decizia MEA este a mea, fiecare vom da socoteala pentru deciziile luate in conformitate cu constiinta noastra. In moarte suntem singuri.
E foarte diferita de situatia DNR pentru ca un om care nu doreste resuscitarea se supune cursului firesc al bolii/vietii pe cand un om care doreste sa fie euthanasiat il refuza. Si cum pot eu imparti moartea din moment ce nu eu am impartit viata. Nu judec pe cei care o fac, spun doar ca euthanasierea implica chestiuni grave de credinta si de constiinta, prea complexe ca sa fie intelese bine si prea delicate ca sa nu fie supuse pervertirii. Cred in sacralitatea vietii si cred in aceeasi masura in libertatea individului. Cine poate "dansa" perfect intre acestea doua este un om intelept.
12:21 PM
8 Comentarii:
ce dileme de intelectual:)
Nu cred ca cineva poate "dansa" intre aceste doua probleme. Mi se pare imposibil pentru ca sunt unele lucruri pe care nu le intelegi pana ce nu le experimentezi, iar cand le experimentezi, nu stiu daca mai ai chef sa le explici si altora. Pentru tine e o situatie mai deosebita si mi-a placut cum ti-ai argumentat punctul de vedere, as mai vrea sa vad si asa ceva in locul dozei zilnice de miserupism din partea unor medici. Insa problema eutanasiei este departe de un raspuns universal, tocmai datorita multitudinii de valori si contexte cultuarale si spirituale in care traiesc atat pacientii, cat si doctorii. Suntem, la urma urmei, oameni, departe de imperativul kantian si de astfel de reguli morale impersonale.
O, categoric ca nu are un raspuns universal dar cred ca totusi coordonatele principale in orice fel de cultura si mediu social sunt Viata si Libertatea. Trebuie o infinita atentie pentru om si nevoile lui reale, exprimate in deplina libertate. Fiecare situatie este unica pentru ca fiecare om este absolut unic. Si e splendida toata diversitatea din jurul nostru care vine tocmai din unicitatea fiecaruia. Nu degeaba se spune ca nu exista boli ci exista bolnavi. Insa chestiunea trebuie analizata fiindca intr-un fel reactionezi cand esti informat si cand te-ai gandit mult aspura unui lucru si in alt fel atunci cand esti luat pe nepregatite.
La urma urmei, totul in viata se reduce la cat de mult vrem sa riscam. La ce renuntam pentru a castiga "CE" ? Fiindca banuiesc ca e evident ca nu le putem avea pe toate. Nu de alta, dar nu le-am putea duce.
hai sa fim seriosi! cei care "merg" sa se eutanasieze sunt cei care nu-si pot lua singuri viata: paralizati, faze terminale aflate sub morfina, chestii la limita supravietuirii! nu cred ca se duce un bosrog pe propriile picioare ca vezi doamne nu-l mai iubeste nimeni...daca e asa, se urca la etajul 20 (in Olanda sunt cladiri deastea)si isi da drumu la vale (nu necesita nici efort nici intelect). So, sa nu cream discutii de dragul discutiilor cand defapt adevarul e altul.
"There is only one basic human right, and that is the right to do as you damn well please. And with it comes the only basic human duty: the duty to take the consequences."
P.J. O'Rourke.
Patry, eu nu vorbesc aiurea, este un fapt ca multi batrani sau bolnavi incurabil apeleaza la altii pentru eutanasiere chiar daca ar putea, cum zici tu, sa se arunce de pe un bloc. "Euthanasie" inseamna, de altfel, moarte blnda si sub acest pretext al mortii blande cer altcuiva sa faca ceva ce ei nu au curaj pentru ca, in fapt, nu vor.
Spinoasa chestiune. Mai vorbim peste 30-40 de ani?
daca om mai trai, mai vorbim :-) si mi-ai trezit cheful de a pune in discutie o alta chestiune.
Trimiteţi un comentariu
<< Acasa