sîmbătă, aprilie 29, 2006
Deux Magots a la roumaine
Nu cred ca fie mai mult de 15 grade afara dar mi-am luat jacheta aia subtire, albastru-petrol, cu buzunare incretite si rochia cafenie. Bate vantul si ridica in aer valuri-valuri de petele de alea mici (nu stiu ce copac naparleste in halul asta, de zici ca ninge).
E o cafenea draguta chiar vis-a-vis de libraria Eminescu, de la Universitate si am hotarat sa intru acolo pana incepe piesa. Imi iau un ceai verde si incep sa studiez decorul. Lambriuri de lemn inchis la culoare imbraca pana la jumatate peretii, mesele sunt din acelasi material, ferestrele mari si lumina naturala. Toate asta alcatuiesc o atmosfera calda, intima. M-am asezat cu fata la geam si pot sa vad trecatorii. Crengile copacului din fata cafenelei aproape ca lovesc geamul.
"I remember when rock was young/ Me and Suzy had so much fun". Mergea mai degraba un Charles Aznavour. Are Robert Doisneau o fotografie care o infatiseaza pe Simone de Beauvoir la cafeaneaua Deux Magots. Gasesc ca seamana cafeneaua mea cu Deux Magots. Sau poate e doar fantezia mea. Ca de obicei.
Imi scot cartea si incep sa citesc. Ma simt din ce in ce mai bine, pipai cu degetele lemnul lucios al mesei, imi place cum aluneca. Miros ceaiul si imi place ca e aromat. Il gust si simt pe buze marginea rotunda si fina a canii. Ma uit pe geam si vad lumina bizara de dinainte de ploaie. Imi place cartea asta a lui Pascal Bruckner si imi place cum miroase parfumul meu. Imi dau seama ca ma simt bine pentru ca sunt singura si nu vreau pe nimeni langa mine, nimeni care sa ma oblige sa vorbesc, nimeni care sa imi puna intrebari, nimeni fata de care m-as simti obligata sa intretin "conversatie spumoasa" si nimeni care sa ma faca sa ma intreb mereu daca am vorbit bine sau am vorbit prost. Sunt eu cu mine, in intimitatea unui oras mare. Si cat de bine e asa !
"Alex si Morris", Teatrul Mic. Slabuta. Actorii mari (maestrul St. Iordache si Mitica Popescu) dar scenariul subred. Cam 3 stelute din 5.
E o cafenea draguta chiar vis-a-vis de libraria Eminescu, de la Universitate si am hotarat sa intru acolo pana incepe piesa. Imi iau un ceai verde si incep sa studiez decorul. Lambriuri de lemn inchis la culoare imbraca pana la jumatate peretii, mesele sunt din acelasi material, ferestrele mari si lumina naturala. Toate asta alcatuiesc o atmosfera calda, intima. M-am asezat cu fata la geam si pot sa vad trecatorii. Crengile copacului din fata cafenelei aproape ca lovesc geamul.
"I remember when rock was young/ Me and Suzy had so much fun". Mergea mai degraba un Charles Aznavour. Are Robert Doisneau o fotografie care o infatiseaza pe Simone de Beauvoir la cafeaneaua Deux Magots. Gasesc ca seamana cafeneaua mea cu Deux Magots. Sau poate e doar fantezia mea. Ca de obicei.
Imi scot cartea si incep sa citesc. Ma simt din ce in ce mai bine, pipai cu degetele lemnul lucios al mesei, imi place cum aluneca. Miros ceaiul si imi place ca e aromat. Il gust si simt pe buze marginea rotunda si fina a canii. Ma uit pe geam si vad lumina bizara de dinainte de ploaie. Imi place cartea asta a lui Pascal Bruckner si imi place cum miroase parfumul meu. Imi dau seama ca ma simt bine pentru ca sunt singura si nu vreau pe nimeni langa mine, nimeni care sa ma oblige sa vorbesc, nimeni care sa imi puna intrebari, nimeni fata de care m-as simti obligata sa intretin "conversatie spumoasa" si nimeni care sa ma faca sa ma intreb mereu daca am vorbit bine sau am vorbit prost. Sunt eu cu mine, in intimitatea unui oras mare. Si cat de bine e asa !
"Alex si Morris", Teatrul Mic. Slabuta. Actorii mari (maestrul St. Iordache si Mitica Popescu) dar scenariul subred. Cam 3 stelute din 5.
11:52 PM
14 Comentarii:
nu stiu daca l`ai scris inaintea mea sau dupa mine, dar cam in aceeasi perioada. o coincidenta stranie pentru doua teme atat de diferite...
Este o lectura placuta ceea ce ai scris.Chiar daca seamana cu episodul cestii de ceai pe care Proust il gusta spre a chema din cele mai ascunse cotloane ale incetosatei arii a memoriei sale-timpul pierdut ,apreciez...stilul.O mica nedumerire.....de cand naparlesc copacii?
Seamana si nu. Mie nu mi-a trezit amintiri inchise si sentimente reprimate. Plus ca nu aveau madelaine. Copacii ? Nu stiu, asa mi-au dat senzatia. De naparlire, ca si cum si-ar lasa pielea uscata ca sa iasa de sub ea fructele verzi cu pielea intinsa.
plopi. aia sunt de naprlesc asa.
eu te-as face responsabila cu reviews la cafenelel bucurestene. :)
nu dany, nu e plopul. pe plop il stiu, e altceva, ceva mai finut.
si eu zic sa mergem sa le testam pe toate :-))))
Din cite stiu eu, plopul tremurator (populus tremula) imprastie in jur cu puf la fiecare suflare mai vinjoasa de vint. :)
Dar nu e puf, sunt niste petale delicate si rotunde !
Atunci nu e plop tremurator. Cred ca m-am agatat de expresia ta - "ninge", cind m-am gindit la puf.
PS. Ai un blog foarte de placut la citire. E bogat in idei valide (din punctul meu de vedere) , si asta imi place. :)
luluto, tu esti inca un motiv in plus sa regret nesansa de a ma fi nascut femeie...
poze ???
cind ?
Am trecut azi pe la Deux Magots. Am facut si o poza .
Afara era o formatie, cinta jazz, foarte fain.
Multumesc.
Ce fut un plaisir. :)
vai, Lulu, de doua zile iti citesc tot blogul in mare amanunt...
acuma mi-ai adus aminte de deux magots..nu e drept... de ce sa rascolesti un biet sufletel?
dar lasa, ca tot trec pe acolo, la anu'..sau putintel mai incolo, la cafe de fleur
Trimiteţi un comentariu
<< Acasa